Sâmbătă seara, în jurul orei 18:30, a avut loc un accident pe Calea Zimandului în aproprierea benzinăriei Mol, în care au fost implicate 3 autoturisme. În cele 3 autoturisme se aflau 5 persoane.
După accident, toate cele 4 persoane au ieşit din maşini nerămânând încarcerate.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Poliţiei, descarcerare şi SMURD.
În accident au fost implicate o autoutilitară, si două autoturisme marca VW Passat şi Daewoo Nubira.
Autoutilitara se deplasa regulamentar pe sensul de mers spre ieşirea din municipiu când autoturismul VW Passat a ieşit fără să se asigure din benzinărie. Şoferul autoutilitarei nu a mai reuşit să evite impactul, lovind în plin autoturismul VW Passat pe care l-a proiectat pe sensul opus de mers, unde acesta a fost din nou lovit, de un alt autoturism marca Daewoo Nubira, care se deplasa regulamentar pe sensul de mers spre oraş.
Cele patru persoane care au fost pasageri în cele trei vehicule implicate în accident au fost transportate la spital, însă se pare că au scăpat cu leziuni uşoare.
Update1 ora 19:15: Şoferul autoturismului VW Passat a fost depistat cu alcoolemie 0,28 mg alcool pur în aerul respirat la testarea cu etilotestul.
Update2 ora 19:20: Şoferul autoturismului Daewoo a fost uşor rănit la cap şi genunchi, dar este în afara oricărui pericol şi a rămas la faţa locului, la spital au fost transportaţi 2 din cei 5 pasageri care se aflau în cele trei maşini implicate în accident.
Update3 ora 19:45: Se pare că deşi şoferul autoturismului VW Passat a fost depistat cu alcoolemie şi este vinovat de producerea accidentului, la ieşirea din benzinărie acesta totuşi s-a asigurat, sau mai precis a avut intenţia de a se asigura, însă vizibilitatea i-a fost obturată de două acmioane care erau parcate exact lângă ieşirea din benzinărie.
Update4 ora 20:00: Şoferul autoturismului VW Passat se numeşte Adrian Popa, şi a fost fatbalist la clubul UTA în urmă cu doi ani, actualmente evoluând la echipa din Cermei din ultimele informaţii care ne-au parvenit.
Filmare de la faţa locului

La data de 19 aprilie 2024, în cultura grâului de toamnă, conținutul de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm prezintă valori scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată și put ...
Peste 900 de elevi din liceele arădene au participat joi, 18 aprilie, la Ziua Porților Deschise, eveniment organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
Ca în fiecare an, mesajul d ...
Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că în intervalul 23 -30 aprilie 2024 sunt programate noi acțiuni de dezisecție: tratament chimic antilarvar (delarvizare), tratament chimic terestr ...
Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Arad prin Centrul de Formare Profesională organizează noi serii de cursuri autorizate, după cum urmează:
din 27 mai 2024, curs RESPONSABIL DE MEDIU, cod C ...
Pe autostrada A1, la km 368+500, șoferul unui autotren a pierdut controlul volanului și a lovit parapetul marginal, după care a ricoșat în cel median, blocând complet autostrada pe sensul spre Sibiu ...
Palatul Copiilor Arad organizează ediția a 29-a a Concursului Internațional de dans "Ghiocelul de Argint".
Competița va avea loc sâmbătă 20 aprilie, la Teatrul Clasic Ioan Sl ...
La data de 17 aprilie, în cultura grâului de toamnă, conținutul de apă pe profilul de sol 0-100 cm prezintă valori scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată și puternică), pe ...
Lansarea cărții „Istoria credinței creștine baptiste din Buteni: 1894-2024”, semnată de istoricul Daniel Stoica, va avea loc la Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad, joi, 18 april ...
Având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare pentru zilele următoare precum şi Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, anunţăm consumatorii racordaţi la sistemul centr ...
Consiliul Județean a început asfaltarea drumului Mâsca-Măderat-Arăneag! Se lucrează intens, cu mai multe utilaje, atât la asfaltarea drumului, cât și la montarea de podețe și amenajare ...
Festivalul Internațional de Teatru Nou ajunge în 2024 la cea de a IX-a ediție. În perioada 11- 17 mai 2024, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad găzduiește 15 spectacole ale unor teatre și ...
În prima zi a săptămânii, într-o perioadă de 24 de ore, polițiștii rutieri arădeni au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, ...
Azi, 16 aprilie, în jurul orei 13:00, s-a produs o tamponare între o motocicletă și un motociclu electric pe strada Zimbrului din Arad.
Echipajul cu medic al ambulanței de la SAJ Arad a const ...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează în perioada 18-21 aprilie, la Expo Arad, Târgul Primăverii și Târgul Confort Construct & Instal. Un eveniment pent ...
Azi dimineață, 16 aprilie în jurul orei 10:20, la Pâncota s-a produs o tamponare între 2 autoturisme în urma căreia a rezultat o victimă conștientă.
Victima, bărbat de 67 de a ...
În urmă cu 50 de ani, într-o lume a speranțelor deșarte, a cenzurii generalizate și a tăcerilor suspecte, un tânăr talentat s-a încumetat să creadă în cuvintele lui Georges Braq ...
În intervalul de valabilitate 16 aprilie, ora 15:00 – 17 aprilie, ora 15:00, meteorologii au emis o atenționare cod galben de vreme instabilă.
În intervalul menționat, în Banat, s ...
Rețele Electrice Banat (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat), a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a re ...
O seară simfonică cu totul altfel, cu „Balkan Concerto pentru pian, percuție și orchestră”, o partitură concepută și aranjată orchestral de Mario Florescu și Radu Rotaru, împlinită prin ...
Ieri după masă, 15 aprilie, procurorul criminalist arădean Pavel Palcu a decedat la vârsta de 70 de ani la un centru de recuperare medicală din Bucureşti unde era internat.
În luna dec ...
Azi dimineață, 16 aprilie, în jurul orei 07:30 s-a produs un accident rutier în Aradul Nou, la intersecția dintre Calea Timisorii cu strada.Zimbrului.
Șoferul unui autoturism a pierdut contr ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în data de 15 aprilie de la ora 22:00, se vor efectua două transporturi agabaritice pe traseul A 1 Sibiu – DJ ...
Una dintre destinațiile preferate de români în Serbia se găsește la doar trei ore de mers cu mașina din Arad, pe malul Dunării, o stațiune și o zonă supranumite ”Litoralul Serbiei ...
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad desfășoară pe parcursul lunii aprilie activități de informare, educare și comunicare în cadrul Campaniei Luna Națională de Informare despre Vaccinare. ...
În seara de 14 aprilie, în jurul orei 21:40, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un eveniment rutier.
Din primele verificări, a reieșit că un arădean ...
Patronatul Național Român, filiala Arad, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Consiliul National al Inteprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, filiala ...
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii arădeni au desfășurat mai multe acțiuni preventive, pentru impunerea respectării legislației rutiere și descurajarea fenomenului infracțional.
&n ...
Azi, 15 aprilie, se efectuează lucrări pe autostrada A1, în zona municipiului Arad, la dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilatație la podul peste Mureș (foto), pe sensul de mers spre Timișoara, k ...
Polițiștii arădeni au fost prezenți la un târg de job-uri, desfășurat la sfârșitul acestei săptămâni, în Arad.
Arădenii de toate vârstele au făcut cunoștință cu p ...
În acest sfârșit de săptămână (12 - 14.04.2024), la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 102 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția co ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.