Primarul orașului Pecica, Petru Antal atrage atenția asupra ipocriziilor aruncate în mediul public de către consilierii județeni PSD:
"Din nefericire cei din PSD , atât de la nivel județean cât și național își permit să trateze Aradul ca pe moșia proprie și să numească incompetenți în funcții cheie ale instituțiilor publice. Doar în ultimele luni PSD și-a promovat cei mai incapabili membri politici în conducerea instituțiilor arădene, știm că este vorba despre Beniamin Vărcuș la Poștă, Anca Stoenescu la ISJ Arad, Cristian Gavra la DJST Arad.
Ce face de fapt, atunci când îi face incompetenți pe alţii? Își critică propriile trăsături pe care nu și le recunoaște.
În consecință, domnule Sabău vă rog să nu mai vorbiți despre incompetență.
În calitate de primar al orașului Pecica, vă solicit să vă faceți datoria față de județul nostru și să lăsați la o parte demagocia ieftină pe care v-au insuflat-o șefii dvs de partid" declară Petru Antal, primar Pecica.