În perioada 4-7 ianuarie, poliţiştii arădeni au acţionat pentru desfăşurarea în linişte a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Boboteaza), a Sfântului Ioan Botezătorul şi a Crăciunului ortodocşilor pe rit vechi.
"În perioada antemenționată, poliţiştii de ordine publică, transporturi, investigații criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi și substanțe periculoase și luptătorii S.A.S. au asigurat ordinea şi liniştea publică pentru prevenirea, descurajarea și combaterea faptelor antisociale.
Măsurile dispuse au avut în vedere şi fluidizarea traficului rutier în zona lăcaşurilor de cult, aceasta fiind asigurată de polițiștii rutieri.
Întrucât neacordarea de prioritate pietonilor și indisciplina celor din urmă constituie principalele cauze generatoare de evenimente rutiere la nivelul municipiului Arad, la data de 4 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Rutier au acționat în consecință.
Astfel, au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 13.630 de lei, fiind reținute totodată 12 permise de conducere. Din totalul de sancțiuni, 21 au fost aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță și 9 pentru opriri sau staționări neregulamentare.
Nici pietonii nu au scăpat din vizorul polițiștilor, 16 dintre aceștia fiind sancționați pentru traversare prin loc nepermis, conform O.U.G. 195/2002" precizează Inspector principal de poliție Lorena RADU, purtator de cuvant al IPJ Arad.
COMUNICAT DE PRESĂ
În perioada 4-7 ianuarie, poliţiştii arădeni au acţionat pentru desfăşurarea în linişte a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Boboteaza), a Sfântului Ioan Botezătorul şi a Crăciunului ortodocşilor pe rit vechi.
"În perioada antemenționată, poliţiştii de ordine publică, transporturi, investigații criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi și substanțe periculoase și luptătorii S.A.S. au asigurat ordinea şi liniştea publică pentru prevenirea, descurajarea și combaterea faptelor antisociale.
Măsurile dispuse au avut în vedere şi fluidizarea traficului rutier în zona lăcaşurilor de cult, aceasta fiind asigurată de polițiștii rutieri.
Întrucât neacordarea de prioritate pietonilor și indisciplina celor din urmă constituie principalele cauze generatoare de evenimente rutiere la nivelul municipiului Arad, la data de 4 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Rutier au acționat în consecință.
Astfel, au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 13.630 de lei, fiind reținute totodată 12 permise de conducere. Din totalul de sancțiuni, 21 au fost aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță și 9 pentru opriri sau staționări neregulamentare.
Nici pietonii nu au scăpat din vizorul polițiștilor, 16 dintre aceștia fiind sancționați pentru traversare prin loc nepermis, conform O.U.G. 195/2002" precizează Inspector principal de poliție Lorena RADU, purtator de cuvant al IPJ Arad.
Ziua Internațională a Copiilor este un prilej de bucurie pentru marea majoritate a copiilor din Arad, din țară și din lume. Din nefericire, mai sunt situații în care copilăria este încărcată de ...
Eroii copilăriei noastre, aventurile și poveștile lor, melodiile care îi însoțesc și pe care le fredonăm de fiecare dată când îi reîntâlnim în fața micilor sau a mar ...
Termoviziune, amprentare în laboratorul mobil de criminalistică, cum funcționează autospeciala de stingere a incendiilor, dotările unei ambulanțe SMURD, ochelarii care imită efectele unei intoxica ...
La Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad s-a desfășurat cea de-a XXVI-a ediție a sesiunilor de comunicări științifice studențești. Timp de mai multe zile, viitorii ingineri au avut oportunitatea ...
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare la data de 27 mai, un mandat de executare a pedepsei închisorii de 1 an și 2 luni, emis de magistrații Judecătoriei Arad, pe num ...
În seara zilei de duminică, 26 mai, în jurul orelor 21.00, polițiștii orașului Chișineu-Criș au depistat un bărbat de 34 de ani, din județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism î ...
„Guvernul Copiilor II“, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad.
Proiecția este programată să aibă loc în 31 mai 2024, de la ora ...
„Acum este rândul Lebedei?” – răsare întrebarea firească a celor curioși și nerăbdători să ia parte la cel mai muzical, vesel și colorat carnaval din lume.
