Pe poarta oricărui Penitenciar din România, stă scris mare cu litere de o şchiopă : “SUNTEM PRODUSUL SOCIETĂŢIi ÎN CARE TRĂIM: Revenirea foştilor deţinuţi pe piaţa muncii şi integrarea lor în societate. “

Ioan Vivi Fizideanu, a ispăşit o pedeapsă de aproape 7 ani pentru anumite infracţiunii din deja mult prea contraversatul dosar “Împăratul”.

De 7 ani încoace s-a tot scris atât despre el cât şi despre “locotenenţii” clanului Împăratul, însă până acum nimeni din presă nu a discutat cu el.

Redacţia Ghidul Arădean, a realizat un interviu în exclusivitate cu cel a cărui nume, te făcea să tremuri de frică, până nu de mult.

Am dorit să ştim exact de la el ce se petrece în viaţa lui, în ultima perioadă, şi cum este omul pe care toată lumea îl consideră a fii “un pericol pentru societate”. Am dorit să îl privim ca pe un om, nu doar ca pe un infractor.

Ghidul Arădean : Domnule Fizideanu, în ultima perioadă în viaţa dumneavoastră, au avut loc câteva întâmplări violente, în urma cărora viaţa dumneavoastră şi a familiei a fost clar ameninţată. Cum comentaţi acestea?

Ioan Vivi Fizidean : "Nici nu pot să concep o asemenea atrocitate. Eu unul am fost condamnat, pentru ce am fost condamnat, însă niciodată nu m-am gândit să trag cu arma asupra cuiva sau în casa cuiva, şi să pun viaţă cuiva în pericol. Ceea ce mi s-a întâmplat mie, punând în pericol familia mea, consider că este un lucru deosebit de periculos, nu atât pentru mine cât şi pentru întreaga societate. O persoană/persoane, care posedă o armă de foc, pe care a şi folosit-o, se află în libertate, punând în pericol viaţa multor oameni. S-a scris despre asta şi în presă, şi am observat mai multe comentarii răutăcioase şi critici la adresa mea. Cred că în spatele acestor critici şi remarci din presă, stau chiar cei care au tras în casa mea. Am fost condamnat, mi-am executat pedeapsa până la capăt, iar Tribunal a considerat că merit să fiu pus în libertate.

Nu meritam însă să se tragă în casa mea. Traiectoria glonţului putea ucide pe oricine. Fetiţa mea a trecut prin raza glonţului cu zece minute înaintea împuşcăturilor."

GA : Cel care a tras în casa dumneavoastră, în urmă cu o lună, încă nu a fost prins. Consideraţi că viaţa dumneavoastră este în pericol? De ce credeţi că poliţia încă nu a prins pe cel sau pe cei care au făcut asta?

IVF : "Poliţia nu cred că îşi face suficient treaba. Se ocupă de alte lucruri. Ori ei mă văd mereu ca şi pe un condamnat. Iar eu fiind condamnat înainte, ei nu mai mă văd ca pe un om normal. Culmea, s-au mobilizat destul de repede când în urmă cu o săptămână, am hotărât să îmi onorez finii plimbându-i cu caleaşca. Şi mai mult au amendat şi băiatul ce conducea caleaşca. S-au strâns o grămadă de echipaje de Poliţie, pentru nişte oameni care se plimbau cu două căleşti. Dar pentru Poliţie e anormal, să vină cineva din clanul Spoitoru la Arad, să împartă nişte invitaţii la nuntă. Şi unde sunt probleme grave, nu se întâmplă nimic. Au venit vreo 6-7 maşini de Poliţie pentru două caleşti. Ba mai mult cu o zi înainte, eu am fost ridicat de acasă de 20 de poliţişti pentru a da o declaraţie, privind o ameninţare indirectă la adresa fostei mele soţii. Mi se pare abuziv. Nici nu mai ştiu ce să cred. Cel care consideră că nu merită să facă puşcărie, şi e un om exemplar pentru oraşul Arad, şi pentru ţara asta, să arunce primul cu piatra în mine."

GA : Aţi ispăşit o pedeapsa de 7 ani. Cum v-a influenţat această perioadă, pe dumneavoastră, ca şi individ?

IVF : "M-a marcat, însă mi-a făcut bine. A fost un lucru educaţional în viaţa mea. M-a dus pe un drum bun."

GA : Ce s-a întâmplat cu familia dumneavoastră în toată perioada aceasta ? I-a afectat lipsa dumneavoastră ?

IVF : "Da. Fiica mea a fost ceea mai afectată.

