Destinaţii de călătorie - Două zile în India: NEW DELHI şi AGRA (Taj Mahal)
Destinaţii de călătorie - Două zile în India: NEW DELHI şi AGRA (Taj Mahal)

Destinaţii de călătorie - Două zile în India: NEW DELHI şi AGRA (Taj Mahal)

Duminica, 12 August, 2018 18:02 Redactia INTERNATIONAL / TURISM Comentarii 907 vizualizari  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia INTERNATIONAL / TURISM Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Duminica, 12 August, 2018 18:02 907 vizualizari Tiparire

Primul contact cu India a fost unul plăcut: formalităţi vamale minime şi rapide, un aeroport foarte primitor, cu covoare pe jos aproape peste tot (fără să fie nevoie să ne descălţăm, precum în lăcaşele de cult necreştine!), cu un furnicar de indieni mititei, harnici şi prietenoşi. ¨Nici nu e aşa cald!¨ - mă  gândeam, neţinând cont de prezenţa aerului condiţionat. Şocul a venit când am ieşit afară: 28 de grade la 6 dimineaţa şi o umiditate care mi-a aburit instant obiectivele aparaturii foto-video. ¨Florida, ce mai!¨ - am exclamat în timp ce consumam şerveţel după şerveţel. Nu mai ştiu cine ne-a sfătuit să venim în India în luna iulie, în anotimpul musonic.


Încercarea de a găsi un autobuz sau metrou către centrul oraşului a fost sortită eşecului, nu pentru că ar fi fost o sarcină prea dificilă, ci pentru că e aproape imposibil să înoţi prin marea de ¨touts¨=¨agenţi hărţuitori ce îşi oferă serviciile lor rentabile¨. Până la urmă, ne-am trezit împachetaţi într-o minusculă Tata, fabricată în mama Indie, toată îndoită şi cu oglinzile retrovizoare lipsă (design ¨la mod㨠în ţara aceasta). Surprinzător, maşinile au, totuşi, semnalizatoare, deşi nimeni nu le foloseşte!


Traficul… traficul ar suporta o povestire în sine, cel puţin. Lăsând la o parte faptul că maşinile au volanul pe dreapta, ceea ce face foarte obositor pentru un european să priceapă din ce parte vin maşinile la intersecţii şi cum trebuie să te încadrezi, pentru a putea circula în India şi supravieţui în infernul traficului hindus, ai nevoie de 3 lucruri (dar nu neapărat un permis de conducere!):  1-good brakes, 2 -good horn 3 -good luck! (frâne bune, un claxon bun şi noroc!).


Micul nostru taxi (cu taxometrul oprit, dar cei 2 euro solicitaţi pentru cei 33 de km. până în oraş sunt, oricum, un chilipir) s-a descurcat bine, iar sistemul de ¨aaair condiiitioniiing¨, după cum ni l-a prezentat printre dinţi simpaticul şofer hindus, şi-a făcut bine treaba. ¨Me speak english. Where you from?¨ - începu el clasicul dialog de ¨spart gheaţa¨. Gheaţă nu există în India, atât datorită amabilităţii indienilor, cât şi datorită, probabil, căldurii!
Pentru ei, România e o chestie nedefinită, pierdută pe undeva prin sacul cu ţări numit Europa, iar vecinii noştri gen Bulgaria, Ungaria sau Serbia sunt necunoscute cel puţin la fel de mari ca scrierea sanscrită pentru noi. Doar când raportezi ţara noastră la Turcia sau la Germania, un zâmbet larg luminează faţa interlocutorului: ¨yeeees, yeeees!¨.


Printre rickshaw, sute de Tata albe şi camioane vechi, am ajuns în oraş.
Elementul distinctiv al Indiei este, fără îndoială, ricşa. Aceste vehicule sunt inconfundabile, ieftine şi …multe! Toată lumea circulă cu ele, pentru că, la preţul de 1 euro pentru 5 kilometri, este, într-adevăr, o afacere bună! Iar pentru turişti - deosebit de exotică!





Rickshaw ne-a lăsat pe străzile pustii la acea oră ale principalului bazar din Delhi, probabil cel mai mizerabil district şi, totodată, cel mai ¨autentic¨. Mâinile noastre strângeau cu disperare rucsacurile, în timp ce paşii ne purtau în slalom printre resturi putrezite de legume şi fructe, gunoaie, câini vagabonzi şi vaci care îşi disputau cu viermii merele stricate de pe jos.
Cei câţiva localnici ce nu se sinchiseau de gunoaie şi se pregăteau pentru o nouă zi de bazar ne tratau cu priviri curioase. ¨Cu siguranţă, ăştia au priviri cu raze X şi deja ştiu ce avem prin buzunare¨ - i-am spus însoţitorului meu, care însă nu mă auzi, ocupat fiind să încerce a nu ajunge sub roţile rickshaw-urilor şi ale motocicletelor ce îşi croiau cu viteze total neadaptate drum prin micile străduţe adormite ale bazarului.



  
Claxoane vesele anunţau începutul unei noi zile, în care, pentru mulţi dintre cei de aici, nu se va întâmpla nimic deosebit faţă de zilele trecute. Aceeaşi vreme musonică cu ploi mărunte sau, poate, cu un soare ce încearcă să se strecoare printre norii gri. Aceiaşi clienţi, ce mănâncă cu o plăcere vizibilă bananele mici, la care culoarea maro câştigă detaşat lupta cu originala culoare galbenă. Aceiaşi muşterii, ce aleg cu grijă dintre hainele ieftine scoase ¨la ofertă¨. Din când în când, rickshaw motorizate sau rickshaw-ciclete (biciclete cu 3 roţi, pe care încap ¨şoferul¨ şi unul sau doi pasageri) se opreau în dreptul nostru, oferindu-şi serviciile: ¨Sir? Where do you want to go, sir?¨. Partea bună e că în India încă se vorbeşte foarte mult limba engleză, asta în ciuda comentariilor răutacioase pe care le puteţi găsi pe internet. Nu ai nicio problemă în a te descurca în limba ocupanţilor coloniali, care ¨atunci când ne-au redat independenţa, ne-au furat tot - resurse, rezerve… au vrut să facă din India o ţară îndatorată lor pe vecie! Dar noi, indienii, suntem oameni mândri! Şi chiar dacă suntem săraci, suntem demni, iar India este o ţară ce se întreţine singură. Avem agricultură, industrie, construim maşini, electronice… problema e că suntem foarte mulţi. Foarte multe guri de hrănit. Suntem a doua ţară ca populaţie din lume şi asta îşi spune cuvântul. Dar, Sir, noi suntem mândri că suntem indieni!¨ - avea să ne spună ghidul nostru, Jay, pe care îl vom cunoaşte mai târziu.


