Ceea ce ar fi trebuit să fie un moment plăcut pe care să îl povestească cu drag, s-a transformat într-o experienţă traumatizantă pentru un copil.
În ajunul de Moş Nicolae, un bărbat îmbrăcat în legendarul personaj a făcut exces de zel speriindu-l pe copilul iubitei sale. Omul a început să îl certe pe copil reproşându-i năzdrăvăniile pe care acesta le face la grădiniţă bătând cu un toiag în mod ameninţător, în podeaua casei, în timp ce copilul de doar câţiva ani plângea în hohote, vădit speriat de comportamentul bărbatului.
În tot acest timp, ceilalţi membrii ai familiei se amuzau copios şi filmau scenele tragi-comice cu telefonul mobil. Imaginile au ajuns pe internet iar în scurt timp de la postare, au stârnit un val de revoltă în rândul internauţilor.
Cazul ar putea intra acum în atenţia Protecţiei Copilului care ar putea demara o anchetă.
Pe imaginile publicate de site-ul Observator.ro se poate vedea cum copilul înspăimântat îşi potoleşte cu greu lacrimile, speriat fiind de cel care ar fi trebuit să îl facă fericit.
Ceea ce ar fi trebuit să fie un moment plăcut pe care să îl povestească cu drag, s-a transformat într-o experienţă traumatizantă pentru un copil.
În ajunul de Moş Nicolae, un bărbat îmbrăcat în legendarul personaj a făcut exces de zel speriindu-l pe copilul iubitei sale. Omul a început să îl certe pe copil reproşându-i năzdrăvăniile pe care acesta le face la grădiniţă bătând cu un toiag în mod ameninţător, în podeaua casei, în timp ce copilul de doar câţiva ani plângea în hohote, vădit speriat de comportamentul bărbatului.
În tot acest timp, ceilalţi membrii ai familiei se amuzau copios şi filmau scenele tragi-comice cu telefonul mobil. Imaginile au ajuns pe internet iar în scurt timp de la postare, au stârnit un val de revoltă în rândul internauţilor.
Cazul ar putea intra acum în atenţia Protecţiei Copilului care ar putea demara o anchetă.
Pe imaginile publicate de site-ul Observator.ro se poate vedea cum copilul înspăimântat îşi potoleşte cu greu lacrimile, speriat fiind de cel care ar fi trebuit să îl facă fericit.
Zeci de localități din județe din estul țării se află sub ape.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă, 14 septembrie, o avertizare de tip now costing de cod roşu de ploi abundente ...
CNAIR anunță participanții la trafic că miercuri, 07 august 2024, în intervalul orar 14:00 – 16:00, pe sectorul cuprins între ieșirea din localiatea Rânca (km 34+800) și intersecția cu ...
Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o fată de 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane.
&nb ...
Un autoturism a luat foc în timpul mersul pe drumul județean DJ 709 între Horia și Șiria.Incendiul s-a produs în jurul orei 22:45.Din primele informații, nu există nicio persoană rănită sau ...
De multe ori s-a întâmplat să întâniți pe stradă un grup de 2-3 persoane, care stăteau la un stand cu cărți și reviste. Câteodată i-ați băgat în seamă, altădată ați ...
O sesizare privind posibile fapte de pornografie infantilă a adus DIICOT-ul la ușa a două reputate colegii din municipiul Galați. Imagini cu o elevă de la "C. Negri", surprinsă în ipostaze mai mult dec&a ...
Municipiul Arad va dispune de cel mai performant sistem de supraveghere video din țară, aprobat de către Autoritatea pentru Digitalizarea României. Anunțul a fost făcut de primarul Călin Bibarț în ...
La data de 12.03.2024, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră şi structuri subordonate, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilo ...
Ambasada Israelului a organizat o proiecție itinerantă în mai multe municipii din zona Banat, pentru a arăta imaginile video necenzurate care prezintă masacrele comise de organizația teroristă Hama ...
