În perioada 02 – 22 iulie 2017, un detașament constituit din 155 de militari și 25 de vehicule de luptă din Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” din Arad va participa la exercițiulcu trageri de luptă „Brave Warrior 17” din Ungaria (Hungarian Defence Forces Bakony Combat Training Center). „Brave Warrior 17” este parte a uneia dintre cele mai mari activități de instruire din regiunea Mării Negre din această vară, exercițiul multinațional „Saber Guardian 17”.
Alături de militarii din națiunea-gazdă, în organizarea pentru luptă a exercițiului „Brave Warrior”, sunt angajați aproximativ 2500 de luptători din Cehia, Croația, Marea Britanie, Polonia, România, Slovacia și Statele Unite ale Americii. Scenariul exercițiului este astfel conceput încât să asigure atât pregătirea elementelor de comandă și control ale unor structuri tactice multinaționale, nivel brigadă și nivel batalion, cât și creșterea nivelului de interoperabilitate a trupelor, până la nivel batalion, care acționează întrunit în cadrul unor operații de răspuns la criză, în situația declanșării apărării colective a NATO, potrivit art.5 al Tratatului de la Washington.
Detașamentul românesc, alcătuit dintr-o companie de infanterie întărită și un nucleu de comandament de nivel batalion, va fi integrat într-un batalion multinațional având comandă americană și structuri de nivel companie, din Marea Britanie, respectiv pluton, din Croația. Obiectivele de instruire ale militarilor noștri acoperă un larg spectru de activități în vederea ducerii unor acțiuni de luptă, pornind de la cele de redislocare a trupelor înafara teritoriului național și ocuparea unor poziții de apărare în teren, până la angajarea cu foc a trupelor inamice, cucerirea unor obiective și facilitarea intrării în luptă a altor forțe de intervenție din cadrul NATO.
Premergător etapei de deplasare către facilitățile de instruire din Ungaria, în data de 30 iunie, la sediul unității din Cetatea Aradului, în cadrul revistei de front, personalul și tehnica detașamentului au fost inspectate de către comanda și statul major ale batalionului. A fost ultimul moment al perioadei de constituire și pregătire întrunită, care a confirmat, formal, că militarii se pot deplasa și participa la perioada de instruire din Ungaria.

Momente de coșmar s-au întâmplat deunăzi într-o comună din județul Arad unde o mamă dispărută de doi ani în Spania, a venit să își ia cu forța cele două fete, rămase la tat ...
Compania Apa Canal Arad informează abonații din municipiul Arad, programul de citire al apometrelor în săptămâna : 25-29 septembrie a.c.
Luni 25.09.2023 Cerbului, Luncii, Lalelelor, Bu ...
În seara zilei de 22 septembrie a.c., în jurul orei 23:05, prin 112 a fost sesizat un posibil incendiu, la un imobil al unui bărbat de 47 de ani, din localitatea Fiscut (comuna Șagu).
La fața ...
Mai multe obiecte și echipamente medicale vechi și documente și cărți, care au o valoare sentimentală neprețuită și fac parte din colecția privată a familiei dr. Gonțea Carmen din Arad, vor fi expuse, la ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, polițiștii rutieri arădeni au demarat mai multe acțiuni în municipiu, pentru conștientizarea, de către conducătorii de biciclete și trotinete electrice, a pericolelo ...
Un tânăr din Arad, îndrăgostit lulea de o fetișcană, a recurs la gesturi extreme pentru ”dragostea vieții lui”!
Bietul amorez, muncitor din fire, dar cu venituri mici, în ...
Biroul de presă al Primăriei Arad anunță că execuția săpăturilor de canalizație necesare în cadrul proiectului ,,AMENAJARE TRASEU DE TRANSPORT PUBLIC DE CĂLĂTORI CU AUTOBUZUL, CARE SĂ ASIGURE LEGĂ ...
Începerea școlii a dat startul unui nou val de infectări cu COVID în toată lumea. Varianta de acum a tulpinii de coronavirus vine cu febră înaltă și riscuri mari pentru bebeluși și bătr&ac ...
În intervalul 25 - 29 septembrie 2023 este programată ultima acțiune de dezinsecție din acest an care include tratamentul antilarvar, împotriva larvelor de țânțari (delarvizare), pe domeniul p ...
Mai multe zone din judeţul Arad au fost afectate, anul acesta de inundaţii. Pentru a preveni astfel de evenimente nedorite, care s-au soldat chiar cu pierderi de vieţi, Guvernul a aprobat un plan de măsuri.
&bd ...
În așteptarea celei de-a zecea ediții a Festivalului de film documentar fARAD, vă invităm la un nou Club fARAD, seria de proiecții care reia lunar o parte dintre titlurile importante ale edițiilor trecut ...
În perioada 22 septembrie și 6 octombrie, vă așteptăm la Zilele Maghiare Arădene, unde și anul acesta pregătim nenumărate concerte, spectacole și workshopuri pentru întreaga familie!
&I ...
Joi, 21 septembrie, la sediul ISJ Arad, Ministerul Educației prin Inspectoratul Școlar a premiat absolvenții arădeni de gimnaziu și liceu care au obținut media zece la examenele naționale din sesiunea iunie-i ...
La data de 20 septembrie, polițiștii din municipiu, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad au desfășurat o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ord ...
Se circulă pe ambele sensuri, în condiții de șantier, cu limitare de viteză, în zona podului peste pârâul Bega Veche de pe DN 69 Timișoara – Arad datorită executării de lucrări ...