Soţia mea, avocată, a divorţat de mine, pe considerentul că eram un interlop. Iar acum, culmea ironiei trăieşte în concubinaj tot cu un interlop. Acum cred că s-ar şi bucura, atât ea cât şi concubinul ei, să ajung din nou la puşcărie, sau mai rău, pentru a putea obţine casa şi banii. Nu m-aş mira, să aflu că acest individ, care este foarte periculos ( concubinul fostei soţii), ar putea fi chiar în spatele atacului de acum o lună de la mine de acasă.

Eu am ajutat-o să îşi ia examenele de avocatură, iar în spatele ei se află un dosar extraordinar, şi pozează într-o femeie cu lacrimi. Un an de zile, de când m-am eliberat am locuit în aceeaşi casă cu mama şi tatăl ei, iar ea venea în vizită în fiecare zi. Iar acum, după un an de zile se simte ameninţată. Dumneavoastră, dacă vă simţiţi ameninţată de o persoană atât de periculoasă, mai veniţi în preajma ei, în fiecare zi?"

GA : Aţi locuit în aceeaşi casă, cu fetiţa şi socrii dumneavoastră. Deci bănuiesc că aţi avut o relaţie cordială cu părinţii fostei soţii. Dânşii ce părerea au despre, ceea ce se întâmplă între dumneavostră şi fiica lor?

IVF : "Soacra mea, şi-a dorit foarte mult să ne împăcăm. Dar eu cred că fosta mea soţie doreşte o viaţă dublă: şi cu mine şi cu concubinul ei. După ce m-am eliberat, orice femeie s-ar fi apropiat de mine, indiferent de cadru sau de situaţie, era jignită şi umilită, de către aceasta. Ori noi doi, fiind divorţaţi, iar ea a ales să îşi refacă viaţa, nu înţeleg de ce mai intervine în viaţa mea personală. Şi din cauza asta cred că ar dori să trăiască o viaţă dublă. Nu ştiu de ce Poliţia nu face verificări mai amănuţite. În urmă cu ceva vreme, pe când eram în Spania, fosta mea soţia m-a sunat la 12-1 noaptea, geloasă pe femeia cu care ea credea că sunt atunci. Eram singur, însă şi dacă aş fi avut o femeie lângă mine, nu cred că fosta mea soţie ar fi avut dreptul la asemenea reacţie.

Eu am pus pe numele soacrei mele, tot ce am avut : magazinul, casa, averea. Am avut încredere în ea. M-am întâlnit ultima oară cu soacra mea, în urmă cu zece zile, care era împreună cu fosta mea soţie,şi fetiţa mea, când această (fosta soţie) a dorit să îşi ia câteva lucruri din casă. Apoi a două zi, amândouă (fosta soţie şi soacra) au venit în casă în lipsa mea, de unde au luat o mulţime de lucruri comune şi o sumă importantă de bani, ce îmi aparţinea. Am făcut plângere la Poliţie pentru furt, însă nu s-a întâmplat nimic. Culmea, la jumătate de oră, după ce dânsa a făcut plângere pentru ameninţare indirectă, la uşa casei mele erau 20 de mascaţi care “m-au invitat“ să dau declaraţie.

Fetiţa mea a fost crescută de bunica şi bunicul ei, de socrii mei. Fiica mea, este alături de bunica ei. Socrul meu este imobilizat într-un scaun cu rotile, a suferit un accident vascular celebral, iar fiica mea îşi ajută bunica să îl îngrijească. Fosta mea soţie nu face asta, însă fiica îl îngrijeşte. Nu i-am spus niciodată, fiicei mele,nimic rău referitor la soţia mea. Am considerat că ea trebuie să îşi formeze propria părere. În fond mama, rămâne mamă, tatăl rămâne tată, indiferent de ce am face. În schimb soţia mea, după ce am fost arestat, a adus în casa noastră, şi în patul nostru, un alt bărbat. Iar fetiţa a văzut tot. Când am fost arestat avea 12 ani şi câteva luni.

Soţia mea însă, nu doreşte decât să pună mâna pe bani. Când am plecat de acasă, am lăsat în urma mea bani şi bijuterii. Cinci ani de zile a avut menajeră şi grădinar. Doamna avocat, a trăit pe picior mare."

GA : Mulţi arădeni, şi nu numai vă catalogează drept un om de temut, periculos. De ce consideraţi că sunteţi văzut aşa?