Ajungem şi la hotel. Orice, numai hotel nu ai fi crezut că este acolo. Clădiri în paragină şi un munte de gunoaie, mai degrabă o zonă din care vrei să fugi şi să uiţi cât mai repede că există. Noi, însă, suntem curioşi să cunoaştem şi acest aspect al lumii a treia...


  
Dimineaţa, primul drum ni l-am propus la gară, ca să rezolvăm spinoasa problemă a biletelor de tren. Trenurile din India sunt de obicei foarte pline şi, din varii motive, nu am reuşit să rezervăm pe internet biletele dorite (deşi acest lucru este posibil, cu un mare efort şi cu câteva luni înainte, pe site-ul oficial irtct.co.in sau pe cleartrip.com). A doua zi, conform programului strict elaborat de mine, trebuia să plecăm dimineaţa, cu trenul, către Agra, iar de acolo, seara, trebuia neapărat să luăm locuri la vagonul de dormit ¨popular¨ (neruşinat de ieftin, 7 euro de persoană pentru 800 de km.), de la Agra până la mica localitate Siswa Bazar, aproape de frontiera nepaleză.

Doar că socoteala de acasă… La gară, aflată nu departe de hotelul nostru, nu am fost lăsaţi să mergem la casa de bilete, pentru că…nu aveam bilet de călătorie, care să ne permită accesul în interiorul staţiei! Are you crazy, guys? Cum adicătelea vine asta? Până la urmă, un localnic binevoitor ne arătă de unde să luăm o rickshaw ¨preplătit㨠către oficiul naţional de turism, unde turiştii străini îşi pot aranja biletele de tren, de avion sau orice alte servicii pe teritoriul Indiei.


  
OK, pe scurt, după nici 5 minute, zâmbitorul agent indian avea în faţa lui doi români deznădăjduiţi, care au aflat că toate trenurile sunt superpline pentru următoarele câteva zile şi nu avem nicio şansă să ajungem, pe calea ferată, în Nepal. De vină se pare că era un festival important, ce avea loc undeva în acea zonă. Varianta cu autobuzul (24 de ore) ni se păru total neprofitabilă. Ne-ar fi decalat rău programul. Trenul de noapte ar fi făcut 15 ore, dar ne-ar fi scutit o noapte de hotel şi am fi câştigat o zi. Rămânea doar varianta zborului Delhi-Kathmandu. Iar pentru vizitarea Agrei, varianta cu trenul fu din nou sortită eşecului - toate trenurile de întors din Agra către Delhi aveau locurile ocupate.


Agra ne fu ¨oferită¨, în final, cu un şofer-ghid, cu maşina agenţiei. Ca bonus (bilet de avion+Agra), am primit şoferul cu maşina şi pentru ziua curentă, pentru a vizita Delhi, ceea ce se dovedi a fi un lucru minunat, pentru că această capitală are obiectivele turistice împrăştiate pe o suprafaţă foarte mare. Preţul, culmea, nu a fost exorbitant şi, cum era singura variantă care s-a încadrat în timpul ce îl aveam alocat pentru India, am acceptat.
Până la urmă, afacerea nici nu a fost rea - tânărul şofer Jay se dovedi a fi un om amabil şi simpatic. Şi bine crescut: nici după două  zile nu ni se adresa pe nume, ci doar cu apelativul ¨Sir¨. Să fi fost oare prea greu pentru el să înveţe nume europene?

  
Alături de Jay, am realizat ce bine e să ai un vehicul motorizat pentru a explora imensul oraş. Între noi fie vorba, New Delhi nu ne-a dat deloc pe spate. Dimpotrivă, străzile foarte largi, cu 2 benzi pe sens (dar pe care merg câte 4 vehicule în paralel), şi vegetaţia bogată te împiedică să vezi… orice! Vile ale demnitarilor, ascunse în vegetaţia bogată, şi undeva, în depărtare, vârful unui templu este tot ce vezi. ¨Oare în oraşul ăsta nu sunt clădiri, blocuri, nimic?¨. Practic, ne-am plimbat ore în şir şi nu am văzut mai nimic din maşină. Cu excepţia participanţilor la trafic, care oferă un film de care, însă, nu ai cum să te plictiseşti.


  
Obiectivele turistice sunt plasate la distanţe mari unele de celelalte. Noi am vizitat un templu sikh, replica delhi-ana a marelui Templu de Aur. Acolo, a trebuit să ne descălţăm şi să ne legăm capetele cu nişte baticuri galbene. Ca peste tot în India, turiştii străini au parte de intrări separate şi tratamente preferenţiale (urmate de invariabila întindere a mâinii după un bacşiş sau o donaţie).





Templul, unul modern şi funcţional, a fost o experienţă interesantă, cel puţin din punct de vedere muzical şi cultural.
Decalajul de fus orar (3 ore şi jumătate faţă de ora României), dar şi căldura înăbuşitoare (măcar nu a plouat), şi-au spus cuvântul şi cei doi turişti români au început aventura asiatică într-o stare de oboseală pe care nici măcar cea mai proastă cafea din lume (în India, încă nu am găsit cafea espresso, doar cafea ness solubilă) nu a reuşit să o combată.




Am reuşit să filmăm nişte imagini romatice în Grădinile Lodi, unde zidurile roşii ale vechilor moschei şi palate, aflate acum în semiparagină, contrastează plăcut cu verdele vegetaţiei luxuriante. Frumos! Foarte frumos pentru o plimbare romantică, precum cea de care aveau parte doi tineri indieni, un ¨el¨ sfios şi măsliniu şi o ¨ea¨ atât de drăguţă într-un sari frumos colorat, încât am crezut la început că acolo se filmează o scenă de dragoste bollywoodiană. Dar cum Bollywood-ul este tocmai la Mumbai, am dedus că cei doi tineri se plimbau într-adevăr cu inocenţă, ţinându-se de mână şi descoperind împreună primii fiori ai iubirii printre florile de lotus, veveriţe jucăuşe şi fluturi multicolori…


Atmosfera idilică a fost brutal întreruptă de un ¨ghid¨ local, pe care Jay aproape ne obligă să îl ¨angajăm¨. Jay urma să ne explice că există o mafie a turismului şi că, atunci când ghidul ¨local¨ a apărut de nicăieri, nu a mai putut să ne sfătuiască să îi refuzăm serviciile, pentru că el însuşi ar fi putut avea probleme. Deşi regula mea de aur a fost mereu ¨niciodată, niciunde, nicio agenţie de turism, şofer sau orice altceva de acest gen¨ mi-am zis că India să fie prima excepţie, dată fiind încurcătura cu trenurile. Am înghiţit astfel găluşca cu ghidul, care, oricum, a debitat doar prostii neinteresante, citind mai mult dintr-un pliant. Îmi venea să îi spun eu mai multe informaţii, pe care le citisem în ghidurile de călătorie, dar m-am abţinut. Clocotind de nervi, am ajuns să văd cum s-a declarat agresiv ¨nemulţumit¨ de bacşişul ¨prea mic¨ pe care am vrut să i-l dăm pentru serviciile sale nesolicitate.


