Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)

Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)

Marti, 18 Iulie, 2017 07:42 Redactia SPORT Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia SPORT Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Marti, 18 Iulie, 2017 07:42 Tiparire

Primele două etape ale Campionatului Naţional de Autoslalom au avut loc, sâmbătă şi duminică (15 si 16 iunie a.c.), pe circuitul „Vik Power” din Arad în organizarea clubului timişorean “Krepelka Motorsport” şi sub licenţa Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS), cu participarea a 29 de piloţi din Brăila, Braşov, Deva, Târgu Jiu, Timișoara și Arad.

La buna desfăsurare a concursului a contribuit, din plin, directorul sportiv-cronometror Marcel Pleş şi patru arbitri din nou infiinţatul Colegiu Arad, cu licenta FRAS, coordonat de Egon Zimmerman.

Iată înșiruirea ierarhiilor de la întrecerea în care cel mai bine reprezentat oraş a fost Timişoara, oferind totodată şi cei mai mulţi concurenţi pe podiumul de premiere.

Astfel, la sfârşitul rundei inaugurale a Campionatului Naţional de Autoslalom, desfăşurată sâmbătă, au urcat pe podium următorii sportivi :

Clasa 1:
1. Darco Pelici (nr.17)
2. Cristian Şugăr (nr.54)
3. Flavius Suciu (nr.52)

Clasa 2:
1. Sergiu Boncalo (nr.15)
2. Robert Coca (nr.13)
3. Carmen Buja (nr.14)

Clasa 3:
1. Valentin Nemţanu (nr.6)
2. Neculai Mihai (nr.53)
Ioan Lung – abandon nr.concurs=16

Open
1. Alexandru Krepelka (nr.38)
2. Zoltan Marticsek (nr.7)
3. Mircea Samuil (nr.9)

Juniori:
1. Darco Pelici (nr.17)

Feminin:
1. Carmen Buja (nr.14)

În etapa a doua, care a avut loc duminică, s-au clasat pe primele trei pozitii următorii piloţi:

Clasa 1:
1. Darco Pelici (nr.17)
2. Mario Călugăriţa (nr.718)
3. Cristian Şugăr (nr.715)

Clasa 2:
1. Sergiu Boncalo (nr.15)
2. Marius Bârsan (nr.55)
3. Robert Coca (nr.13)

Clasa 3:
1. Valentin Nemţanu (nr.6)
2. Neculai Mihai (nr.53)
3. Cristian Călugăriţa (nr.60)

Clasa 4:
1. Andrei Ardelean (nr.19)-Arad
2. Marco Petrov (nr.51)
3. Cosmin Şelaru (nr.56)

Open:
1. Alexandru Krepelka (nr.38)
2. Zoltan Martincsek (nr. 7)
3. Cristian Lung (nr.16)

Juniori:
1. Darco Pelici (nr.17)
2. Mario Călugăriţa. (nr.718)

A consemnat & FotoVideo: Viorel Musca

Galeria Foto

Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 1
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 2
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 3
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 4
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 5
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 6
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 7
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 8
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 9
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 10
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 11
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 12
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 13
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 14
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 15
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 16
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 17
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 18
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 19
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 20
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 21
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 22
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 23
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 24
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 25
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 26
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 27
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 28
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 29
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 30
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 31
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 32
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 33
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 34
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 35
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 36
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 37
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 38
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 39
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 40
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 41
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 42
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 43
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 44
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 45
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 46
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 47
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 48
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 49
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 50
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 51
Campionatul Național de Autoslalom al FRAS, etapele I-II ,arădeană (Foto/Video)  - Foto 52

Stiri asemanatoare

Ipocrizie la vot în Consiliul Local. Consilierii USR deși reclamă cheltuieli mari cu personalul în primărie, nu votează reorganizarea

Joi, 22 Iulie, 2021 18:14

Ipocrizie la vot în Consiliul Local. Consilierii USR deși reclamă cheltuieli mari cu personalul în primărie, nu votează reorganizarea

Joi, 22 iulie 2021, consilierii locali au fost convocați în ședința ordinară a lunii iulie, ședință cu peste 50 de proiecte pe ordinea de zi. Interesul major a fost pentru proiectele ...

Cosmin Mladin, presupusul cap al rețelei de traficanți s-a predat

Vineri, 23 Iulie, 2021 21:23

Cosmin Mladin, presupusul cap al rețelei de traficanți s-a predat

Liderii traficanților de țigări din Arad, Cosmin Mladin şi Daniel Copil, s-au predat la Tribunalul București. Cei doi sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, contrab ...

Bilanţ Pandemie 26 iulie: 65% din cazurile noi la nivel national sunt înregistrate în 4 județe

Luni, 26 Iulie, 2021 15:35

Bilanţ Pandemie 26 iulie: 65% din cazurile noi la nivel national sunt înregistrate în 4 județe

La nivel national s-au înregistrat 84 de cazuri noi de personae infecate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în ultimele 24 de ore. 65% dintre ele sunt în 4 județe ...

Arădenii de la Doma Art, câștigători la Hip Hop Internațional România 2021

Luni, 26 Iulie, 2021 15:56

Arădenii de la Doma Art, câștigători la Hip Hop Internațional România 2021

“Competiția campionilor”,  cum i se mai spune celui   mai important eveniment dedicat  trupelor de dans hip hop din România,  și-a ...

