Spania a fost cuprinsă de groază după ce o dubiţă a intrat în plin în oameni, pe una dintre cele mai aglomerate străzi ale metropolei. La doar câteva ore după incident, trei poliţişti au fost călcaţi intenţionat cu maşina.
Bilanţul este unul catastrofal, nu mai puţin de 13 persoane au murit şi alte peste 100 au fost rănite. Printre victimele carnagiului se află şi doi români care au fost preluaţi de autorităţi şi transportaţi la spital pentru acordarea de prim ajutor.
Barcelona devine astfel, al 8-lea oraş în anul 2017, care cade pradă atentatelor teroriste în care sunt folosite pe post de arme, autovehicule.
În timp ce autorităţile spaniole adunau victimele de pe stradă, un al doilea atentat era în plină desfăşurare în orașul Cambrils, la sud-vest de Barcelona.
Forțele de securitate spaniole au anunțat că au ucis cinci persoane, pentru a opri o a doua tentativă de atac cu o dubiță, după cea din Barcelona, soldată cu 13 morți.
Şapte oameni, printre care un ofițer de poliție au fost răniți după ce o dubiță a intrat într-un grup de persoane. Presa spaniolă a relatat că mașina s-a răsturnat, iar când bărbații din interior au ieșit, au fost rapid uciși de polițiști.
La doar câteva ore, gruparea teroristă Statul Islamic (ISIS) a revendicat atentatul de la Las Rambla, Barcelona. Informaţia vine chiar de pe site-ul acestei grupări, Amaq.
Ancheta demarată de către autorităţi a scos la iveală faptul că atacurile, au legătură cu explozia de săptămână trecută în care un om şi-a pierdut viaţa. Potrivit anchetatorilor, un bărbat a murit săptămâna treută în urma unei tentative eşuate de a confecţiona o bombă artizanală.
În urma atacurilor sângeroare, Spania a coborât steagul în bernă, fiind decretate trei zile de doliu naţional.

În această noapte, în jurul orei 02:15, s-a produs un accident pe autostrada A1, sensul de mers dinspre Arad spre Timișoara în care au fost implicate 2 autoturisme conduse de un bulgar, respectiv ...
Azi după masă, (23 aprilie), în jurul orei 16.30 s-a produs un accident rutier la ieșirea din Pâncota spre Seleuș în care au fost implicate 2 autoturisme cu 7 pasageri conștienți, neînc ...
Duminică seara, 21 aprilie, în jurul orei 20:48 s-a produs o tamponare între un TIR și un autoturism pe DN 7 la intrarea în Nădlac, sensul de mers dinspre Pecica,
În urma accident ...
Azi dimineață, 16 aprilie, în jurul orei 07:30 s-a produs un accident rutier în Aradul Nou, la intersecția dintre Calea Timisorii cu strada.Zimbrului.
Șoferul unui autoturism a pierdut contr ...
În această seară, 10 aprilie, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme pe strada Ogorului din Arad.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu ...
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade a zguduit azi dimineață, 3 aprilie, Taiwanul. A fost cel mai puternic cutremur care a lovit insula în ultimii 25 de ani și s-a soldat după un bilanț provizoriu, cu ...
Duminică noaptea, 31 martie, în jurul orei 23:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească situate pe ...
Un accident rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 20:00, pe Calea radnei la intersecție cu strada Mioriței. În incidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau 4 p ...
Gruparea jihadistă Stat Islamic (ISIS) a revendicat, pe canalul de Telegram al grupului, responsabilitatea pentru atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall, de la periferia Moscovei, soldat cu cel pu ...
Un atac armat a avut loc, vineri seară, într-o sală de spectacole din oraşul Krasnogorsk, situat la periferia Moscovei, anunță presa din Rusia. Cel puțin 50 de oameni au fost uciși de cel cinci atacator ...
Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de luni, în jurul orei 13:30, pe DN 79, la ieșirea din localitatea Andrei Șaguna.
În incidentul rutier au fost implicate un autoturism și u ...
Notă: Simetriile plasează viața între ideal și fapt, între aspirații și posibilități, între dorințe și necesități, între teatru și realitate, creând astfel o schiță compl ...
Azi, în jurul orei 11:20 în Șimand s-a produs o tamponare între 2 autoturisme în urma căreia au rezultat 3 victime, 2 femei, respectiv un bărbat
La fața locului s-au deplasat 2 a ...
Luni, 4 martie 2024, se împlinesc 47 de ani de la devastatorul cutremur din 1977 în care au murit peste 1.500 de oameni, dintre care peste 1.400 numai în Bucureşti, iar alţi aproximativ 11.300 au ...
Două românce erau pe lista persoanelor dispărute la incendiul care a mistuit un bloc din Valencia. Acestea locuiau la etajul 8 al turnului de 14 etaje exact deasupra apartamentului de unde a izbucnit incendi ...
În urmă cu doi ani, în noaptea de 23 spre 24 februarie 2022, în jurul orei 03:40, pe teritoriul regiunii estice Luhansk, a intrat prima coloană de tancuri rusești, în timp ce restul Ucrain ...
În această seară, 19 februarie, în jurul orei 18:00, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, la ieșirea din Vladimirescu spre Mândruloc.
Au inte ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
La fața locului ...
Doi români au murit și patru au fost răniți în luptele care au loc în Republica Democratică Congo între rebeli și armată, potrivit Ministerului de Externe. Românii sunt merce ...
Azi dimineață, 8 februarie, în jurul orei 07:00 s-a produs un accident rutier la ieșirea din Arad spre Zădăreni,în care a fost implicată o autoutilitară care a ieșit în décor.
  ...
Patru elevi sunt răniți după ce tavanul unei clase de la școala din Alămor (județul Sibiu) s-a prăbușit. La momentul prăbușirii, în sala de clasă se aflau 4 elevi, aceștia fiind răniți ușor.&nbs ...
Senatul a adoptat luni, 6 februarie, un proiect de lege care prevede anularea permanentă a permisului de conducere în cazul șoferilor care provoacă accidente cu victime omenești, în timp ce sunt ...
În această noapte (3/4 februarie), a izbucnit un incendiu la Pensiunea Rio din Călimănești, situată în centrul administrativ al orașului.
ISU Vâlcea a trimis patru autospeciale pentr ...
Un accident rutier grav în care au fost implicate 3 mașini s-a produs azi (30 ianuarie) în jurul orei 11:20 la Dezna.
În urma coliziunii 2 persoane au rămas incarcerate, în stare d ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în cursul dimineții de azi (30 ianuarie), pe autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 380, în zona localită ...
În data de 13 septembrie 1944, Marele Stat Major al Ungariei a dispus ofensiva pentru cucerirea Aradului. Un punct important al orașului a fost aerodromul din cartierul Gai, unde armata română concentr ...
27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Această dată a fost aleasă întrucât marchează aniversarea eliberării Auschwitz-Birkenau, cel mai mare lagăr de conce ...
În această seară (24 ianuarie), în jurul orei 18:00, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme, în cartierul Grădiște din Arad, la intersecția dintre strada R ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 69 Timișoara - Arad, în zona localității Sânandrei, județul Timiș, s-a produs un accident rutier în ...
Azi, 20 ianuarie, în jurul orei 13:00 a avut loc un accident grav pe DN 79 între Andrei Șaguna și Șimand.
În urma coliziunii dintre un microbuz cu un autoturism au rezultat 3 victime.
...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.