GHIDUL ARADEAN Informatii complete pentru aradeni
Toate drepturile sunt rezervate.
Redactia | NATIONALE / ECONOMIC | Comentarii | ![]() ![]() |
Miercuri, 17 Mai, 2017 11:48 | 3730 vizualizari | Tiparire |
Ţiriac Energy, divizia de energie a Grupului Țiriac, a deschis săptămâna trecută primele patru benzinării dintr-o reţea de 50 la câte îşi propune să ajungă. Pe lângă investiţiile în vitioarele benzinării, Ţiriac Energy pompează 22,5 de milioane de euro în 150 de noi staţii fără personal. Conform celor de la economica.net
Primele patru benzinării care operează sub brandul Țiriac Energy – Sincro au fost deschise la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unei investiţii de 200.000 de euro, iar de anul acesta începe instalarea unor staţii fără personal.
Ţiriac Energy are în plan amplasarea a 150 de stații de carburant inovatoare fără personal, self-service, care mizează pe rapiditate și pe nevoia clienților de a alimenta ușor și în proximitate, care vor opera sub titulatura Țiriac Energy – Prompt.
"Proiectul va fi demarat anul acesta, urmând ca în fiecare dintre staţiile Tiriac Energy - Prompt să se investească între 100.000 şi 200.000 euro, în funcţie de tipul acestora", au declarat oficialii companiei pentru economica.net
Costul mediu al unei staţii fără personal se situează la aproximativ 150.000 de euro, iar pentru cele 150 de astfel de staţii pe care le are în plan compania, grupul va investi aproximativ 22,5 milioane de euro.
Sursa: economica.net
Ţiriac Energy, divizia de energie a Grupului Țiriac, a deschis săptămâna trecută primele patru benzinării dintr-o reţea de 50 la câte îşi propune să ajungă. Pe lângă investiţiile în vitioarele benzinării, Ţiriac Energy pompează 22,5 de milioane de euro în 150 de noi staţii fără personal. Conform celor de la economica.net
Primele patru benzinării care operează sub brandul Țiriac Energy – Sincro au fost deschise la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unei investiţii de 200.000 de euro, iar de anul acesta începe instalarea unor staţii fără personal.
Ţiriac Energy are în plan amplasarea a 150 de stații de carburant inovatoare fără personal, self-service, care mizează pe rapiditate și pe nevoia clienților de a alimenta ușor și în proximitate, care vor opera sub titulatura Țiriac Energy – Prompt.
"Proiectul va fi demarat anul acesta, urmând ca în fiecare dintre staţiile Tiriac Energy - Prompt să se investească între 100.000 şi 200.000 euro, în funcţie de tipul acestora", au declarat oficialii companiei pentru economica.net
Costul mediu al unei staţii fără personal se situează la aproximativ 150.000 de euro, iar pentru cele 150 de astfel de staţii pe care le are în plan compania, grupul va investi aproximativ 22,5 milioane de euro.
Sursa: economica.net
Cea de a doua semifinală a Selecţiei Naţionale Eurovision, care se va desfăşura duminică la Timişoara va fi deschisă de arădeanul de origine portugheză Ricardo Caria! Cântăreţul arădean va i ...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad şi-a deschis porţile pentru un nou an universitar. Sâmbătă, de la orele 12.00, în sala de conferinţe din Complexul M, studenţi, părinţi, pr ...
Deschiderea festivă a activităților de la Palatul Copiilor Arad va avea loc, miercuri 27 septembrie, la ora 17.00, la Sala Polivalentă „Victoria”. Părinții, bunicii și copiii sunt așteptaț ...
În şedinţa din 18 septembrie 2017, Comisia pentru dezvoltare şi strategie economică a Senatului a hotărât, cu majoritate de voturi, avizarea favorabilă a propunerii legislative privind asigurarea i ...
Luni, 18 septembrie, la ora 12.30, pe platoul din faţa Primăriei a avut loc deschiderea oficială a unei noi ediţii a Târgului Organizaţiilor Neguvernamentale din municipiul Arad. Cea de a XIX- ...
ARAD. Veselie, multă culoare și multe surprize i-au așteptat pe micuții care au pășit luni 11 septembrie, în curtea Grădiniței Bambi din Arad. VEZI GALERIE FOTOCa în fiecare an, festivitatea de d ...
