Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Vasile cel Mare. Ce e bine să faci în prima zi a anului

Luni, 01 Ianuarie, 2018 14:09 Redactia NATIONALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia NATIONALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Luni, 01 Ianuarie, 2018 14:09 Tiparire

Odată cu trecerea în noul an, românii creştini ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile, episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini.

Sfântul Vasile s-a născut în Pont în jurul anului 329 şi a murit în Cezarea în ziua de 1 ianuarie 379. Provenea dintr-o familie creştină binecunoscută - tatăl său, Sfântul Vasile cel Bătrân, a fost un renumit învăţător în Pont, iar sora sa, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit de asemenea sfinţi.

Încă de tânăr s-a remarcat în astrologie, matematică, filosofie şi retorică însă la îndrumarea surorii sale, sfântul Vasile şi-a dedicat viaţa religiei, iar în anul 370, a fost ales episcop al Cezareii, în acelaşi timp fiind şi Mitropolit al Cappadociei şi Exarh al Pontului, autoritatea sa întinzându-se între Balcani, Mediterană, Marea Egee şi până la Eufrat.

El a depus eforturi susţinute pentru organizarea bisericii şi a luptat pentru drepturile clerului  punând un mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor care, în acea vreme, aveau rolul şi de învăţători şi cărturari.

Pe timpul vieţii, Sfântul Vasile era cunoscut ca apărător al sărmanilor pentru că folosea o mare parte din avuţiile Bisericii pentru a crea adăposturi şi a hrăni pe cei nevoiaşi.

După moartea sa, Miserica Ortodoxă l-a canonizat iar acesta este sărbătorit în data de 1 ianuarie a fiecărui an.

Există multe obiceiuri şi superstiţii legate de prima zi din noul an, în care se sărbătoreşte Sfântul Vasile cel Mare.

Sfântul Vasile, perceput de unii drept primul petrecăreţ, numele lui fiind considerat de alţii drept numele de botez al lui Iisus Hristos, este apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele”, astfel că prima zi a anului a ajuns să fie considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice.

În ziua de Sfântului Vasile cel Mare, se spune că este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Dacă în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul.

Totodată, o superstiţie spune că dacă dormi de Sfântul Vasile, rişti să fii leneş tot anul.

În tradiţia populară se spune că dacă prima persoană care intră în casă de 1 ianuarie este bărbat, anul va fi unul îmbelşugat încununat de noroc.

Se mai spune că, în ziua de Anul Nou, orice familie trebuie să fiarbă un cap de porc, pentru a avea un an bogat.

Un alt obicei este ca, pe nemâncate, fiecare om să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru un mai mare spor la lucru în noul an.

Tot în ziua de Sfântul Vasile se spune că e bine să se bea mult vin, pentru că atât cât vom bea, tot aşa vom avea şi sânge în obraji.

Alte superstiţii sunt legate de vremea de afară, iar conform tradiţiei populare, cum e ziua de Anul Nou, aşa va fi tot anul: dacă ninge, va fi un an îmbelşugat, iar dacă e senin, oamenii vor fi sănătoşi tot restul anului.

Tradiţia populară mai spune că de Anul Nou se înnoiesc toate, motiv pentru care e bine ca oamenii, în prima zi din an trebuie să îşi pună o dorinţă şi să se roage la Sfântul Vasile cel Mare iar aceasta  se va îndeplini până la finele anului

Se spune că Sfântul Vasile s-ar fi rugat la Dumnezeu să îi dea o zi, astfel că i s-a dat prima zi din an. Fericit, Sfântul Vasile a legat o crenguţă de busuioc la toarta unui clopoţel şi i-a urat lui Dumnezeu lucruri bune. De aceea există obiceiul de a ura de 1 ianuarie.

Copiii obişnuiesc să meargă cu sorcova din casă în casă, pentru a le ura oamenilor bogăţie şi sănătate.
Deşi sorcova era confecţionată, la început, din rămurele de pomi fructiferi sau din trandafiri, în prezent, ea este făcută din hârtie colorată şi beteală.

„Semănatul”, „Pluguşorul”, „Plugul cel Mare” sau „Vasilica” sunt alte texte cu care se urează în prima zi din an.

În unele zone, există obiceiul să se colinde cu o căpăţână de porc împodobită cu panglici şi mărgele, tradiţie numită „Colindul cu Vasilica”. După terminarea colindatului, aceştia se strâng la o cârciumă, iar mai târziu gătesc căpăţâna însă obiceiul se păstrează doar în anumite zone rurale.

La ţară există obiceiul dezlegării anului, când tinerii colindă prin sat şi fac zgomote cu bice, buciume sau oale. Se spune că aşa sunt alungate duhurile rele.

Tot la ţară, fetele nemăritate obişnuiesc să construiască punţi din două crenguţe de măr dulce, de care leagă busuioc, o pară de argint cu fir de aţă roşu, un inel, o batistă şi un şir de mărgele, pentru vedea cum va fi alesul. Astfel, dacă puntea este plină de brumă, fata se va căsători cu un bărbat bogat, iar dacă puntea nu are brumă, atunci se va căsători cu unul sărac.

Stiri asemanatoare

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Luni, 12 Februarie, 2024 09:31

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor. &nbs ...

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Luni, 12 Februarie, 2024 13:30

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Luni, 12 Februarie, 2024 15:40

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului. &nb ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:10

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:13

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Luni, 12 Februarie, 2024 17:31

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:47

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.