  
După Lodi garden, ne-am desfătat papilele gustative cu o altă specialitate indiană -  pui Tikka, cu diverse sosuri, în care gurmanzii recunosc o simfonie în chili major, cu scorţişoară, cardamon şi alte asemenea condimente, care aici cântă în propria filarmonică.

Delicioasa bucătărie indiană! De neratat! La fel ca şi Imodiumul, pe care va trebui în numeroase cazuri să îl înghiţiţi după, aşa cum am procedat şi noi. Dar gustul merită sacrificiul…



  
Nu are rost să enumăr acum numeroasele obiective din Old şi New Delhi la care ne-a dus Jay. De la milenara istorie arabă până la Indira Gandhi, toate epocile au fost reperezentate în turul nostru.


India ne-a plăcut mult, deşi, într-adevăr, aici miroase urât, sunt mulţi cerşetori şi insecte ce pot transmite boli exotice. Iar dacă nu eşti un turist cu obrazul gros, care să spună hotărât ¨No, thanks!¨, cheltui aici mult mai mult decât ţi-ai propus.  În acelaşi timp, India reprezintă însă absolut tot ce asociaţi dumneavoastră în minte cu numele mistic al ţării: un curcubeu de culori, arome, religii şi sentimente.


Una din cele mai pline de adrenalină experienţe turistice de care am avut parte vreodată mi-a fost dat să o trăiesc în cursul după-amiezei: o ¨plimbare¨ cu bicicleta-rickshaw prin Old Delhi - de fapt, o adevărată cursă de supravieţuire printre pietoni, cărucioare, moto-rickshaw şi maşini, pe străduţele mici ale vechiului Delhi.


¨Apăraţi¨ de la distanţă de  Red Fort - fortul roşu (închis, din păcate, lunea), am trăit o oră de groază, înconjuraţi de claxoane şi depăşiţi la centimetru de alte vehicule motorizate. Cu inima cât un purice, ne uitam în jur şi încercam să înţelegem regulile bizare care fac ordine în haosul traficului acestui oraş. Până la urmă, am renunţat. NU există reguli. ¨Există întotdeauna un motiv pentru care se claxoneaz㨠- ne spuse Jay. Şi, probabil, aşa şi este.  Adevărul e că ¨şoferul¨ ricşo-bicicletei era un tip nebun, care îl tot întreba pe colegul meu: ¨Îţi place? Îţi place cum sărim prin gropi? Iuhuu - elicopter indian!...


  
Prima noapte în India a fost una grea; ne-am fi dorit mai mult somn, după noaptea  nedormită din avion, dar căldura ne-a făcut să petrecem o noapte de saună veritabilă. Şi… gratuită! Marele Gălăgilă, ventilatorul în care ne-am pus atâtea speranţe, nu reuşi decât să agite plasa de ţânţari, pe care cu greutate o fixasem deasupra patului, cu ajutorul ciorapilor şi a ce am mai găsit noi de legat.

Oricum, la 5 fix am fost în picioare, de fapt în… transpiraţie, şi ne-am pregătit de plecare, pentru că la 6 Jay urma să ne ia cu maşina, ca să ne ducă la Agra şi Taj Mahal.

  
Drumul de peste 200 de km. dintre Delhi şi Agra (localitatea unde se găseşte celebrul Taj) nu oferă nimic spectaculos. Câmpia Gangelui e lipsită de munţi sau alte atracţii menite să îţi încânte privirea. În plus, am ales şi varianta ¨autostrăzii¨, care are  4 benzi şi nu e foarte circulată, deoarece taxa e destul de mare. Au încercat din nou să  scoată taxa din buzunarele noastre, dar când am spus ¨OK, alegem atunci drumul prin sate¨, automat s-a plătit ¨din partea firmei¨.

Ciudăţeniile acestui voiaj au fost: 1- viteza maximă admisă e de 100km/h, fapt inexplicabil, deoarece autostrada este identică cu cele din Europa şi 2- şoferul nostru a oprit clima binefăcătoare din maşină, pentru a deschide geamul să inspirăm ¨aerul curat¨ de afară. Acest ¨aer minunat de după ploaie¨ era, de fapt, un aer cald şi cu miros de poluare industrială intensă…


  
Agra, fosta capitală a Indiei, având 10 milioane de locuitori mai puţin decât Delhi, pare un mic orăşel de provincie. Capitală a turismului, ea este un paradis al hărţuitorilor, care vor să îţi vândă orice sau încearcă să te convingă că nu poţi face niciun pas fără ¨ghid autorizat¨ - adică fără ei! Atât de insistenţi şi de agasanţi sunt, încă din prima clipă când ghidul tău dispare de lângă tine (vai de tine, dacă eşti singur!), încât eram tentat să le aplic corecţii fizice!


Acest stres, combinat cu căldura ce ridica aburi după ploaia de dimineaţă, ne-a obosit, fără a ştirbi, însă, farmecul uneia din cele mai plăcute zile din vieţile noastre: Taj Mahal-ul este, după părerea mea (şi nu numai), cel mai frumos monument ridicat vreodată de mâna omului!


  
Plecat de acasă cu ideea unui Taj cu siguranţă supraapreciat de reclamele agenţiilor  de turism, mă aşteptam să fiu cel puţin uşor deziluzionat, dar nu a fost deloc aşa. Taj Mahal merită fiecare silabă din laudele ce i-au fost aduse în cei peste 350 de ani de existenţă. Simetria uluitoare, albul imaculat al marmurii, magia poveştii de iubire, toate acestea dovedesc, chiar şi unui călător încercat, faptul că mai există pe pământ locuri în care frumuseţea te vrăjeşte şi te face să rămâi impietrit într-o atemporalitate în care orele devin minute, iar secundele - veşnicii. Taj-ul este Monumentul ce stârneşte exclamaţii, stoarce lacrimi şi goleşte cu o viteză record bateriile aparatelor foto. Nu mai contează cozile la care trebuie să stai în sezon, nu contează în ce moment al zilei îl admiri (în zori respiră liber, înconjurat de atmosfera mistică a aburilor de rouă ce se înalţă spre cer, iar seara este poleit cu o foiţă de aur de soarele ce păleşte în faţa frumuseţii mausoleului). Noi am ajuns la amiază, dar toată oboseala şi înghesuiala au fost uitate în momentul când am văzut Taj-ul în toată măreţia lui!

