Două camioane şi un autoturism, implicate într-un grav accident rutier, produs pe DN7, între Sâmbăteni şi Păuliş! Un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața!
Un grav accident rutier s-a produs miercuri, în jurul orei 14.00, pe DN7, între Localităţile Sâmbăteni şi Păuliş.
Implicate au fost două camioane de mare tonaj şi un autoturism, prins între mastodonţii de metal. În urma incidentului rutier, trei persoane au rămas încarcerate iar în acest moment, ISU Arad a intervenit la faţa locului cu mai multe autospeciale dar şi cu un elicopter, pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate şi a le transporta la spital în cel mai scurt timp posibil.
Din primele informaţii, se pare că şoferul autoturismului Renault, care se deplasa pe direcţia Păuliş-Arad, a pierdut controlul volanului în dreptul monumentului Eroilor şi a pătruns pe contrasens unde s-a izbit frontal de un camion. Cel de al doilea camion care circula regulamentar în spatele autoturismului, nu a putut evita impactul, lovind la rândul său autoturismul care a ricoşat în urma impactului, pe banda de mers.
Traficul pe DN7 este complet blocat după ce unul dintre camioanele implicate în accident a părăsit banda de mers rămânând imobilizat pe întreaga suprafaţă carosabilă.
Update 14. 20:Medicii au ajuns la faţa locului în timp record însă din nefericire, pentru un bărbat care se afla în autoturism, aceştia nu au putut face altceva decât să constate decesul. Omul murise pe loc în urma impactului violent. O a doua persoană aflată în autoturism a fost transportată cu elicopterul la spital în stare gravă iar medicii încearcă să o stabilizeze.
UPDATE 14.40: Circulaţia în zonă a fost reluată. Autocamionul rămas perpendicular pe drum a fost scos în afara părţii carosabile iar traficul rutier se desfăţoară în acest moment sub stricta supraveghere a poliţiştilor de la brigada Rutieră.
UPDATE 15.00: Din ultimele informații, se pare că niciuna dintre victime n-a decedat, însă și în aceste momente, șoferul de 18 ani ajunsă la Spitalul Clinic de Urgență Arad cu elicopterul SMURD, este resuscitat.
UPDATE 15.40: Din nefericire, șoferul in vârstă de 18 ani, a murit în ciuda manevrelor de resuscitare. Ambele victime sunt din Monoroștia , comuna Bârzava, județul Arad.

L-ați văzut de nenumărate ori la televizor sau pe stradă. i-ați citit interviurile pe care le-ați comentat într-un mod mai mult sau mai puțin favorabil. L-ați lăudat pentru realizări, dar l-ați și ...
Serviciul Rutier a desfășurat activități pe mai multe șosele din județ, pentru impunerea respectării vitezei legale de deplasare, în cadrul acțiunii desfășurate la nivel național, SPEED MARATHON. Ac ...
Luni 22.04.2024 B-dul Revolutiei, Carol Davila, I. C. Bratianu, Sp. G-ral. Praporgescu, Alecu Russo, Ioan Alexandru, D. Bolintineanu, Dr. Ioan Suciu, Malul Muresului, Gen. Traian Mosoiu, Splaiul Muresului, Sabin Dra ...
Prima ediție a Conferinței Internaționale „Sfântul Martin, precursor al Ordinelor Creștine Cavalerești” va avea loc vineri, 26 aprilie 2024, începând cu ora 10:00, în sala &b ...
În această dimineață, 20 aprilie, în jurul orei 10:00 pe strada Păpădiei colt cu strada Somesului din Arad, un biciclist a fost accidentat de un autoturism.
Victima, un bătrân î ...
Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad, în colaborare cu Asociația ”PULS AS” Arad și cu implicarea directă a Webasto Group, partener al Complexului Muzeal Ar ...
La data de 19 aprilie 2024, în cultura grâului de toamnă, conținutul de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm prezintă valori scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată și put ...
Peste 900 de elevi din liceele arădene au participat joi, 18 aprilie, la Ziua Porților Deschise, eveniment organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
Ca în fiecare an, mesajul d ...
Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că în intervalul 23 -30 aprilie 2024 sunt programate noi acțiuni de dezisecție: tratament chimic antilarvar (delarvizare), tratament chimic terestr ...
Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Arad prin Centrul de Formare Profesională organizează noi serii de cursuri autorizate, după cum urmează:
din 27 mai 2024, curs RESPONSABIL DE MEDIU, cod C ...
Palatul Copiilor Arad organizează ediția a 29-a a Concursului Internațional de dans "Ghiocelul de Argint".
Competița va avea loc sâmbătă 20 aprilie, la Teatrul Clasic Ioan Sl ...
La data de 17 aprilie, în cultura grâului de toamnă, conținutul de apă pe profilul de sol 0-100 cm prezintă valori scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată și puternică), pe ...
Lansarea cărții „Istoria credinței creștine baptiste din Buteni: 1894-2024”, semnată de istoricul Daniel Stoica, va avea loc la Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad, joi, 18 april ...
Având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare pentru zilele următoare precum şi Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, anunţăm consumatorii racordaţi la sistemul centr ...
Consiliul Județean a început asfaltarea drumului Mâsca-Măderat-Arăneag! Se lucrează intens, cu mai multe utilaje, atât la asfaltarea drumului, cât și la montarea de podețe și amenajare ...
Festivalul Internațional de Teatru Nou ajunge în 2024 la cea de a IX-a ediție. În perioada 11- 17 mai 2024, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad găzduiește 15 spectacole ale unor teatre și ...
În prima zi a săptămânii, într-o perioadă de 24 de ore, polițiștii rutieri arădeni au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, ...
Azi, 16 aprilie, în jurul orei 13:00, s-a produs o tamponare între o motocicletă și un motociclu electric pe strada Zimbrului din Arad.
Echipajul cu medic al ambulanței de la SAJ Arad a const ...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează în perioada 18-21 aprilie, la Expo Arad, Târgul Primăverii și Târgul Confort Construct & Instal. Un eveniment pent ...
Azi dimineață, 16 aprilie în jurul orei 10:20, la Pâncota s-a produs o tamponare între 2 autoturisme în urma căreia a rezultat o victimă conștientă.
Victima, bărbat de 67 de a ...
În urmă cu 50 de ani, într-o lume a speranțelor deșarte, a cenzurii generalizate și a tăcerilor suspecte, un tânăr talentat s-a încumetat să creadă în cuvintele lui Georges Braq ...
În intervalul de valabilitate 16 aprilie, ora 15:00 – 17 aprilie, ora 15:00, meteorologii au emis o atenționare cod galben de vreme instabilă.
În intervalul menționat, în Banat, s ...
Rețele Electrice Banat (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat), a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a re ...
O seară simfonică cu totul altfel, cu „Balkan Concerto pentru pian, percuție și orchestră”, o partitură concepută și aranjată orchestral de Mario Florescu și Radu Rotaru, împlinită prin ...
Ieri după masă, 15 aprilie, procurorul criminalist arădean Pavel Palcu a decedat la vârsta de 70 de ani la un centru de recuperare medicală din Bucureşti unde era internat.
În luna dec ...
Azi dimineață, 16 aprilie, în jurul orei 07:30 s-a produs un accident rutier în Aradul Nou, la intersecția dintre Calea Timisorii cu strada.Zimbrului.
Șoferul unui autoturism a pierdut contr ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în data de 15 aprilie de la ora 22:00, se vor efectua două transporturi agabaritice pe traseul A 1 Sibiu – DJ ...
Una dintre destinațiile preferate de români în Serbia se găsește la doar trei ore de mers cu mașina din Arad, pe malul Dunării, o stațiune și o zonă supranumite ”Litoralul Serbiei ...
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad desfășoară pe parcursul lunii aprilie activități de informare, educare și comunicare în cadrul Campaniei Luna Națională de Informare despre Vaccinare. ...
În seara de 14 aprilie, în jurul orei 21:40, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un eveniment rutier.
Din primele verificări, a reieșit că un arădean ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.