Studenţii de la UAV Arad, au ales un nou caz social pentru care s-au mobilizat ca de fiecare dată. Este vorba de acestă dată de un copil care la rândul său are un copil, o tânără de doar 15 ani care este mamică de căteva luni de zile. Confuză şi puţin iresponsabilă, tânăra mama (sau copilul cu copil) i-a întâmpinat pe voluntari într-o casă modestă, cu două încăperi, doar una bine încălzită şi oarecum confortabilă pentru copilul nou-venit pe lume.
Şi de aceeastă dată studenţii specializării asistenţă socială împreună cu Alina Breaz au reuşit, să aducă câteva pachete şi alimente, pentru toţi copiii din casă. Scopul acestor acţiuni este unul multiplu, pe lângă ajutorarea acestor cazuri speciale, ridicarea gradului de maturizare al studentilor, precum şi integrarea lor în atmosfera vulnerabilităţii, sunt ţinte pe care organizatorii acestor acţiuni vor să le atingă.
„Atât eu cât și studenții mei, suntem din ce în ce mai bucuroși să vedem bucuria celor pe care îi vazităm. Le mulţumim de fiecare dată tuturor celor care ne ajută, să-i ajutăm” , a declarat Alina Breaz.