La Teatrul Clasic Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad începe, peste câteva zile, o nouă stagiunea teatrală. Potrivit conducerii Teatrului Clasic Ioan Slavici, şi acestă stagiune va fi una ...
Nu este nevoie de o comisie de anchetă pentru a vedea ipocrizia deputatului Căprar şi a PSD. Deputatul Dorel Căprar a promis, încă din 2012, redeschiderea a trei spitale din judeţul Arad, Gurahonţ, Chi ...
Bazinul de înot cel mai pupular din Arad, de la Sala Polivalentă, a rămas fără apă caldă şi a fost închis. „Sunt probleme financiare serioase la bazin, care a fost debranşat de la apă cald ...
„Băiatul și bestia“ (The boy and the beast) este primul film care va fi proiectat la cinematograful din cartierul Grădiște, după o perioadă de 27 de ani, timp în care clădirea, care a fost a ...
Gigantul auto japonez Mitsubishi ar putea deschide o uzina in tara noastra. Potrivit informaţiilor Digi24, Mitsubishi are în vizor România pentru deschiderea unui punct de producție, iar repr ...
Finalişti ai sezonului şapte, dansatorii de la X-Style Kids au fost invitaţi să ofere o demonstraţie de dans în deschiderea noului sezon “Next Star”. Plini de energie şi cu talen ...
Japonezii de la ROKI s-au decis să intre pe piaţa europeană, prin deschiderea unei fabrici în ţara noastră, mai exact în Arad. Niponii de la ROKI, sunt un grup specializat în fabricarea ...
Joi, 2 februarie, s-a “tăiat” panglica celei mai noi bănci deschisă în Arad. Este vorba de Ideea Bank, care şi-a deschis cea de-a 34-a sucursală din ţară. Ofertele noii banci sunt atr ...
A fost inaugurat primul patinoar construit în zona Bucureștiului în ultimii 64 de ani. Patinoarul se află pe Strada Drumul Gării Odăi, Otopeni, în apropierea Țiriac Co ...
Începând de astăzi, 10 Decembrie 2016, patinoaurul din Arad îşi deschide porţile pentru pasionaţii de patinaj. Program: Luni – Vineri: 12.00 – 21.30Seri ...
Luni, în jurul orel 13.30 “s-a taiat a doua oară panglica” am putea spune,pe tronsonul Sibiu-Orăştie al autostrăzii A1, mai exact între localităţile Sălişte şi Cunţa.Lotul 3 a ...
Eveniment important. Cele două universități din Arad și-au deschis astăzi împreună porțile. Sala Sporturilor ”Victoria” din Arad a fost astăzi neîncăpătoare pentru sutele de arăden ...
ARAD. Micuții de la Grădinița Bambi din Arad au fost astăzi prezenți într-un număr foarte mare, la festivitatea de deschidere a noului an şcolar. Află cine a mai fost prezentPărinții şi bunicii emo ...
Primarii localităţilor de frontieră din judeţele Arad şi Bekes (Ungaria), împreună cu oficialităţi române şi maghiare, dintre care îi amintim pe Gheorghe Şimonca, primul român deput ...
A doua ediție a Festivalului de film documentar debutează în această seară de la ora 19, la Cinema Arta, situat pe strada Vasile Alecsandri nr 2. La deschiderea oficială vor part ...
Spectacol grandios, marți, la deschiderea festivă a activităților de la Palatul Copiilor Arad, de la Sala Polivalentă Victoria. Peste 1.400 de persoane au luat parte la programul artistic oferit de cercurile de ...
În data de 1 octombrie 2015, Filarmonica de Stat Arad va deschide stagiunea 2015 - 2016 printr-un eveniment extraordinar, unic în țară: opera TOSCA, de Giacomo Puccini, sub bagheta maestrului Roberto S ...
Sfârșitul lunii septembrie deschide activitățile din cadrul Palatului Copiilor Arad. Festivitatea de deschidere a anului şcolar 2015-2016 va avea loc marți, 29 septembrie, orele 17:00, l ...
Kebabylon și-a deschis ușile ieri seară, cu produse delicioase, la jumătate de preț! Ofera e diversificată: kebab și shaormă vegetariană, de pui, de vită, salate, sau hamburgeri, toate proaspete și gustoa ...