Indolența oamenilor, lipsa educației ecologice, a dezinteresului față de mediul înconjurător, coroborate cu lipsa contractelor de salubrizare în localitățile rurale fac ca depozitarea în par ...
Conform unui sondaj realizat de Asociația E.D.I.T, cel puțin 3 din 10 liceeni cu permis de conducere au luat decizii care i-au pus în pericol în trafic: 38% dintre liceenii chestionați au folosit tele ...
Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în trafic, în după-amiaza zilei de 5 februarie a.c., un autoturism care se deplasa haotic pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiu. Conducătorul autotur ...
În noaptea de 12/13 ianuarie, polițiștii Compartimentului Sisteme de Securitate din cadrul Biroului de Ordine Publică au acționat pentru verificarea respectării legislației în domeniul sistemelor d ...
Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și-a completat aparatura medicală cu un video-laringoscop de ultimă generație, donat de către Compania Sun Wave Pharma.
Vide ...
Miercuri, 6 decembrie, în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre faptul că, o femeie ar fi fost agresată fizic, de către fostul concubin, la domiciliul e ...
Marți, 5 decembrie, polițiștii din municipiu împreună cu cei ai orașului Curtici, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat câte o acțiune prevntivă, pe raza de compe ...
Sfântul Nicolae este sărbătorit de creștinii ortodocși pe 6 decembrie. Aceasta este una dintre cele mai așteptate sărbatori din an, pentru că atunci vine și Moș Nicolae. În noaptea de 5 spre 6 ...
Aprinderea luminițelor în Bradul de Crăciun din centrul Aradului și a iluminatului festiv de sărbători din oraș va avea loc marți, 5 decembrie 2023.
Evenimentul va începe la ora 18:00, c&ac ...
Tramvaiul lui Moş Crăciun, care circulă în Arad, în fiecare an, în perioada sărbătorilor de iarnă, se va pune în mișcare în ziua de 5 decembrie, urmând să circule ulterior ...
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică- Compartimentul Sisteme de Securitate, au demarat o serie de controale la societățile comerciale care au ca obiect de activitate asigurarea pazei obiectivelor, bunurilor ...
“Luni, 11 noiembrie 2023, la sediul Inspectoratului General de Aviație al MAI a fost livrat primul elicopter BlackHawk, achiziționat în cadrul proiectului european Viziune 2020.
Totodată, &ic ...
Un tânăr de 19 ani din judeţul Dâmboviţa a fost reţinut şi este cercetat pentru şantaj, după ce i-a cerut fostei lui iubite să facă sex cu el şi să-i dea bani, ameninţând-o că, î ...
„La data de 17 august, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sal ...
Luni, 14 august, a avut loc accidentul fatal în stația de tramvai de la UTA, din municipiul Arad. Citește și: O mamă a fost târâtă de un tramvai care a plecat din stație în zona UTA &i ...
Poliția Română a fost sesizată cu privire la existența unor noi modalități de comitere a fraudelor online, prin asumarea de către bănuiți a identității unor personalități publice și determinarea ...
Spitalul Județean Arad a fost dotat cu un nou aparat pentru intervenții medicale de urgență și tratamentul clinic al pacienților, prin intermediul Ministerului Sănătății, valoarea acestuia fiind de aproxim ...
Sâmbătă seara, 11 martie, în jurul orei 23.00 a avut loc un accident feroviar mortal sub pasajul din Grădiște
Un bărbat de aproximativ 70 de ani, a fost lovit de către o locomotivă.
&nbs ...
De astăzi, 23 februarie, rezultatele investigațiilor efectuate la Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală – radiografii, tomografii computerizate, RMN – pot fi vizualizate la un click dista ...
Încă o cerere de finanțare depusă de Primăria Municipiului Arad în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență a fost aprobată! De această dată vorbim despre finanțarea unui proiect p ...
Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit, în 1992, ca ziua de 3 decembrie să fie Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi. Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune în ...
În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...
Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...
Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.
Firmele deținute de grupare aduceau străini ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel:
& ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.