Doi arădeni au impresionat juriul X Factor interpretând piesa Mirabelei Dauer- îţi mulţumesc iubită mamă.
Emisiunea a fost difuzată vineri seara, pe canalul TV Antena 1 iar melodia cântată de cei doi a reuşit să înduioşeze întreaga ţară atât prin talent şi interpretare dar şi prin povestea de viaţă a celor doi interpreţi arădeni.
Andrada Kaposta şi Savu Covaciu sunt doi tineri talentaţi în vârstă de 18 ani, care au crescut la Centrul de Plasament din Arad şi care luptâ acum să îşi găsească un rost în viaţă. Impreună formează trupa Vis, iar visul lor este acela de a fi acceptaţi de societate, aşa cum sunt.
Covaciu Savu, sau Jean, aşa cum îi spun prietenii, suferă de Vitiligo, o boală care distruge celulele care pigmentează pielea şi care se manifestă prin apariţia unor pete albe pe suprafaţa pielii, în special a mâinilor, a feţei şi a încheieturilor.
Tânărul a povestit la X Factor că îi este greu să se angajeze din cauza aspectului fizic iar din cauza bolii, oamenii îl privesc ciudat pe stradă. Faptul că provin dintr-un centru de plasament este un alt impediment pentru cei doi tineri, în calea către o viaţă normală astfel că băiatul a ajuns să se urască pentru felul cum arată.
Aspectul fizic nu a contat însă pentru juraţii de la X Factor astfel că după ce i-au auzit performând pe scenă pe cei doi arădeni, juriul le-a acordat celor doi patru de "DA", fapt ce înseamnă că arădenii vor trece în etapa următoare a concursului.

Luna plină de teatru, maratonul organizat de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, aduce în fața publicului, la finalul acestei săptămâni, două spectacole din Spania. Este vorba despre dou ...
Aradul devine, sâmbătă, 25 ianuarie 2025, centrul inovației și tehnologiei, găzduind primul League Meet de robotică din oraș, organizat de echipa „Delta Force” a Liceului Național de Inform ...
De Ziua Femeii, în data de 8 martie, de la ora 19.00, la Filarmonica Arad va avea loc un concert pop-simfonic extraordinar, susținut de Monica Anghel și Orchestra Simfonică GlobART.
Programul serii va incl ...
Ca în fiecare an din 2016 încoace, la mijlocul lunii ianuarie, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad sărbătorește și de această dată, „Luna Culturii”! ...
Magazinele PPC Energie din judeţele Arad, Timiş, Caraş–Severin și Hunedoara vor fi închise vineri, 24 ianuarie 2025, zi de sărbătoare legală. Serviciul de call-center va fi disponibil numai pentru ...
Miercuri, 22 ianuarie, la sediul unității a avut loc ședinta de ,,Evaluare a activităţii desfăşurate și a rezultatelor obținute de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad în anul 2024”.
...
Miercuri, 22 ianuarie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Arad, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Arad, au pus în ex ...
Locul desfăşurării evenimentelor dedicate zilei de 24 ianuarie - Unirea Principatelor Române – va fi Platoul din fața Palatului Administrativ, municipiul Arad, în data de 24.01.2025:
&nbs ...
Pasajul auto dintre Arad și Vladimirescu se construiește începând de anul acesta! La mijlocul anului, circulația auto va fi deviată pe rute alternative, pentru a permite organizarea de șantier. Pasa ...
Poliţiştii de frontieră de pe raza județului Arad au depistat în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență nouă cetățeni străini fără drept de a călători &ic ...
De la jumătatea lunii decembrie și până astăzi, 29 de arădeni, internați în secțiile de boli infecțioase ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au fost diagnosticați cu gripă, î ...
Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a trei persoan ...
Primăria Muncipiului Arad și Societatea Recons vă reamintește faptul că odată cu intrarea în vigoare a Hotărârii nr. 526/2024, Bulevardul Revoluției, tronsonul delimitat de Gara CFR ...
Polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost sesizați despre faptul că, la data de 17 ianuarie a.c., persoane necunoscute au pătruns în incinta unui imobil din Pilu, de unde ar fi sustras aproxim ...
Ajunsă la vârsta majoratului, campania „Împreună pentru oameni” este derulată pentru prima dată la Arad, după ce anii trecuți ea s-a bucurat de un mare succes și în alte orașe a ...
Consiliul Județean Arad este singura autoritate județeană din țară care are în administrare două tabere școlare: cea de la Căsoaia și cea de la Moneasa. Aceste locații reprezintă puncte de referinț ...
Șeful CFR Călători, Traian Preoteasa, a venit cu un plan de măsuri pentru eficientizarea activității, stimulat de „ordonanța-trenuleț”.
Propunerile includ anulări de trenuri, sistarea ...
În acest sfârșit de săptămână (17 - 19 ianuarie 2025), pompierii militari au intervenit pentru gestionarea optimă a celor 90 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad. Cele ...
După cum Primăria Arad a anunțat încă de la finele anului trecut, taxele şi impozitele locale aferente anului 2025 se pot plăti începând de luni, 20 ianuarie 2025.
Plata cu nu ...
Institutul de Studii Financiare, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Complexul Muzeal Arad invită elevii de liceu din județul Arad să participe la acest eveniment unic, care reprezintă un pas important & ...
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau moderniză ...
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau moderniză ...
„Sub cerul liber“/„A cielo abierto“ (r. Mariana Arriaga & Santiago Arriaga ) va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad.
Road movie-ul mexican semnat de Mariana ...
Luni 20.01.2025 (contoare mecanice): Mihai Eminescu, B-dul Revolutiei, Revolutiei – Crisan, Revolutiei - C. Coposu, Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Desseanu, Dr. Ion Georgescu, Episcopiei, Lucian Blaga, Ste ...
O unitate medicală mobilă va fi amplasată la Expo Arad în perioada 26 – 28 ianuarie 2025, care va oferi servicii medicale gratuite populației. Acțiunea face parte din campania „Împreun ...
Desley Petrus Cornelis Ubbink este primul fotbalist olandez care va evolua pentru FC Bihor Oradea. Sosit încă de la reunirea lotului, mijlocașul ofensiv a fost prezentat oficial vineri într-o conferin ...
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial ...
De săptămâna aceasta a reînceput activitatea propriu-zisă de construcție pe șantierul drumului de legătură DN 69 Timișoara – Arad cu autostrada A1, după perioada liberă de sărbători.
& ...
UTA și Universitatea Craiova au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al jucătorului Marian Danciu.
Noua extremă dreapta a “Bătrânei Doamne” a fost, în sezonul trecut, un ...
În cursul acestui an, în municipiul Arad va fi pus în funcțiune sistemul inteligent de parcare realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Vorbim despre un sistem de monitorizare ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.
La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...
Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...
În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7.
...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...
În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00), străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...
Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.
În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...
Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.