Pentru a marca deschiderea Zilelor Aradului 2015, Centrul Municipal de Cultură Arad a pregătit arădenilor două spectacole inedite. Pe platoul din fața Palatului Administrativ Arad, începând ...
Kababylon este cel mai nou local în care poți servi masa, fie că poftești la o shaormă sau la un kebab! Deschiderea oficială va avea loc marți, 18 august, de la ora 18:00, ocazie unică în ...
CNADNR a suplimentat echipele de muncitori pe Transalpina, astfel încât în luna august, șoseaua care ajunge la cea mai înaltă altitudine din România să fie deschisă oficial, au prec ...
Gelateria Gustoso, situată pe strada Meţianu, s-a deschis oficial azi la ora 10:00! În cadrul evenimentului toți copiii s-au distrat alături de Mickey și Minnie, au degustat delicioasa îngh ...
Gelateria Gustoso, situată pe strada Meţianu, va avea deschiderea oficială luni, 13 iulie, la ora 10:00. În cadrul evenimentului cei mici vor avea parte de surprize inedite, alăt ...
Inevitabilul s-a produs, după instalarea lui Eusebiu Pistru la conducerea filialei ALDE Arad, fostul preşedinte al ALDE Arad, Florin Galiş, care a fost dat la o parte de conducerea centrală p ...
Luni, 16 aprilie 2018, consilierii locali municipali au votat în unanimitate proiectul de hotărâre privind stabilirea amplasamentului final al Monumentului Marii Uniri de la 1918. Es ...
RETIM Ecologic Service SA dorește să informeze populația municipiului Arad că, începând cu 10 aprilie 2018, s-au deschis două puncte pentru distribuirea pubelelor situate pe str. ...
Politicienii din PSD și ALDE au încercat să profite de alegerile din Federația Română de Fotbal pentru a pune mâna pe un domeniu urmărit de milioane de suporteri. Ei au &ic ...
30 aprilie 2018 va fi zi liberă pentru bugetari. Decizia a fost luată în ședința de Guvern de joi, proiectul de hotărâre fiind pe ordinea de zi a Executivului. Proiectul&nbs ...
ARAD: La aproximativ o oră după accidentul produs pe Calea Victoriei, un alt accident s-a produs de această dată, între un tramvai şi un atoturism Fiat. Accidentul rutier a av ...
Preşedintele Colegiului FRAS al arbitrilor aradeni, Egon Zimmerman, continuă pregătirile pentru buna desfaşurare a Raliului Aradului 2018. Etapa arădeana va avea loc în perioada 23-26 ...
ARAD. Miercuri 17 aprilie, la orele prânzului avut loc un accident de circulație pe Calea Victoriei, colț cu strada Ioan Moldovan din municipiul Arad. În accident au fost impli ...
Cel mai mare tablou care se află în patrimoniul Muzeului de Artă din Arad, Tripticul „Înmormântarea lui Hristos“, a fost trimis astăzi la Sibiu pentru a fi restau ...
S-a DESCHIS MACELLARIA Francesca e Federico , a doua locație din Arad ! NOU în Arad, în zona Micălaca, pe strada Splaiul General Gheorge Magheru, b ...
Primăria Municipiului Arad prin Biroul Activitate şi Control Comercial din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală reaminteşte agenților economici care dețin autorizații de funcționare ...
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a vizitat S.C. Moda S.A. Arad, una dintre firmele importante ale orașului. „Administrația susține brandurile locale. Ar ...
PSD, prin liderul său Dorel Căprar, confirmă că blochează realizarea unei parcări subterane în Piața Avram Iancu. „Deputatul Căprar, președintele PSD Arad, a comunicat astă ...
Un angajat al unui fast-food din incinta unui mall, din Salvador, Brazilia a uimit o lume întreagă prin gestul său. AFLĂ ce a făcut acesta Angajatul unui fast-food s-a așeza ...
În data de 14 aprilie a.c., începând cu orele 11 a.m., în Arad va avea loc un atelier de gătit SUSHI, organizat de Finișan Argentina. &nbs ...
Primarii din județul Arad sunt invitați să se înscrie în Circuitul Gastronomic Arădean – proiect inițiat de Consiliul Județean Arad în parteneriat cu Primăria Munic ...