Mihai Fifor, senator PSD şi ministru, îşi ascunde neputinţa de a face ceva pentru Arad în spatele unui atac la adresa administraţiei locale şi a arădenilor.
„Domnul senator Fifor dovedeşte de fapt că nu are nici un pic de respect şi de consideraţie pentru Arad şi pentru arădeni. Imaginea Aradului pe care a descris-o domnul Fifor, încercând să îl atace pe primarul Falcă, este a unui oraş înapoiat şi subdezvoltat, fără investiţii şi sugrumat de probleme. Aradul este un oraş care se dezvoltă şi evoluează prin munca arădenilor, a mediului de afaceri, în parteneriat cu administraţia locală. Când spui că la Arad nu s-a făcut nimic nu spui doar o minciună, nu doar că îl ataci pe primarul oraşului, dar jigneşti toţi arădenii care muncesc pentru oraşul lor.
Spre deosebire de domnul Fifor care a venit la Arad pentru o funcţie, noi trăim şi muncim aici. Administraţia locală a primit încrederea arădenilor de patru ori la rând, pentru că arădenii ştiu cum s-a dezvoltat oraşul lor şi sunt parteneri în acest proiect. Arădenii nu sunt nici asistaţi social, electorat dependent de administraţie, nici proşti, să voteze o administraţie care nu face nimic de patru mandate. Nu are rost să facem o listă a obiectivelor realizate pentru a-l pune pe domnul Fifor în temă cu Aradul. Pentru noi, este important să cerem respect din partea politicienilor PSD, care îşi imaginează că vor pune astfel mâna pe oraş: nu mai jigniţi Aradul! Domnului Fifor îi amintim că este dator Aradului, a primit o funcţie de senator care l-a condus spre una de ministru. Îi reamintim că are o responsabilitate faţă de Arad. Dânsul nu a dat înapoi nimic bun Aradului. Îl punem în temă pe domnul senator cu câteva teme de investiţii ale Aradului care aşteaptă sprijin de la Guvern.
Construim un stadion care aşteaptă cofinanţarea promisă, care nu mai vine. Am depus proiect prin PNDL pentru 55 de străzi, respins de către Guvern. CET aşteaptă investiţii guvernamentale promise pentru a deveni rentabil. Realitatea este că Aradul contribuie masiv la bugetul de stat, dar Guvernul PSD l-a plasat pe locul 35 din 41 de judeţe la alocări. În loc de sprijin, tăiaţi 16 milioane de euro din munca arădenilor, din investiţii. Domnule Fifor, prin PNDL nu aţi alocat 640 de milioane de lei, aţi promis aceşti bani. Este o diferenţă. Pentru că de promis, aţi promis şi că realizaţi cele două pasaje de pe centură până în 2016. Suntem în 2017 şi vă lăudaţi că veţi face treaba pe jumătate, de un pasaj aţi uitat deja. Nu aşteptăm mare lucru de la dumneavoastră, ne-am obişnuit ca PSD să nu ajute Aradul. Ne-am obişnuit şi cu atacurile la adresa noastră, le ignorăm şi noi, şi arădenii. Dar măcar nu mai jigniţi Aradul, pe care ar trebui să îl reprezentaţi”, a spus Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad.
Comunicat de presă PNL Arad
Notă: ghidularadean.ro vă oferă comunicatul de presă în întregime şi nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.