¨Aşa ceva nu există!¨ - mi-a venit să exclam, precum savanţii de acum 200 de ani, când au văzut pentru prima oară ornitorincul…



Povestea de dragoste a Taj Mahal-ului este cunoscută: mogulul Shah Jahan l-a ridicat în prima jumătate a secolului al 17-lea, în cinstea preaiubitei sale soţii Mumtaz Mahal, care a murit în momentul în care năştea cel de-al 14-lea copil. De atunci, scopul vieţii lui Shah a devenit aceala de a o imortaliza pe soţia lui prin cel mai cunoscut musoleu al lumii, ceea ce i-a reuşit cu prisosinţă.
Povestea este, însă, plină de tristeţe: după terminarea monumentului şi depunerea trupului soţiei, Shah Jahan a fost detronat şi făcut prizonier de către propriul său fiu. Impăratul a ajuns să fie întemniţat într-o celulă a fortului din Agra, de la geamul căreia vedea încontinuu măreaţa sa ctitorie - Taj Mahal, ştiind că va mai ajunge acolo o singură dată: în ziua morţii sale, când va fi depus lângă preaiubita lui soţie.
Cele două morminte se află şi astăzi în centrul mausoleului…
Aveţi voie să vă ştergeţi o lacrimă...


 

Să revenim însă la cele lumeşti. Printre cohortele de ¨ghizi¨ şi vânzători de suveniruri, am revenit în Agra, pentru a vizita tocmai fortul în care îşi trăise ultimii ani întemniţatul Shah Jahan.
Frumos, roşu şi …exotic, fortul este un răsfăţ al obiectivului aparatului foto şi un bun prilej de a întelege câte ceva din India medievală.
Surprinzător sau poate nu, toate aceste monumente (Taj-ul şi fortul) au fost ctitorite de musulmani - aceşti moguli despre care se presupune că proveneau de undeva din Uzbekistan sau din Mongolia (părerile sunt împărţite).


Dacă ajungeţi prin Agra, aveţi grijă la hărţuiala celor care vor să facă bani pe spinarea turiştilor: noi am fost duşi azi la un magazin, în care ni s-a explicat cum se fac intarsiile în marmură, identice cu cele din celebrul Taj, - ei bine, nu o să vă vină să credeţi - CHIAR de către descendenţii celor care au lucrat la intarsiile din Taj Mahal. O, da! Având în vedere că la mausoleu au lucrat peste 40.000 de oameni, timp de 20 de ani, cu siguranţă că exact cei ce încercau să ne vândă obiecte de marmură la suprapreţ sunt descendenţii artiştilor ce au decorat în urmă cu 350 de ani Taj Mahal-ul. Clar, şi eu am zis că sunt stră-stră-stră-strănepotul lui Vlad Ţepeş şi, dacă mă mai enervează mult, îi muşc de gât şi îi fac nemuritori! Oricum, aceste mici detalii, nelipsite din viaţa unui turist… profesionist, nu au reuşit să umbrească o zi foarte frumoasă.
După-amiaza, am oprit să vedem maimuţele, care mişună cam peste tot, dar se feresc de indieni, deoarece aceştia, ori de câte ori le văd, dau cu ce apucă după ele (şi invers!) - oare ce părere are protecţia animalelor despre acest lucru?


În ziua a doua (şi ultima) în India, ne-am ¨prins¨ şi noi că aici, dacă vrei să te energizezi, bei ceai negru şi nu cafea ness, iar dacă vrei să mănânci autentic, nu o faci la scumpele restaurante pentru turişti! În fond, nu trebuie să vă temeţi să încercaţi câteva din preparatele gătite ¨pe strad㨠- precum minunile în Ţara Minunilor a lui Alice, nici indigestia indiană nu ţine mai mult de 3 zile!





După o noapte pe care o petrecem din nou în Delhi (de acestă dată într-o cameră cu 12 euro pe noapte, la fel de murdară, dar măcar cu aer condiţionat), mâine vom decola către Nepal.
În încheierea primei file din jurnalul micii noastre aventuri, trebuie să remarc din nou ce mică e lumea: patronul hotelului unde dormim a fost de trei ori în România cu afaceri şi ne-a arătat o poză din anul 2003, în care apare alături de preşedintele Ion Iliescu!








Adrian Moldovan

Primul contact cu India a fost unul plăcut: formalităţi vamale minime şi rapide, un aeroport foarte primitor, cu covoare pe jos aproape peste tot (fără să fie nevoie să ne descălţăm, precum în lăcaşele de cult necreştine!), cu un furnicar de indieni mititei, harnici şi prietenoşi. ¨Nici nu e aşa cald!¨ - mă  gândeam, neţinând cont de prezenţa aerului condiţionat. Şocul a venit când am ieşit afară: 28 de grade la 6 dimineaţa şi o umiditate care mi-a aburit instant obiectivele aparaturii foto-video. ¨Florida, ce mai!¨ - am exclamat în timp ce consumam şerveţel după şerveţel. Nu mai ştiu cine ne-a sfătuit să venim în India în luna iulie, în anotimpul musonic.


Încercarea de a găsi un autobuz sau metrou către centrul oraşului a fost sortită eşecului, nu pentru că ar fi fost o sarcină prea dificilă, ci pentru că e aproape imposibil să înoţi prin marea de ¨touts¨=¨agenţi hărţuitori ce îşi oferă serviciile lor rentabile¨. Până la urmă, ne-am trezit împachetaţi într-o minusculă Tata, fabricată în mama Indie, toată îndoită şi cu oglinzile retrovizoare lipsă (design ¨la mod㨠în ţara aceasta). Surprinzător, maşinile au, totuşi, semnalizatoare, deşi nimeni nu le foloseşte!


Traficul… traficul ar suporta o povestire în sine, cel puţin. Lăsând la o parte faptul că maşinile au volanul pe dreapta, ceea ce face foarte obositor pentru un european să priceapă din ce parte vin maşinile la intersecţii şi cum trebuie să te încadrezi, pentru a putea circula în India şi supravieţui în infernul traficului hindus, ai nevoie de 3 lucruri (dar nu neapărat un permis de conducere!):  1-good brakes, 2 -good horn 3 -good luck! (frâne bune, un claxon bun şi noroc!).


