Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au fost angrenate, în perioada 01 – 05.06.2017 , în peste 200 misiuni care au avut drept scop creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și asigurarea climatului de ordine și siguranță publică , atât pentru misiunile de ordine publică cât și pentru cele de pază și protecție instituțională.
Astfel, jandarmii au constatat fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, normelor privind pescuitul și acvacultura și fapte de comerț ilicit. Pentru aceste contravenții, au fost aplicate 44 sancțiuni în valoare totală de 11.600 lei.
Jandarmii au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală în cazul a 13 infracțiuni, constatate independent și în cooperare cu poliția.