Primarul comunei prahovene Şotrile este suspectat și cercetat de DIICOT Ploieşti pentru că ar fi început o relaţie cu o fată care avea, la vremea respectivă, 13-14 ani, iar de la vârsta de 16 ar fi avut în mod constant relaţii sexuale cu aceasta. Bărbatul este acuzat şi de şantaj, întrucât ar fi ameninţat-o pe fată că va face publice imagini cu caracter pornografic dacă ea nu va continua relaţia.
Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti au făcut, joi, două percheziţii în comuna Şotrile, judeţul Prahova, dintre care o percheziţie la sediul unei instituţii publice, într-o cauză în care se fac cercetări faţă de un suspect, pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj, act sexual cu un minor şi pornografie infantilă.
În fapt, s-a reținut faptul că în perioada 2016 – 2017, suspectul a început o relație de concubinaj cu o minoră care la acea dată avea vârsta de aproximativ 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar și influențată de autoritatea suspectului.
Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continuie respectiva relaţie, suspectul a început să o șantajeze, amenintând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromițătoare cu caracter pornografic, reperezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinților acesteia în cazul în care nu va continua relația de concubinaj.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice și medii de stocare a datelor informatice în vederea continuării cercetărilor.
Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Ploiești.
Sursa: zdp.ro