Micul nostru taxi (cu taxometrul oprit, dar cei 2 euro solicitaţi pentru cei 33 de km. până în oraş sunt, oricum, un chilipir) s-a descurcat bine, iar sistemul de ¨aaair condiiitioniiing¨, după cum ni l-a prezentat printre dinţi simpaticul şofer hindus, şi-a făcut bine treaba. ¨Me speak english. Where you from?¨ - începu el clasicul dialog de ¨spart gheaţa¨. Gheaţă nu există în India, atât datorită amabilităţii indienilor, cât şi datorită, probabil, căldurii!
Pentru ei, România e o chestie nedefinită, pierdută pe undeva prin sacul cu ţări numit Europa, iar vecinii noştri gen Bulgaria, Ungaria sau Serbia sunt necunoscute cel puţin la fel de mari ca scrierea sanscrită pentru noi. Doar când raportezi ţara noastră la Turcia sau la Germania, un zâmbet larg luminează faţa interlocutorului: ¨yeeees, yeeees!¨.


Printre rickshaw, sute de Tata albe şi camioane vechi, am ajuns în oraş.
Elementul distinctiv al Indiei este, fără îndoială, ricşa. Aceste vehicule sunt inconfundabile, ieftine şi …multe! Toată lumea circulă cu ele, pentru că, la preţul de 1 euro pentru 5 kilometri, este, într-adevăr, o afacere bună! Iar pentru turişti - deosebit de exotică!





Rickshaw ne-a lăsat pe străzile pustii la acea oră ale principalului bazar din Delhi, probabil cel mai mizerabil district şi, totodată, cel mai ¨autentic¨. Mâinile noastre strângeau cu disperare rucsacurile, în timp ce paşii ne purtau în slalom printre resturi putrezite de legume şi fructe, gunoaie, câini vagabonzi şi vaci care îşi disputau cu viermii merele stricate de pe jos.
Cei câţiva localnici ce nu se sinchiseau de gunoaie şi se pregăteau pentru o nouă zi de bazar ne tratau cu priviri curioase. ¨Cu siguranţă, ăştia au priviri cu raze X şi deja ştiu ce avem prin buzunare¨ - i-am spus însoţitorului meu, care însă nu mă auzi, ocupat fiind să încerce a nu ajunge sub roţile rickshaw-urilor şi ale motocicletelor ce îşi croiau cu viteze total neadaptate drum prin micile străduţe adormite ale bazarului.



  
Claxoane vesele anunţau începutul unei noi zile, în care, pentru mulţi dintre cei de aici, nu se va întâmpla nimic deosebit faţă de zilele trecute. Aceeaşi vreme musonică cu ploi mărunte sau, poate, cu un soare ce încearcă să se strecoare printre norii gri. Aceiaşi clienţi, ce mănâncă cu o plăcere vizibilă bananele mici, la care culoarea maro câştigă detaşat lupta cu originala culoare galbenă. Aceiaşi muşterii, ce aleg cu grijă dintre hainele ieftine scoase ¨la ofertă¨. Din când în când, rickshaw motorizate sau rickshaw-ciclete (biciclete cu 3 roţi, pe care încap ¨şoferul¨ şi unul sau doi pasageri) se opreau în dreptul nostru, oferindu-şi serviciile: ¨Sir? Where do you want to go, sir?¨. Partea bună e că în India încă se vorbeşte foarte mult limba engleză, asta în ciuda comentariilor răutacioase pe care le puteţi găsi pe internet. Nu ai nicio problemă în a te descurca în limba ocupanţilor coloniali, care ¨atunci când ne-au redat independenţa, ne-au furat tot - resurse, rezerve… au vrut să facă din India o ţară îndatorată lor pe vecie! Dar noi, indienii, suntem oameni mândri! Şi chiar dacă suntem săraci, suntem demni, iar India este o ţară ce se întreţine singură. Avem agricultură, industrie, construim maşini, electronice… problema e că suntem foarte mulţi. Foarte multe guri de hrănit. Suntem a doua ţară ca populaţie din lume şi asta îşi spune cuvântul. Dar, Sir, noi suntem mândri că suntem indieni!¨ - avea să ne spună ghidul nostru, Jay, pe care îl vom cunoaşte mai târziu.


Ajungem şi la hotel. Orice, numai hotel nu ai fi crezut că este acolo. Clădiri în paragină şi un munte de gunoaie, mai degrabă o zonă din care vrei să fugi şi să uiţi cât mai repede că există. Noi, însă, suntem curioşi să cunoaştem şi acest aspect al lumii a treia...


  
Dimineaţa, primul drum ni l-am propus la gară, ca să rezolvăm spinoasa problemă a biletelor de tren. Trenurile din India sunt de obicei foarte pline şi, din varii motive, nu am reuşit să rezervăm pe internet biletele dorite (deşi acest lucru este posibil, cu un mare efort şi cu câteva luni înainte, pe site-ul oficial irtct.co.in sau pe cleartrip.com). A doua zi, conform programului strict elaborat de mine, trebuia să plecăm dimineaţa, cu trenul, către Agra, iar de acolo, seara, trebuia neapărat să luăm locuri la vagonul de dormit ¨popular¨ (neruşinat de ieftin, 7 euro de persoană pentru 800 de km.), de la Agra până la mica localitate Siswa Bazar, aproape de frontiera nepaleză.

Doar că socoteala de acasă… La gară, aflată nu departe de hotelul nostru, nu am fost lăsaţi să mergem la casa de bilete, pentru că…nu aveam bilet de călătorie, care să ne permită accesul în interiorul staţiei! Are you crazy, guys? Cum adicătelea vine asta? Până la urmă, un localnic binevoitor ne arătă de unde să luăm o rickshaw ¨preplătit㨠către oficiul naţional de turism, unde turiştii străini îşi pot aranja biletele de tren, de avion sau orice alte servicii pe teritoriul Indiei.


  
OK, pe scurt, după nici 5 minute, zâmbitorul agent indian avea în faţa lui doi români deznădăjduiţi, care au aflat că toate trenurile sunt superpline pentru următoarele câteva zile şi nu avem nicio şansă să ajungem, pe calea ferată, în Nepal. De vină se pare că era un festival important, ce avea loc undeva în acea zonă. Varianta cu autobuzul (24 de ore) ni se păru total neprofitabilă. Ne-ar fi decalat rău programul. Trenul de noapte ar fi făcut 15 ore, dar ne-ar fi scutit o noapte de hotel şi am fi câştigat o zi. Rămânea doar varianta zborului Delhi-Kathmandu. Iar pentru vizitarea Agrei, varianta cu trenul fu din nou sortită eşecului - toate trenurile de întors din Agra către Delhi aveau locurile ocupate.


