Anul abia început a venit cu o veste tragică pentru o familie din Bihor care se roagă acum pentru viaţa unei tinere, ajunsă în stare gravă la spital, dar şi pentru odihna sufletului şoferului care şi-a pierdut viaţa în cumplitul accident pe care l-a provocat.
Incidentul a avut loc în dimineaţa zilei de 1 ianuarie, atunci când un tânăr de 35 de ani, care lucra ca poliţist de frontieră, aflat la volanul unui autoturism de lux marca VW, nu a adaptat viteza la intrarea într-un sens giratoriu și a întrat frontal într-un stâlp. Impactul a fost atât de puternic încât sistemul de siguranţă al maşinii a fost practic, inutil. Tânărul a murit pe loc, trupul său rămânând prins în maşina transformată într-un morman de fiare contorsionate.
Pasagera din dreapta a fost grav rănită însă pentru scoaterea ei din autovehicul, a fost necesară intervenţia unui echipaj de la descarcerare.
Dacă pentru tânărul de la volan, medicii nu au putut face altceva decât să confirme decesul, femeia în vârstă de 32 de ani, a fost transportată de urgenţă, la spital. Starea ei este în continuare foarte gravă iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor ei de supravieţuire.
Foto: Viorel Micle