Sebastian Ghiţă fostul deputat PSD, a fost localizat şi reţinut, în cursul nopţii de joi spre vineri, în Belgrad, informează Inspectoratul General al Poliţiei.
„Acesta a fost legitimat de poliția sârbă, în cursul nopţii de joi spre vineri. Era însoțit de fratele lui, care avea documente reale, în timp ce Sebastian Ghiță a prezentat documente false”, a precizat ministrul de interne Carmen Dan pentru Digi24.
"În urma activităţilor investigative complexe şi a informaţiilor furnizate de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, în cursul acestei nopţi, în Belgrad, a fost localizat şi reţinut, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian. Mulţumim reprezentanţilor instituţiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croaţia, Austria, Italia şi Franţa, precum şi partenerilor interni, pentru cooperarea în acest caz. Schimbul de date şi informaţii a avut loc prin CCPI, ENFAS şi PNR. În momentul depistarii, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezintă însemnele unui stat din U.E", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR)
În 10 ianuarie, un complet de la instanţa supremă a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, omul de afaceri fiind dat şi în urmărire internaţională, prin Interpol.
Instanţa a dispus arestarea preventivă a lui Ghiţă şi pentru constituire de grup infracţional organizat.
Pe 5 ianuarie, un complet de la instanţa supremă a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, după ce acesta a dispărut şi nu s-a mai prezentat la IPJ Prahova, încălcând astfel termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foşti şefi din Poliţie şi Parchete.
„Sunt proceduri specifice, în acest moment statul sârb derulează acțiuni specifice. Vor întocmi un dosar penal pentru că a prezentat documente false, după finalizarea acestor proceduri urmează procedura de extrădare, prin Ministerul justiției”, a mai declarat declarat Carmen Dan, pentru Digi24.
Sursa: Digi24.ro