O femeie a fost transportată la Spitalul Judeţean Arad în urma unui accident rutier petrecut pe calea Iuliu Maniu, în jurul orei 13:00, în dreptul Liceului Naţional de Informatică Arad.
Femeia, aflată la volanul unui autoturism SEAT, circula dinspre Podgoria spre cartierul Micalaca iar la intersecţia Căii Iuliu Maniu cu strada Ioan Alexandru, a oprit pentru a acorda prioritate unui pieton care traversa regulamentar, moment în care un tânăr aflat la volanul unui autoturism BMW , care circula în spatele acesteia, nu a mai putut evita impactul şi a lovit-o puternic din spate.
În urma impactului dintre cele două autovehicule, femeia aflată la volanul autoturismului SEAT a avut nevoie de îngrijiri medicale. La faţa locului a sosit un echipaj al ambulanţei dar şi unul al poliţiei rutiere. Femeia, conştientă şi cooperantă însă speriată de cele petrecute, a fost preluată de către medici şi transportată la spital pentru mai multe investigaţii medicale.
Traficul rutier a fost blocat vreme de aproximativ 30 de minute, timp în care în zonă s-a format o coloană de maşini de câteva sute de metri.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul însă potrivit martorilor, se pare că vinovat ar fi tânărul aflat la volanul autoturismului BMW care nu a păstrat distanţa regulamentară între autovehicule.
Sursa foto:Facebook/ Radar Arad