Sala festivă a Primăriei Pecica va găzdui joi, 23 noiembrie 2017, de la orele 13.00, un nou eveniment din cadrul proiectului „Galeria personalităților arădene”, urmând să fie evocate două adevărate repere ale localității de pe Mureș, Pero Seghedinaț și Roman Ciorogariu.
La eveniment vor participa elevi din cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, invitați fiind Miodrag Stanoiov, viceprimarul localității, prof. Horia Truță și prof.dr. Doru Sinaci.
Un important eveniment din istoria ținutului Aradului și implicit a orașului Pecica are loc în anul 1735, protagonist fiind comandantul regimentului grăniceresc de aici, căpitanul Pero Seghedinaț.
Este vorba de răscoala iobagilor, care regăsește locuitorii acestei zone atât în tabăra răsculaților, cum este cazul lui Pero Seghedinaț și a altor ofițeri de grăniceri, dar și în cea a armatei imperiale, reprezentată de trupele de grăniceri de pe Mureș.
Conducătorul răscoalei, Pero Iovanovici Seghedinaț, născut în jurul anului 1655 la Pecica, era descendent al oștenilor sârbi care au luptat în războaiele împotriva turcilor. Cu ocazia formării graniței militare dintre imperiul austriac și cel otoman pe Mureș acestuia i-a fost repartizat regimentul din Pecica. Unitatea sa număra 14 ofițeri și subofițeri și o sută de călăreți și pedestrași.
Bun cunoscător al organizării și tacticii militare, acesta va organiza răsculații la începutul anului 1735, și își va instala tabăra la la Pădureni-Chișineu Criș (Erdohegy), pregătindu-se pentru lupta cu grănicerii armatei imperiale. Confruntarea va avea loc în martie 1735 și după o bătălie crâncenă, în care își pierd viața aproximativ 400 de răsculați, aceștia sunt înfrânți și Pero Seghedinaț este capturat.
Adus în fața Consiliului de Război al Curții de la Viena, se menționează că deși octogenar „a suportat chinuri grele, cu o asemenea forță corporală și spirituală încât se părea că este mai degrabă pregătit să moară în chinuri decât să trădeze detalii despre răscoală și și participanți”. Este supus supliciului roții, apoi executat prin spânzurare la Buda, la 23 martie 1736. Corpul său este apoi dus la Pecica și expus în fața casei, ca exemplu și intimidare.
Născut la Pecica, la 6 decembrie 1852, Roman Ciorogariu a fost un brav descendent al moților din armata lui Horea, strămutați obligatoriu din Ținutul Zărandului pe domeniile Coroanei, în Pecica, fiind înrudit, pe linie maternă, și cu legendarul Moise Nicoară.
Remarcabil luptător politic și național, reprezentant de seamă al „noului activism”, om al școlii dar și jurnalist de excepție, membru marcant al generației ce va realiza Marea Unire sunt doar câteva dintre reperele vieții și activității lui Roman Ciorogariu. Cel care își va găsi împlinirea pe tărâm ecleziastic, unde a activat întâi ca vicar, apoi ca episcop, aproape două decenii, la Oradea.
Până să ajungă pe meleagurile bihorene, în toamna anului 1917, a îndeplinit peste un deceniu și jumătate funcția de director al Institutului pedagogic-teologic din Arad, afirmându-se și ca un reputat jurnalist grație numeroaselor articole apărute în Tribuna poporului (din 1904 Tribuna).
După o viață cu realizări de excepție, cel caracterizat de presa vremii „un fanatic al cultului patriei”, trecea la cele veșnice la 23 ianuarie 1936, încheindu-și testamentul cu aceste cuvinte: „Fiți buni români și buni creștini, căci acestea două una sunt”.
Sala festivă a Primăriei Pecica va găzdui joi, 23 noiembrie 2017, de la orele 13.00, un nou eveniment din cadrul proiectului „Galeria personalităților arădene”, urmând să fie evocate două adevărate repere ale localității de pe Mureș, Pero Seghedinaț și Roman Ciorogariu.
La eveniment vor participa elevi din cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, invitați fiind Miodrag Stanoiov, viceprimarul localității, prof. Horia Truță și prof.dr. Doru Sinaci.
Un important eveniment din istoria ținutului Aradului și implicit a orașului Pecica are loc în anul 1735, protagonist fiind comandantul regimentului grăniceresc de aici, căpitanul Pero Seghedinaț.
Este vorba de răscoala iobagilor, care regăsește locuitorii acestei zone atât în tabăra răsculaților, cum este cazul lui Pero Seghedinaț și a altor ofițeri de grăniceri, dar și în cea a armatei imperiale, reprezentată de trupele de grăniceri de pe Mureș.
Conducătorul răscoalei, Pero Iovanovici Seghedinaț, născut în jurul anului 1655 la Pecica, era descendent al oștenilor sârbi care au luptat în războaiele împotriva turcilor. Cu ocazia formării graniței militare dintre imperiul austriac și cel otoman pe Mureș acestuia i-a fost repartizat regimentul din Pecica. Unitatea sa număra 14 ofițeri și subofițeri și o sută de călăreți și pedestrași.
Bun cunoscător al organizării și tacticii militare, acesta va organiza răsculații la începutul anului 1735, și își va instala tabăra la la Pădureni-Chișineu Criș (Erdohegy), pregătindu-se pentru lupta cu grănicerii armatei imperiale. Confruntarea va avea loc în martie 1735 și după o bătălie crâncenă, în care își pierd viața aproximativ 400 de răsculați, aceștia sunt înfrânți și Pero Seghedinaț este capturat.
Adus în fața Consiliului de Război al Curții de la Viena, se menționează că deși octogenar „a suportat chinuri grele, cu o asemenea forță corporală și spirituală încât se părea că este mai degrabă pregătit să moară în chinuri decât să trădeze detalii despre răscoală și și participanți”. Este supus supliciului roții, apoi executat prin spânzurare la Buda, la 23 martie 1736. Corpul său este apoi dus la Pecica și expus în fața casei, ca exemplu și intimidare.
Născut la Pecica, la 6 decembrie 1852, Roman Ciorogariu a fost un brav descendent al moților din armata lui Horea, strămutați obligatoriu din Ținutul Zărandului pe domeniile Coroanei, în Pecica, fiind înrudit, pe linie maternă, și cu legendarul Moise Nicoară.
Remarcabil luptător politic și național, reprezentant de seamă al „noului activism”, om al școlii dar și jurnalist de excepție, membru marcant al generației ce va realiza Marea Unire sunt doar câteva dintre reperele vieții și activității lui Roman Ciorogariu. Cel care își va găsi împlinirea pe tărâm ecleziastic, unde a activat întâi ca vicar, apoi ca episcop, aproape două decenii, la Oradea.
Până să ajungă pe meleagurile bihorene, în toamna anului 1917, a îndeplinit peste un deceniu și jumătate funcția de director al Institutului pedagogic-teologic din Arad, afirmându-se și ca un reputat jurnalist grație numeroaselor articole apărute în Tribuna poporului (din 1904 Tribuna).
După o viață cu realizări de excepție, cel caracterizat de presa vremii „un fanatic al cultului patriei”, trecea la cele veșnice la 23 ianuarie 1936, încheindu-și testamentul cu aceste cuvinte: „Fiți buni români și buni creștini, căci acestea două una sunt”.
4.756 ron
4.194 ron