Joi, 21 septembrie, în jurul orei 15.18, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați despre un scandal, în parcarea unui supermarket din Arad, unde un bărbat ar fi fost î ...
SC CET Hidrocarburi SA anunţă utilizatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare al Municipiului Arad, începerea probelor de etanşeitate pe reţelele de termoficare secundar pentru încălz ...
Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean, organizează cea de a 14-a ediție a Festivalului Vânătorilor, un eveniment devenit tradițional. Această ediție este organizată într-un cad ...
Studenți, profesori, invitați sunt așteptați la deschiderea festivă a anului universitar 2023-2024, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 23 septembrie, ...
O nouă lege care îl are printre semnatari pe deputatul PNL Arad Sergiu Bîlcea acordă facilități pentru femeile însărcinate și părinții cu copii mici, de până la 5 ani. Categoriile vi ...
La șantierul pasajului denivelat de pe centura de ocolire Arad (DN 7) peste CF Arad – București au fost finalizate, la mijlocul lunii septembrie, lucrările de amplasare a grinzilor.
Pe 12 deschider ...
Compania de Apă Arad anunță că, joi, 21 septembrie, vor avea loc lucrări de întreținere si mentenanță la rețeaua de distribuție în zona localității Zimandul Nou.
Deoarece lucrările ...
Având în vedere că la câteva exemplare din efectivul de porci din două exploatații nonprofesionale din satul Sintea Mică, comuna Olari, a fost confirmată infectarea cu pesta porcină africană ...
Filmul „Erin Brockovich“, care i-a adus Juliei Roberts premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, va putea fi văzut la Cinematograful „Arta“ din Arad.
...
Azi dimineață, 20 septembrie, puțin înainte de ora 08:00, un copil de 14 ani a fost lovit de mașină, pe trecerea de pietoni din zona Penny de pe strada Condurasilor din Arad.
Echipajul medical de ...
Concursul internațional de gimnastică ritmică ACS “Alexandra Pavel” Alba Iulia va avea loc în Sala de Sport a Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan”, pe parcursul a două ...
Cinci situații de abandon de deșeuri, la doar două platforme de pe străzile Șezătorii și Flacăra, au fost sancționate de polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului în doar o săpt ...
Cea de-a XIII-a ediție a Concursului național de dans sportiv „Cupa Ballroom“ va avea loc în 23 Septembrie 2023, ora 9.00, la Sala Polivalentă din Arad, evenimentul urmând să reunească p ...
În această săptămână, (18 – 24.09) Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu" desfășoară activități premergătoare participării la exercițiul „Wind Spring 23", centrul ...
În conferința de presă organizată la sediul I.P.J. Arad, în ziua de 19 septembrie 2023, dl. Comisar Șef Stoicănescu Dan-Constantin, șeful inspectoratului, împreună cu dl. Comisar Șef Turnag ...
În această perioadă, în Cairo (Egipt), se desfășoară Târgul Internațional de Educație, evenimentul fiind unul dintre cele mai importante din acest domeniu, din Egipt. Eve ...
În noaptea de 17/18 februarie, polițiștii Secției 8 Săvârșin au depistat un bărbat de 38 de ani, din Vladimirescu, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 682, la ieșir ...
Duminică seara, în jurul orei 22:45, pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială pentru salvare la în ...
O tânără de 20 de ani a murit sâmbătă, 28 ianuarie, după ce ar fi căzut de la etajul întâi al blocului în care locuia, în municipiul Târgu Jiu.&nbs ...
“În ziua de 29 Ianuarie a.c., în jurul orei 11:25, o femeie de 38 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada N. Grigorescu, din municipiu, a pătruns &i ...
Digitalizarea și reducerea birocrației sunt ținte obligatorii pentru Guvern, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
„În era tehnologiei, trebuie să folosim mijloac ...
Comunicat de presă
„Mobilitate urbană durabilă – tramvaie eficiente energetic pentru Municipiul Arad”, cod C10-I1.1-3
Cu o preocupare continuă pentru m ...
29 ianuarie - Jandarmii arădeni aniversează 104 ani de la înființare ca structură pe teritoriul județului Arad Prin Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr. 10 din 07.02.2018, ...
Iertați-mi titlul ironic dar UTA are nevoie de doar 3 meciuri câștigate pentru a-și adjudeca Cupa României și din păcate este din ce în ce mai aproape de Liga a 2-a.
  ...
SALA DE CONGRESE a Martorilor lui Iehova, str. Ion Creangă nr. 86, Negrești-Oaș, Satu Mare (1-3 septembrie 2023) – După o pauză de trei ani cauzată de pandemie, unul dintre cei mai ma ...
Nemulțumiți de impasul din dialogul social dintre ceferiști și stat, membrii celei mai mari organizații sindicale a lucrătorilor de căi ferate din România anunță intrarea în ...
Având în vedere activitatea desfăşurată în cadrul ANRE cu privire la colectarea, verificarea datelor, întocmirea fișelor de analiză și determinarea sumelor ce se cuv ...
Sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 14.00, a avut loc un incident rutier la iesirea din localitatea arădeană Sintea Mare spre Chișineu-Criș. În incidental ruti ...
În conversaţiile noastre cu trecutul, nu putem să trecem cu vederea unul dintre obiectivele emblemă: Cetatea Aradului, una dintre cele cinci fortificaţii de tip vauban din Romania
&nbs ...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.