Au fost momente de panică la Colegiul ’’Mihai Viteazul’’ din Ineu după ce un adolescent de 16 ani a intrat cu un pistol în incinta unităţii de învăţământ. După ce au fost anunţaţi de incident, poliţiştii au apelat la ajutorul jandarmilor pentru a interveni, doar că acesta plecase.
Imediat s-a trecut la identificarea și căutarea lui. Din relatările elevilor aflați în incinta liceului s-a stabilit că persoana căutată este un tânăr de aproximativ 16 ani, elev la Liceul ’’Sava Brancovici’’, Ineu.
Atât echipajul de Poliție, cât și cel de Jandarmi, s-au deplasat la unitatea de învățământ sus amintită, unde în urma discuțiilor avute cu directorul liceului s-a stabilit că elevul este Cristea F.D și conform planificării ar trebui să se afle la orele de practică.
Luându-se legătura cu cel responsabil de îndrumarea lui în stagiul de practică, s-a dovedit că acesta absentase în data de 19.02.2018.
Având aceste informații și fotografia celui căutat, echipajul de jandarmi a trecut la căutarea acestuia în încinta barurilor și restaurantele de pe raza localității. La scurt timp, tânărul teribilist a fost identificat de către oamenii legii în incinta Restaurantului Intim, aflându-se la masă cu o altă persoană de sex feminin.
Jandarmii au trecut la identificarea acestuia și în urma controlului corporal preventiv, în buzunarul interior al hainei, s-a găsit un pistol de tip Airsoft, replică după JERICHO B, fără încărcător.
Tânărul teribilist a fost ridicat de către jandarmi şi condus la sediul Poliției Ineu pentru luarea măsurilor legale.