Bizonul Zilei: Ghici ce mașină a blocat tramvaiele pe centru mai bine de o oră?

Duminica, 25 Iulie, 2021 10:37

Bizonul Zilei: Ghici ce mașină a blocat tramvaiele pe centru mai bine de o oră?

Deși ar trebui să ne deranjeze, să ni se pară ceva nelalocul său, din păcate nu ne mai mirăm și nici nu ne mai revoltă faptul că unii vor să parcheze la marginea terasei unde vor să s ...

Recordul de alcoolemie în weekend a fost de 1,13......și nici nu poseda permis de conducere

Luni, 26 Iulie, 2021 16:07

Recordul de alcoolemie în weekend a fost de 1,13......și nici nu poseda permis de conducere

Polițiștii Secției Rurale 1 Arad au depistat în trafic, în seara zilei de 25 iulie a.c., un bărbat de 31 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 709/E, & ...

O nouă acțiune de dezinsecție în municipiu, anunță primăria Arad

Luni, 19 Iulie, 2021 15:06

O nouă acțiune de dezinsecție în municipiu, anunță primăria Arad

Primăria Municipiului Arad prin intermediul operatorului specializat va  desfășura o nouă acţiune de dezinsecţie pe domeniul public şi privat al Municipiului Arad. Tratamentul se va a ...

Proprietarii de mașini mai vechi de 15 ani vor plăti un impozit mai mare care ar putea ajunge și la 900 de lei pe an

Luni, 26 Iulie, 2021 08:19

Proprietarii de mașini mai vechi de 15 ani vor plăti un impozit mai mare care ar putea ajunge și la 900 de lei pe an

Cei care au maşini mai vechi de 15 ani au toate şansele să plătească un impozit mai mare. Valoarea acestuia va fi stabilită de primarii şi ar putea ajunge şi la 900 de lei pe an.   ...

Aradul este atractiv pentru investitori – o nouă fabrică cu capital autohton

Joi, 22 Iulie, 2021 08:38

Aradul este atractiv pentru investitori – o nouă fabrică cu capital autohton

Aradul este un punct important pe harta dezvoltării economice susține eurodeputatul Gheorghe Falcă. Este vorba despre o investiție de 6 milioane de euro, la Zimandul Nou în județul Ara ...

Garofiţa Popa: „Turismul arădean crește în fiecare an!”

Joi, 22 Iulie, 2021 17:33

Garofiţa Popa: „Turismul arădean crește în fiecare an!”

Consilierul judeţean Garofiţa Popa afirmă că strategia turistică derulată de către administraţia liberală de la Consiliul Judeţean din Arad dă roade. Conform acesteia, turismul arădea ...

Primăria Municipiului Arad continuă activitatea integrată de spălare cu detergent ecologic profesional a străzilor și trotuarelor din oraș

Vineri, 23 Iulie, 2021 17:43

Primăria Municipiului Arad continuă activitatea integrată de spălare cu detergent ecologic profesional a străzilor și trotuarelor din oraș

Primăria Municipiului Arad desfășoară o amplă acțiune de spălare și dezinfecție a suprafețelor din domeniul public al Municipiului Arad, cu spumă activă și substanțe certificate, pr ...

Întreruperi la energie electrică programate la Pâncota, Sagu și Nadăș

Marti, 20 Iulie, 2021 07:37

Întreruperi la energie electrică programate la Pâncota, Sagu și Nadăș

E-Distribuţie Banat SA, Zona de Medie şi Joasă Tensiune ARAD a redus numărul întreruperilor programate pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi r ...

Expoziție canină cu adopție la finele acestei săptămâni

Vineri, 23 Iulie, 2021 09:20

Expoziție canină cu adopție la finele acestei săptămâni

Primăria Municipiului Arad în parteneriat cu Societatea Gospodărirea Comunală Arad SA, vă invită sâmbătă, 24 iulie 2021, începând cu ora 10.00, la o expoziție cani ...

Raul Nica urcă pe scena de “La Băncuțe”

Vineri, 23 Iulie, 2021 18:23

Raul Nica urcă pe scena de “La Băncuțe”

Vești bune pentru iubitorii muzicii folk. Nici nu s-au stins bine ecourile Festivalului Folk Maris, că în această seară în Parcul Mihai Eminescu se va asculta... muzică folk! Pe ...

Rupt de beat a lovit un biciclist și a fugit de la fața locului

Luni, 19 Iulie, 2021 16:31

Rupt de beat a lovit un biciclist și a fugit de la fața locului

Polițiștii Biroului Rutier cercetează un bărbat de 34 de ani, din comuna Livada, care la data de 17 iulie a.c., ar fi condus un autoturism pe strada Banu Mărăcine, din municipiul Arad, iar ...

Accident grav în Sâmbăteni. Un minor de 7 ani accidentat grav de un șofer de 51 de ani

Vineri, 23 Iulie, 2021 18:06

Accident grav în Sâmbăteni. Un minor de 7 ani accidentat grav de un șofer de 51 de ani

Vineri, în jurul orei 15.51, a avut loc un accident rutier în  localitatea Sâmbăteni, din județul Arad.   Din primele verificări a reieșit că un bărbat de 51 d ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.