Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie

Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie

Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie

Duminica, 24 Septembrie, 2017 21:45 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Duminica, 24 Septembrie, 2017 21:45 Tiparire

Festivalul Vânătorii de la Bata a ajuns la ediția cu numărul zece. Sărbătoarea a avut loc duminică, evenimentul fiind organizat de Consiliului Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi şi Primăria Bata. Ca în anii precedenţi, programul a inclus mai multe activităţi: probe de măiestrie vânătorească, prepararea mâncărurilor tradiţionale, demonstraţii de lucru cu câini, dar şi cu şoimi.

Mii de vânători din toată ţara şi chiar din străinătate s-au adunat duminică în comuna Bata judeţul Arad, pentru a participa la Festivalul Vânătorilor.

Atât ei, cât şi vizitatorii, au avut avea parte de o serie de demonstraţii, spectacole şi concursuri. În plus, cei prezenţi au putut vedea cum vânau domnitorii români pe vremuri.

Bineînţeles, că s-au spus si foarte multe poveşti... vânătoreşti. Festivalul se vrea, în primul rând, o deschidere spre publicul larg a tradiţiilor şi obiceiurilor legate de vânătoare. Oaspeţii evenimentului au avut surpriza să descopere că vânătoarea nu înseamnă numai uciderea animalelor sălbatice ci şi o adevărată cultură cu ritualuri, tradiţii şi obiceiuri care au însoţit actul vânătorii de-a lungul timpurilor. Iar dacă până acuma toate acestea se desfăşurau într-un spaţiu de tagmă destul de ermetic, festivalul este o sansă de cunoaştere şi înţelegere corectă a fenomenului.

Un cunoscut cadrul didactic universitar din Timișoara a fost făcut cavaler de vânătoare a grupei Bata.

Festivalul are loc la casa de vânătoare care i-a aparţinut baronului Antoniu Mocioni, cel care a fost Mare Maestru de Vânătoare a Curţii Regale a României, iar în zonă veneau la vânătoare nobilii Europei. 

La festival au participat zeci de grupe de vânătoare din România, care şi-au prezentat trofeele. Cei mai curoajoşi au putut încerca şi o tiroliană.

Dintre autorităţile locale, preşenţi la Bata au fost primarul Aradului Gheorghe Falcă şi Iustin Cionca, preşedintele consiliului Judeţean Arad.

Gheorghe Falcă-primarul Aradului

Program festivalului:

08.00 – 11.00 – Sosirea participanţilor şi amenajarea standurilor
11.00 – 12.00 – Prezentarea raselor de câini
12.00 – 13.00 – Demonstraţie canină
13.30 – 14.00 – Deschiderea oficială a Festivalului Vânătorii
14.00 – 14.30 – Clubul Şoimarilor. Demonstraţie de vânătoare cu

Şoim
14.30 – 15.30 – Prezentarea grupelor şi a tradiţiilor vânătoreşti specifice fiecărei grupe, evaluarea trofeelor
15.30 – 16.30 – Proba de ceaun cu preparate vânătoreşti
16.30 – 17.00 – Demonstraţie de lucru cu câini hărţuitori la ţarc.

Proba de mistreţ, demonstraţie de lucru cu câini pontatori – uscat şi apă

18.00 – 18.30 – Festivitate de premiere
18.30 – 19.00 – Degustare de produse vânătoreşti
19.00 – 21.00 – Spectacol folcloric

„Am pornit la drum pentru a susţine şi promova arta de a vâna, de a demonstra că vânătoarea este o adevărată cultură, cu multe obiceiuri şi tradiţii şi nu doar un ritual de ucidere a animalelor. Am ajuns anul acesta la cea de-a X ediţie şi ne bucurăm că numărul celor care vor participa este deja numeros”, a declarat Ioan Micurescu, primarul comunei Bata, un pasionat de vânătoare.

Galeria Foto

Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 1
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 2
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 3
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 4
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 5
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 6
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 7
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 8
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 9
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 10
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 11
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 12
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 13
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 14
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 15
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 16
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 17
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 18
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 19
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 20
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 21
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 22
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 23
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 24
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 25
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 26
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 27
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 28
Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie FOTO - 29

Stiri asemanatoare

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

Miercuri, 05 Iunie, 2024 20:05

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.   Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Miercuri, 05 Iunie, 2024 16:07

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Joi, 06 Iunie, 2024 11:24

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.   Firmele deținute de grupare aduceau străini ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Joi, 06 Iunie, 2024 09:02

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Joi, 06 Iunie, 2024 09:29

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel: & ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:49

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.