Agra ne fu ¨oferită¨, în final, cu un şofer-ghid, cu maşina agenţiei. Ca bonus (bilet de avion+Agra), am primit şoferul cu maşina şi pentru ziua curentă, pentru a vizita Delhi, ceea ce se dovedi a fi un lucru minunat, pentru că această capitală are obiectivele turistice împrăştiate pe o suprafaţă foarte mare. Preţul, culmea, nu a fost exorbitant şi, cum era singura variantă care s-a încadrat în timpul ce îl aveam alocat pentru India, am acceptat.
Până la urmă, afacerea nici nu a fost rea - tânărul şofer Jay se dovedi a fi un om amabil şi simpatic. Şi bine crescut: nici după două  zile nu ni se adresa pe nume, ci doar cu apelativul ¨Sir¨. Să fi fost oare prea greu pentru el să înveţe nume europene?

  
Alături de Jay, am realizat ce bine e să ai un vehicul motorizat pentru a explora imensul oraş. Între noi fie vorba, New Delhi nu ne-a dat deloc pe spate. Dimpotrivă, străzile foarte largi, cu 2 benzi pe sens (dar pe care merg câte 4 vehicule în paralel), şi vegetaţia bogată te împiedică să vezi… orice! Vile ale demnitarilor, ascunse în vegetaţia bogată, şi undeva, în depărtare, vârful unui templu este tot ce vezi. ¨Oare în oraşul ăsta nu sunt clădiri, blocuri, nimic?¨. Practic, ne-am plimbat ore în şir şi nu am văzut mai nimic din maşină. Cu excepţia participanţilor la trafic, care oferă un film de care, însă, nu ai cum să te plictiseşti.


  
Obiectivele turistice sunt plasate la distanţe mari unele de celelalte. Noi am vizitat un templu sikh, replica delhi-ana a marelui Templu de Aur. Acolo, a trebuit să ne descălţăm şi să ne legăm capetele cu nişte baticuri galbene. Ca peste tot în India, turiştii străini au parte de intrări separate şi tratamente preferenţiale (urmate de invariabila întindere a mâinii după un bacşiş sau o donaţie).





Templul, unul modern şi funcţional, a fost o experienţă interesantă, cel puţin din punct de vedere muzical şi cultural.
Decalajul de fus orar (3 ore şi jumătate faţă de ora României), dar şi căldura înăbuşitoare (măcar nu a plouat), şi-au spus cuvântul şi cei doi turişti români au început aventura asiatică într-o stare de oboseală pe care nici măcar cea mai proastă cafea din lume (în India, încă nu am găsit cafea espresso, doar cafea ness solubilă) nu a reuşit să o combată.




Am reuşit să filmăm nişte imagini romatice în Grădinile Lodi, unde zidurile roşii ale vechilor moschei şi palate, aflate acum în semiparagină, contrastează plăcut cu verdele vegetaţiei luxuriante. Frumos! Foarte frumos pentru o plimbare romantică, precum cea de care aveau parte doi tineri indieni, un ¨el¨ sfios şi măsliniu şi o ¨ea¨ atât de drăguţă într-un sari frumos colorat, încât am crezut la început că acolo se filmează o scenă de dragoste bollywoodiană. Dar cum Bollywood-ul este tocmai la Mumbai, am dedus că cei doi tineri se plimbau într-adevăr cu inocenţă, ţinându-se de mână şi descoperind împreună primii fiori ai iubirii printre florile de lotus, veveriţe jucăuşe şi fluturi multicolori…


Atmosfera idilică a fost brutal întreruptă de un ¨ghid¨ local, pe care Jay aproape ne obligă să îl ¨angajăm¨. Jay urma să ne explice că există o mafie a turismului şi că, atunci când ghidul ¨local¨ a apărut de nicăieri, nu a mai putut să ne sfătuiască să îi refuzăm serviciile, pentru că el însuşi ar fi putut avea probleme. Deşi regula mea de aur a fost mereu ¨niciodată, niciunde, nicio agenţie de turism, şofer sau orice altceva de acest gen¨ mi-am zis că India să fie prima excepţie, dată fiind încurcătura cu trenurile. Am înghiţit astfel găluşca cu ghidul, care, oricum, a debitat doar prostii neinteresante, citind mai mult dintr-un pliant. Îmi venea să îi spun eu mai multe informaţii, pe care le citisem în ghidurile de călătorie, dar m-am abţinut. Clocotind de nervi, am ajuns să văd cum s-a declarat agresiv ¨nemulţumit¨ de bacşişul ¨prea mic¨ pe care am vrut să i-l dăm pentru serviciile sale nesolicitate.


  
După Lodi garden, ne-am desfătat papilele gustative cu o altă specialitate indiană -  pui Tikka, cu diverse sosuri, în care gurmanzii recunosc o simfonie în chili major, cu scorţişoară, cardamon şi alte asemenea condimente, care aici cântă în propria filarmonică.

Delicioasa bucătărie indiană! De neratat! La fel ca şi Imodiumul, pe care va trebui în numeroase cazuri să îl înghiţiţi după, aşa cum am procedat şi noi. Dar gustul merită sacrificiul…



  
Nu are rost să enumăr acum numeroasele obiective din Old şi New Delhi la care ne-a dus Jay. De la milenara istorie arabă până la Indira Gandhi, toate epocile au fost reperezentate în turul nostru.


India ne-a plăcut mult, deşi, într-adevăr, aici miroase urât, sunt mulţi cerşetori şi insecte ce pot transmite boli exotice. Iar dacă nu eşti un turist cu obrazul gros, care să spună hotărât ¨No, thanks!¨, cheltui aici mult mai mult decât ţi-ai propus.  În acelaşi timp, India reprezintă însă absolut tot ce asociaţi dumneavoastră în minte cu numele mistic al ţării: un curcubeu de culori, arome, religii şi sentimente.


Una din cele mai pline de adrenalină experienţe turistice de care am avut parte vreodată mi-a fost dat să o trăiesc în cursul după-amiezei: o ¨plimbare¨ cu bicicleta-rickshaw prin Old Delhi - de fapt, o adevărată cursă de supravieţuire printre pietoni, cărucioare, moto-rickshaw şi maşini, pe străduţele mici ale vechiului Delhi.


