Vineri seara, un al treilea eşec din tot atâtea meciuri pentru FCC ICIM Arad în compania celor de la Universitatea Cluj arădencele au avut o primă repriză bună, cu aportul unei excelente Ildiko Nagy, proaspăt convocată la naţională chiar de antrenorul clujencelor, Dragan Petricevic.
Arădencele nu au condus deloc reuşind să egaleze de trei ori în timp ce clujencele au condus şi cu 19 puncte. Diferența de scor a mai scăzut în ultimele 10 minute, dar rezultatul doare, mai ales că vine după alte două eșecuri. Scor final FCC ICIM Arad – Universitatea Cluj 62-71 (17-22, 15-13, 14-26, 16-10)
„Felicit Clujul pentru victorie. Au reuşit să controleze meciul după 7 minute. Nu am fost buni în apărare, am primit multe puncte uşoare, din spaţiul de 3 secunde, în prima repriză.În cealaltă jumătateam închis acest spaţiu, dar au înscris câteva aruncări grele de 3 puncte. Statistic, am avut 10 atacuri mai mult ca ele, dar procentajele mult mai scăzutela şuturi.” a declarat după meci Bogdan Bulj, antrenorul arădencelor.
Formații și marcatoare:
FCC ICIM Arad: Nagy 21, Wingate 15, Tavic 14 (1×3), Hadzovic 6 (1×3), Montgomery 6.
Au mai jucat: Ferenczi, Mercea, Ciotir.
Universitatea Cluj: Taylor 23 (3×3), Vorpahl 20 (3×3), Kalusic 18, Ghizilă 8 (2×3), Voic 2.
Au mai jucat: Maxim, Jez.
Pe 21 octombrie FCC ICIM Arad joacă la Timişoara, cu un adversar care şi-a arătat colţii în duelul direct din Cupa României.
Foto: Vlad Baciu - Facebook