Jandarmii Grupării Mobile Timişoara asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la meciul de fotbal ce are loc joi, 15 iunie a.c. pe stadionul „Otto Greffner” din localitatea Şiria, judeţul Arad.
Misiunea jandarmilor timişoreni se desfăşoară în cooperare cu efective al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
Având în vedere că meciul va începe la ora 17.30, accesul spectatorilor în incinta arenei se va face începând cu ora 15.30. Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către reprezentanţi ai unei societăţi specializate de protecţie şi pază. În zona apropiată stadionului, este interzisă comercializarea şi desfacerea băuturilor alcoolice, între orele 15.30 şi 20.00.
RECOMANDĂRI PENTRU SUPORTERI:
Jandarmii recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice şi, totodată, informează că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice să deţină, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu materiale pirotehnice. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion obiecte care pot să pună în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă.
De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.
Participanţii la manifestarea sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine, pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.