¨Apăraţi¨ de la distanţă de  Red Fort - fortul roşu (închis, din păcate, lunea), am trăit o oră de groază, înconjuraţi de claxoane şi depăşiţi la centimetru de alte vehicule motorizate. Cu inima cât un purice, ne uitam în jur şi încercam să înţelegem regulile bizare care fac ordine în haosul traficului acestui oraş. Până la urmă, am renunţat. NU există reguli. ¨Există întotdeauna un motiv pentru care se claxoneaz㨠- ne spuse Jay. Şi, probabil, aşa şi este.  Adevărul e că ¨şoferul¨ ricşo-bicicletei era un tip nebun, care îl tot întreba pe colegul meu: ¨Îţi place? Îţi place cum sărim prin gropi? Iuhuu - elicopter indian!...


  
Prima noapte în India a fost una grea; ne-am fi dorit mai mult somn, după noaptea  nedormită din avion, dar căldura ne-a făcut să petrecem o noapte de saună veritabilă. Şi… gratuită! Marele Gălăgilă, ventilatorul în care ne-am pus atâtea speranţe, nu reuşi decât să agite plasa de ţânţari, pe care cu greutate o fixasem deasupra patului, cu ajutorul ciorapilor şi a ce am mai găsit noi de legat.

Oricum, la 5 fix am fost în picioare, de fapt în… transpiraţie, şi ne-am pregătit de plecare, pentru că la 6 Jay urma să ne ia cu maşina, ca să ne ducă la Agra şi Taj Mahal.

  
Drumul de peste 200 de km. dintre Delhi şi Agra (localitatea unde se găseşte celebrul Taj) nu oferă nimic spectaculos. Câmpia Gangelui e lipsită de munţi sau alte atracţii menite să îţi încânte privirea. În plus, am ales şi varianta ¨autostrăzii¨, care are  4 benzi şi nu e foarte circulată, deoarece taxa e destul de mare. Au încercat din nou să  scoată taxa din buzunarele noastre, dar când am spus ¨OK, alegem atunci drumul prin sate¨, automat s-a plătit ¨din partea firmei¨.

Ciudăţeniile acestui voiaj au fost: 1- viteza maximă admisă e de 100km/h, fapt inexplicabil, deoarece autostrada este identică cu cele din Europa şi 2- şoferul nostru a oprit clima binefăcătoare din maşină, pentru a deschide geamul să inspirăm ¨aerul curat¨ de afară. Acest ¨aer minunat de după ploaie¨ era, de fapt, un aer cald şi cu miros de poluare industrială intensă…


  
Agra, fosta capitală a Indiei, având 10 milioane de locuitori mai puţin decât Delhi, pare un mic orăşel de provincie. Capitală a turismului, ea este un paradis al hărţuitorilor, care vor să îţi vândă orice sau încearcă să te convingă că nu poţi face niciun pas fără ¨ghid autorizat¨ - adică fără ei! Atât de insistenţi şi de agasanţi sunt, încă din prima clipă când ghidul tău dispare de lângă tine (vai de tine, dacă eşti singur!), încât eram tentat să le aplic corecţii fizice!


Acest stres, combinat cu căldura ce ridica aburi după ploaia de dimineaţă, ne-a obosit, fără a ştirbi, însă, farmecul uneia din cele mai plăcute zile din vieţile noastre: Taj Mahal-ul este, după părerea mea (şi nu numai), cel mai frumos monument ridicat vreodată de mâna omului!


  
Plecat de acasă cu ideea unui Taj cu siguranţă supraapreciat de reclamele agenţiilor  de turism, mă aşteptam să fiu cel puţin uşor deziluzionat, dar nu a fost deloc aşa. Taj Mahal merită fiecare silabă din laudele ce i-au fost aduse în cei peste 350 de ani de existenţă. Simetria uluitoare, albul imaculat al marmurii, magia poveştii de iubire, toate acestea dovedesc, chiar şi unui călător încercat, faptul că mai există pe pământ locuri în care frumuseţea te vrăjeşte şi te face să rămâi impietrit într-o atemporalitate în care orele devin minute, iar secundele - veşnicii. Taj-ul este Monumentul ce stârneşte exclamaţii, stoarce lacrimi şi goleşte cu o viteză record bateriile aparatelor foto. Nu mai contează cozile la care trebuie să stai în sezon, nu contează în ce moment al zilei îl admiri (în zori respiră liber, înconjurat de atmosfera mistică a aburilor de rouă ce se înalţă spre cer, iar seara este poleit cu o foiţă de aur de soarele ce păleşte în faţa frumuseţii mausoleului). Noi am ajuns la amiază, dar toată oboseala şi înghesuiala au fost uitate în momentul când am văzut Taj-ul în toată măreţia lui!

¨Aşa ceva nu există!¨ - mi-a venit să exclam, precum savanţii de acum 200 de ani, când au văzut pentru prima oară ornitorincul…



Povestea de dragoste a Taj Mahal-ului este cunoscută: mogulul Shah Jahan l-a ridicat în prima jumătate a secolului al 17-lea, în cinstea preaiubitei sale soţii Mumtaz Mahal, care a murit în momentul în care năştea cel de-al 14-lea copil. De atunci, scopul vieţii lui Shah a devenit aceala de a o imortaliza pe soţia lui prin cel mai cunoscut musoleu al lumii, ceea ce i-a reuşit cu prisosinţă.
Povestea este, însă, plină de tristeţe: după terminarea monumentului şi depunerea trupului soţiei, Shah Jahan a fost detronat şi făcut prizonier de către propriul său fiu. Impăratul a ajuns să fie întemniţat într-o celulă a fortului din Agra, de la geamul căreia vedea încontinuu măreaţa sa ctitorie - Taj Mahal, ştiind că va mai ajunge acolo o singură dată: în ziua morţii sale, când va fi depus lângă preaiubita lui soţie.
Cele două morminte se află şi astăzi în centrul mausoleului…
Aveţi voie să vă ştergeţi o lacrimă...


 

Să revenim însă la cele lumeşti. Printre cohortele de ¨ghizi¨ şi vânzători de suveniruri, am revenit în Agra, pentru a vizita tocmai fortul în care îşi trăise ultimii ani întemniţatul Shah Jahan.
Frumos, roşu şi …exotic, fortul este un răsfăţ al obiectivului aparatului foto şi un bun prilej de a întelege câte ceva din India medievală.
Surprinzător sau poate nu, toate aceste monumente (Taj-ul şi fortul) au fost ctitorite de musulmani - aceşti moguli despre care se presupune că proveneau de undeva din Uzbekistan sau din Mongolia (părerile sunt împărţite).


