Povești de pus sub brad. În luna cadourilor oferite cu drag, Trupa Marionete a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad le oferă celor mici daruri de... poveste. Patru istorii spuse cu măiestrie de actorii păpușari, prind viață, în fața celor mici, în toate cele patru duminici ale lui decembrie.
Astfel, în 2 decembrie, de la ora 11, cei mici sunt invitați la “Jocuri magice” - un spectacol interactiv plin de culoare și veselie în care personajele păpuși (Alunica, Martinică, Lupul) și actorii (Izabela Moș, Loredana Alexandrescu și Mircea Moș) împreună cu toți copiii prezenți în sală, îl ajută pe iepurașul Mofturică să înțeleagă importanța prieteniei.
Goe, Mam`mare, Mamița și Ionel… Da! I-ați recunoscut pe eroii onora dintre cele mai celebre întâmplări ticluite pentru copii de Ion Luca Caragiale: D-l Goe și Vizita, două istorii care prind viață pe scena Trupei Marionete sub forma unui spectacol regizat de Lăcrimioara Szlanko. Reprezentația este programată în 9 decembrie, tot de la ora 11.00.
În 16 decembrie, năzdrăvanii Hansel și Gretel urcă pe scenă și își spun povestea începând cu ora 11.00, într-un spectacol regizat de Francisca Simionescu.
“HANSEL și GRETEL este un spectacol montat în stil clasic, cu marionete la fire scurte, care urmărește fidel povestea fraților Grimm. Partiturile muzicale cântate și coloana sonoră, sunt adaptate după opera lui Engelbert Humperdinck. Caracterele bine definite ale personajelor, interpretarea și mânuirea de excepție, cât și atmosfera de basm reușesc să-i bucure pe micii și pe marii spectatori la fiecare reprezentație.”- spun creatorii spectacolului.
Spiritul și magia sărbătorilor ajung și pe scena Trupei Marionete, în 23 decembrie, cu doar câteva zile înainte de Crăciun, atunci când, actorii arădeni joacă pentru cei mici “Fetița cu chibrituri”.
“Cred in copilărie!!! Mă uit cu admirație și cu drag la jocul copiilor. Sunt fascinată de surâsul lor care poate răsari chiar imediat după ce lacrimile le-au scăldat obrajii. Orice om mare ar trebui să se oprească o clipă din goana după lucruri și să privească bucuria simplă a copiilor care descoperă fericirea printre pietricele, bucățele de cârpă sau firmituri de pâine. Copiii știu să recunoască (dincolo de aparențe) adevărtele valori: prietenia, iubirea, iertarea, înțelegerea. Și nu le este frică să simtă! Intreaga echipă de creatori a spectacolului Fetița cu chibrituri, după H.C. Andersen vă invită la o poveste despre tristețe și speranță, despre încercări și bucurie, toate privite prin ochi de copil.” – spune Oana Leahu, cea care semnează regia spectacolului.
Reprezentația este programată de la ora 11.00.