Târgul „Produs în Arad” şi-a deschis porţile pentru 8 zile. Evenimentul se află la ediţia a doua, şi are loc în Parcul Pădurice.
Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Arad sunt organizatorii evenimentului „Produs în Arad”, care a avut un ecou pozitiv de la prima ediţie. cea de-a doua ediţie.

Amânat cu o zi, târgul şi-a deschis porţile pentru arădeni pentru 9 zile, în perioada 30 iunie - 8 iulie. Campania îşi propune să promoveze şi să susţină comercializarea produselor realizate în judeţul nostru, indiferent că vorbim de industria alimentară, produse agricole sau obiecte artizanale.

„Produs în Arad” se adresează consumatorilor şi societăţilor locale pentru că sporeşte încrederea în produsele locale, dar dezvoltă şi sentimentul de apartenenţă la comunitate.

„Ne dorim ca la această a doua ediţie să atragem mai mulţi producători. Am demonstrat şi la Târgul Economiei Arădene că judeţul şi municipiul nostru au capacitatea de a oferi produse arădene de o calitate şi un specific cum puţine alte zone se pot lăuda. Noi, cei din administraţie, avem datoria de a oferi condiţii ca aceste produse să fie cunoscute şi apreciate”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

„Produs în Arad” se desfășoară în Parcul de la Pădurice. Pe toată perioada târgului, arădenii se vor putea delecta cu prezentări de modă, spectacole şi parade ale portului popular, susţinute de ansambluri din judeţ, dar şi recitaluri ale elevilor Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”, îmbinând astfel produsele alimentare şi artizanale cu „produse” ale culturii, artei şi tradiţiei arădene din tot judeţul.