Comisia Europeană (CE) a anunţat, vineri, 7 decembrie 2018, lista localităţilor câştigătoare a primului apel de proiecte din programul WiFi4EU, prin care 224 de localităţi din România vor primi bonuri valorice de 15.000 de euro fiecare pentru instalarea de puncte de acces public şi gratuit la internet wireless.
Aradul se află pe lista oraşelor câştigătoare şi va folosi cuponul valoric pentru instalarea de echipamente Wi-Fi în acele spații publice unde în acest moment nu există conectivitate Wi-Fi gratuită. Următorul pas este semnarea unui acord de grant cu Agenţia Executivă pentru Inovaţie şi Reţele (INEA) a Comisiei Europene. În total au fost alocate 42 milioane de euro pentru toate cele 2.800 municipalităţi din întreaga UE care vor beneficia de finanţare.
În prezent, pe raza Municipiului Arad sunt active 30 acces – pointuri Wi-Fi puse în funcțiune în cadrul proiectului ,,Creșterea calității serviciilor de internet în Arad și Oroshaza’’, implementat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Romănia 2007-2013.
Primăria municipiului Arad intenţionează extinderea soluției Wi-fi cu acces la internet gratuit securizat în toate zonele publice (parcuri, zone pietonale, piețe și clădiri publice, biblioteci, centre de sănătate și muzee), astfel încât să se creeze o infrastructură digitală a orașului. Nu mai puţin de 40 de noi puncte Wi-Fi au fost identificate, iar o parte dintre ele vor deveni active în urma acestei investiţii.