Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie

Miercuri, 05 Aprilie, 2017 20:37 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Miercuri, 05 Aprilie, 2017 20:37 Tiparire

Asociaţia Cetatea Voluntarilor Arad şi Penitenciarul Arad, in parteneriat cu Teatrul de Stat “Ioan Slavici” din Arad au organizat luni, 03 aprilie 2017, în incinta instituţiei de cultură, proiectul Biblioteca vie, o activitate inedită unde cărţile sunt oameni.
 
La activitate au participat 146 de elevi din diverse licee din Arad, si acestia au avut ocazia sa interactioneze cu cele 10 “carti vii” prezente.
 
Si in acest an, profesori din liceele aradene au implicat elevii lor in acest proiect - aflat la a cincea editie consecutiva in Arad - proiect ce vizează combaterea stereotipurilor şi a prejudecăţilor privind mediul de detenţie, personalul angajat in institutiile de aparare si ordine publica dar şi persoanele condamnate, precum și rolurile și profesiile atipice care pot fi ocupate de femei în societatea actuală.
 
Biblioteca Vie - proiect inedit

Biblioteca Vie este un proiect ce permite oamenilor să acceseze experiențele celorlalți, prin faptul că acestora le este permis să “împrumute” un alt om pentru a avea o conversație. Acest personaj-carte poate fi cineva care are o experiență personală semnificativă sau are o perspectivă unică de împărtășit.
 
Biblioteca Vie este folosită pentru a confrunta stereotipiile și prejudecățile, pentru a explora diversitatea și pentru a stimula conversații care altfel nu s-ar putea petrece.
 
„Împrumuturile” iau forma conversațiilor și pot dura o perioadă limitată de timp, de regulă între 30 și 60 de minute.

Ideea a fost introdusă în anul 2000 de către organizația daneză de tineret “Stop violența” și de atunci a fost dezvoltată în mai multe țări. Idea a fost promovată de programul Consiliului Europei pentru respectarea drepturilor omului, unde s-a pus accentul pe combaterea discriminării și confruntarea stereotipurilor.
 
În Marea Britanie, proiectul a fost dezvoltat pentru a explora un model comunitar de dezvoltare, în cadrul unor biblioteci autentice. Accestul a fost pus pe crearea de relații interpersonale și pe descoperirea unor teme locale de interes. În plus, el a contribuit la coeziunea comunitară prin faptul că ajuta oamenii să exploreze aspecte legate de diferențele culturale, într-un mediu sigur, suportiv și realtiv neutru.
 
Rezultatele studiilor post-proiect au condus specialistii vest-europeni la enunțarea următoarelor concluzii:
 
-      Biblioteca Vie i-a determinat pe oameni să  se gândească la modurile în care ei se raportează la necunoscuți și a încurajat conversații care altfel nu ar fi avut loc. Rezultatele au fost pozitive: aproape toți participanții s-au bucurat de acestă experiență și au dorit să o repete.
 
-      Se poate realiza o comparatie între beneficiile cititului dintr-o bibliotecă reală și Biblioteca Vie. Fiecare om își aduce propria experiență pentru a fi “închiriată” și își petrece timpul în mod util, oferind informații noi sau învățând, procesul decizional poate fi sprijinit și introspecția individuală este încurajată.
 
-      Biblioteca Vie oferă oportunități parteneriatelor și permite extinderea proiectelor sociale care promovează coeziunea comunității.
 
Filosofia acestui program stipulează că drepturile omului nu pot fi apărate doar de texte de lege. Ele trebuie protejate și îngrijite de toată lumea. Pentru a încuraja cetățenii să se gândească la drepturile lor și ale celorlalți, Asociatia Cetatea Voluntarilor considera ca si in Arad este nevoie de creșterea gradului de conștientizare a publicului pentru a sublinia importanța respectării drepturilor omului și starea de bine a tuturor.
 
 “Nu judeca o carte după copertă!”

Galeria Foto

Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 1
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 2
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 3
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 4
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 5
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 6
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 7
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 8
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 9
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 10
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 11
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 12
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 13
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 14
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 15
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 16
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 17
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 18
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 19
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 20
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 21
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 22
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 23
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 24
Biblioteca Vie, Arad 2017: Un proiect inedit ajuns la a cincea ediţie   - Foto 25

Stiri asemanatoare

Întreruperi programate a energiei electrice în localități din județul Arad în săptămâna 18 august – 22 august

Sambata, 16 August, 2025 15:51

Întreruperi programate a energiei electrice în localități din județul Arad în săptămâna 18 august – 22 august

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentena ...

Trupul unui bărbat de 50 de ani, a fost găsit în râul Mureș în zona localității Bata, după două zile de căutări

Sambata, 16 August, 2025 17:46

Trupul unui bărbat de 50 de ani, a fost găsit în râul Mureș în zona localității Bata, după două zile de căutări

În data de 14.08.2025,in jurul orei 17.30, pompierii militari arădeni au fost alertați cu privire la o persoană posibil înecată în râul Mureș în zona localită ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.