Dacă ajungeţi prin Agra, aveţi grijă la hărţuiala celor care vor să facă bani pe spinarea turiştilor: noi am fost duşi azi la un magazin, în care ni s-a explicat cum se fac intarsiile în marmură, identice cu cele din celebrul Taj, - ei bine, nu o să vă vină să credeţi - CHIAR de către descendenţii celor care au lucrat la intarsiile din Taj Mahal. O, da! Având în vedere că la mausoleu au lucrat peste 40.000 de oameni, timp de 20 de ani, cu siguranţă că exact cei ce încercau să ne vândă obiecte de marmură la suprapreţ sunt descendenţii artiştilor ce au decorat în urmă cu 350 de ani Taj Mahal-ul. Clar, şi eu am zis că sunt stră-stră-stră-strănepotul lui Vlad Ţepeş şi, dacă mă mai enervează mult, îi muşc de gât şi îi fac nemuritori! Oricum, aceste mici detalii, nelipsite din viaţa unui turist… profesionist, nu au reuşit să umbrească o zi foarte frumoasă.
După-amiaza, am oprit să vedem maimuţele, care mişună cam peste tot, dar se feresc de indieni, deoarece aceştia, ori de câte ori le văd, dau cu ce apucă după ele (şi invers!) - oare ce părere are protecţia animalelor despre acest lucru?


În ziua a doua (şi ultima) în India, ne-am ¨prins¨ şi noi că aici, dacă vrei să te energizezi, bei ceai negru şi nu cafea ness, iar dacă vrei să mănânci autentic, nu o faci la scumpele restaurante pentru turişti! În fond, nu trebuie să vă temeţi să încercaţi câteva din preparatele gătite ¨pe strad㨠- precum minunile în Ţara Minunilor a lui Alice, nici indigestia indiană nu ţine mai mult de 3 zile!





După o noapte pe care o petrecem din nou în Delhi (de acestă dată într-o cameră cu 12 euro pe noapte, la fel de murdară, dar măcar cu aer condiţionat), mâine vom decola către Nepal.
În încheierea primei file din jurnalul micii noastre aventuri, trebuie să remarc din nou ce mică e lumea: patronul hotelului unde dormim a fost de trei ori în România cu afaceri şi ne-a arătat o poză din anul 2003, în care apare alături de preşedintele Ion Iliescu!








Adrian Moldovan

Stiri asemanatoare

Sergiu Bîlcea: “În PSD nu se înţeleg cine să ia partea mai mare din jefuirea României”

Vineri, 21 Septembrie, 2018 13:05

Sergiu Bîlcea: “În PSD nu se înţeleg cine să ia partea mai mare din jefuirea României”

Scandalul din PSD arată încă o dată faţa adevărată a acestui partid. Lupta dintre Dragnea şi contestatarii săi este o luptă pentru împărţirea României, pentru accesul ...

Graba strică treaba, iar neatenția provoacă accidente. Un autoturism a ajuns direct într-un stâlp de pe strada Pădurii

Vineri, 21 Septembrie, 2018 16:43

Graba strică treaba, iar neatenția provoacă accidente. Un autoturism a ajuns direct într-un stâlp de pe strada Pădurii

Vineri dimineața în jurul orei 11:00, un șofer grăbit și probabil neatent a intrat în coliziune cu alt autoturism, după care a ricoșat într-un stâlp de la marginea d ...

Când este recomandat să oferi buchete de trandafiri galbeni?

Miercuri, 19 Septembrie, 2018 21:10

Când este recomandat să oferi buchete de trandafiri galbeni?

Conform unor credinte populare, galbenul reprezinta gelozie sau invidie. In realitate, insa, aceste teorii sunt total nefondate. In definitiv, atunci cand te gandesti la culoarea galben, care est ...

Accident ÎNGROZITOR la ieșire din Timișoara. O femeie a murit strivită în autoturism

Vineri, 21 Septembrie, 2018 15:40

Accident ÎNGROZITOR la ieșire din Timișoara. O femeie a murit strivită în autoturism

Un accident mortal îngrozitor a avut loc vineri 21 septembrie, în jurul orei 12:00, la ieșire din Timișoara spre Buziaș. În urma impactului deosebit de violent dintre două a ...

Încă 28 de tramvaie noi pentru Arad!

Marti, 18 Septembrie, 2018 08:20

Încă 28 de tramvaie noi pentru Arad!

Vineri, 21 septembrie 2018, în ședința Consiliului Local al Municipiului Arad, se va supune aprobării strategia  cadru de contractare privind achiziția de material rulant electric, ...

Festivalul Vânătorii de la Bata, a XI-a ediție - 30 septembrie 2018

Joi, 13 Septembrie, 2018 10:24

Festivalul Vânătorii de la Bata, a XI-a ediție - 30 septembrie 2018

Consiliul Județean împreună cu Primăria Bata au anunțat programul celei de a XI-a ediții a Festivalului de la Bata, care se va desfășura la sfârșitul lunii septembrie. &bdquo ...

O casă din satul Păiușeni a luat foc

Vineri, 21 Septembrie, 2018 16:00

O casă din satul Păiușeni a luat foc

Vineri după-masă în jurul orei 15:00, un apel la 112 anunța că o casă din satul Păiușeni din județul Arad a luat foc. O familie din Păiușeni a trecut prin clipe de groază, c ...

Pregătirile pentru cea de-a patra cursă Red Run au intrat în linie dreaptă

Duminica, 02 Septembrie, 2018 14:54

Pregătirile pentru cea de-a patra cursă Red Run au intrat în linie dreaptă

În acest an REDRUN revine la ARAD la finalul lunii septembrie…. STADIONUL GLORIA se va transforma sâmbătă 29 septembrie, începand cu ora 9,30 în principalul punct ...

„Încă o dovadă de respect pentru Arad”

Miercuri, 19 Septembrie, 2018 09:02

„Încă o dovadă de respect pentru Arad”

5 milioane de euro.  Aceasta este suma aprobată  de  Guvernul României  în şedinţa de joi, 13 septembrie,  pentru finanţarea unor lucrări suplimentare la ...

Accident rutier la Fortuna. Un șofer a ajuns cu autoturismul pe liniile de tramvai

Vineri, 21 Septembrie, 2018 15:02

Accident rutier la Fortuna. Un șofer a ajuns cu autoturismul pe liniile de tramvai

Un eveniment rutier mai deosebit a avut loc vineri după-masă în jurul orei 14:27 în zona Fortuna din municipiul Arad. Accidentul rutier a avut loc în apropiere de stația ...

A început reabilitarea drumului judeţean 691 Lipova – Neudorf – Timișoara

Vineri, 14 Septembrie, 2018 07:01

A început reabilitarea drumului judeţean 691 Lipova – Neudorf – Timișoara

Marian TOADER, primar comuna Zăbrani „Odată cu reabilitarea acestui drum, vom intra în normalitate”   Repararea și asfaltarea drumul județean 691 Lipova – Neud ...