Da! Al lebed ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș a fost identificat un bărbat de 21 de ani, din județul Hunedoara, care, în perioada aprilie-mai a.c., ar fi sustras ...
Sala Polivalentă Arad, 31 mai - 2 iunie 2024
Deschiderea expoziției: Vineri, 31 mai, ora 10.00
Program de vizitare expoziția „Călătorie cu trenul la Arad” de la Sala Polivalentă:
31 ...
Un incendiu a izbucnit în această seară (23 mai) la o casă situate pe strada Colonel Stefan Rene Mihailescu din Arad.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Arad cu două a ...
Miercuri, 22 mai, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Arad au fost sesizați despre faptul că, în curtea unui imobil din municipiu, se află un pui de vulpe, care ar putea necesita îngrij ...
Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România, în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, au organizat, marţi, 21.05.2024, la sediul CCIA Arad, evenimentul de lan ...
La data de 20 mai, în jurul orei 13.15, polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în fața unui centru comercial din municipiu, un bărbat de 38 de ani, din Arad, în timp ce oferea spre vânz ...
Luni, 20 mai, polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în fața unui centru comercial din municipiu, o femeie de 40 de ani, din Arad, în timp ce oferea spre vânzare, țigarete nemarcate fiscal.
...
Răzvan Stoica și vioara Stradivarius ex – Ernst, din 1729, exemplarul cu o istorie fabuloasă, în a cărui existență s-au împletit traiectoriile marilor violoniști Heinrich Wilhelm Ernst și N ...
Vineri seara, 17 mai, în jurul orei 22:05, pe strada Voinicilor, din Arad, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un accident mortal.
Un tânăr de 26 de ani ...
Peste 200 de studenți și absolvenți ai UAV au fost prezenți, joi, 16 mai, la Bursa Locurilor de Muncă organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
Oferte de locuri de muncă, progr ...
În cadrul proiectului ,,Săptămâna Școlară în Siguranță“, la data de 15 mai, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu formațiunile care au atribuții pe menținer ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Secției 1 Vlaicu a fost identificat un minor și un tânăr de 22 de ani, care, în noaptea de 6/7 mai, ar fi sustras dintr-un imobil din Arad, mai ...
Azi, 16 mai, în jurul orei 11:00 a izbucnit un incendiu la o casă de pe strada Elena Ghiba Birta din Arad.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu a ...
Miercuri, 15 mai, un echipaj de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad a identificat o persoană de sex feminin care se confrunta cu probleme grave de sănătate mintală, în urma ...
Între 10 mai și 8 iunie 2024, ANALIA SELIS și invitații săi din Argentina prezintă publicului român turneul național „TANGO AUTÉNTICO”. Într-un frumos parcurs artistic cons ...
Miercuri, 15 mai, un echipaj de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, a predat Poliției Municipiului Arad un tânăr urmărit pentru tâlhărie.
În jurul ore ...
Azi noapte, în jurul orei 02.30, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au fost sesizați despre faptul că, persoane necunoscute ar fi pătruns într-o bijuterie din Arad, de unde ar fi sustras ...
Zeci de mii de fire de flori, plante perene, plante decorative și arbuști vor alcătui un spectacol vizual în Piața „Avram Iancu“ din Arad, unde, timp de trei zile, va avea loc evenimentul &bdqu ...
Sâmbătă 18 mai, de la orele 10.00, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, prin Facultatea de Educație Fizică și Sport împreună cu Cercul de Orientare din cadrul Palatului Copiilor Arad ...
Peste 1,9 milioane de lei s-au investit în reabilitarea și modernizarea Secției Clinice Anestezie și Terapie Intensivă II, din incinta fostului Spital Municipal Arad. Banii au provenit din bugetele Consili ...
La data de 11 mai, polițiștii Secției 1 Rurală Arad au fost sesizați despre un eveniment rutier, soldat exclusiv cu pagube materiale.
Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 64 de ani, din ...
Polițiștii Biroului Rutier au despistat la data de 9 mai, în jurul orei 22.18, un bărbat de 47 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism în municipiu. Testarea cu aparatul din dotare a ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.