IVF : "Păi  Poliţia m-a făcut aşa. Poliţia, a venit la mine acasă cu 20 de mascaţi pentru o ameninţare indirectă la adresa fostei soţii. Ca să înţelegeţi şi dumneavoastră, ameninţarea indirectă este un fel de bârfă. Cineva v-ar spune dumneavoastră că eu am fost auzit ameninţându-vă. Când au venit finii mei, a fost la fel. 6 echipaje de poliţie pentru 2 trăsuri, împreună cu comandantul Poliţiei Rutiere, care chiar dânsul “s-a ocupat” să ne facă poze. Cred că fosta mea soţie, prin tot felul de jocuri avocătoreşti doreşte să fiu văzut aşa, şi ar face orice să ajung din nou în puşcărie. Însă cred că uită, că şi ea, a avut dosar penal şi a fost inculpată, învinuită într-un dosar pentru sechestrare de persoane şi înşelăciune. Puteţi şi verifica asta la arhiva Tribunalului Arad. Şi acum este tot avocată. Am fost căsătoriţi 20 de ani. Am avut atâta dragostea şi respect pentru ea şi pentru familia ei. Când a avut de toate la dispoziţie, am fost bun, iar acum inspir frică şi sunt infractor.Ochii care nu se văd se uită. De când m-am eliberat, un fir de păr nu i s-a clintit din cap, cu o scamă nu am deranjat-o, iar acum se simte ameninţată, iar eu sunt catalogat drept un infractor. De ce acum ? 20 de ani nu m-a văzut că sunt “infractor” ?

Orice aş face de acum încolo, în ochii societăţii, cred că voi rămâne tot un infractor.

Am dorit,de curând, să închiriez un apartament în Arad, soţul proprietarei, când a aflat cine sunt,nu a mai dorit să îmi închirieze apartamentul."

GA : Totuşi, cum a fost pentru dumneavoastră ca şi om să petreceţi 7 ani în puşcărie?

IVF : "Penitenciarul din România este o şcoală de recidivă nu o şcoală de reeducare. Foarte puţini se mai reintegrează în societate. Penitenciarul românesc este un stat în stat. Iar acest lucru se datorează conducerii şi judecătorilor. Dumneavoastră că şi jurnalistă, dacă mergeţi acolo, veţi vedea doar ce doreşte conducerea.

Pentru deţinut acolo, este o suferinţă teribilă mai ales, în suflet. În cameră este o mizerie ieşită din comun. Nu avem dezinfectanţii necesari pentru curăţenie. Mâncarea deţinutului este furată. În castronul deţinutului nu ajunge poate nici 10%, din ceea ce este scris în actele Penitenciarului, şi din cât se alocă de fapt. Au spus că sunt undeva la 5-600 de euro alocaţi pe cap de deţinut însă nu este aşa. Sunt foarte mulţi bani, iar acei bani nu se îndreaptă deloc spre reabilitarea deţinutului. Sunt unii deţinuţi care tânjesc după un fruct, pe care nu îl mănâncă cât timp stau acolo. Iar când se eliberează, intervine disperarea şi ar face orice că să obţină ceea ce au tânjit. Toate condiţiile de acolo afectează enorm psihicul deţinutului. Ori , ca să reeduci un om trebuie să îi creezi un mediu propice, nu să îl faci să trăiască sub teroare. Ar trebui să trimiţi înapoi în societate un om cu un psihic echilibrat, nu disperat. Un penitenciar este absolut necesar pentru societate, însă nu aşa cum este el astăzi. Când iese afară pe poarta penitenciarului, acel om nu mai are nicio şansă. Este marginalizat şi nimeni nu mai are încredere în el. Lumea este foarte speriată, nu îţi acordă nicio şansă. Ori, fiecare om are atât răutăţile lui, precum şi bunătatea lui. Nu există niciun om perfect.

De curând, mi s-a propus să fiu naş. Dacă oamenii aia mi-au făcut o mare onoare, înseamnă că ei au văzut şi bunătatea mea, şi sufletul meu. Ori, a fi naş este o responasabilitate mare. Şi chiar dacă cei în cauză sunt de etnie rommă iar eu sunt ROMÂN, şi de la distanţă mare de ei, au dorit să le cunun copiii şi să le botez nepoţii."

GA : Dumneavoastră ca şi om cum sunteţi?

IVF : "Eu ca şi om sunt înzestrat de la Dumnezeu, cu tot felul de abilităţi. Ştiu să fac zidărie, ştiu mecanică, sudură, ştiu să cos şi să croiesc. Am fost bucătar. În anii tinereţii mele, în satul meu natal Mocrea croiam şi coseam pantaloni pentru prieteni şi cunoştinţe. Îmi place să ştiu să fac orice, şi îmi place să fac lucrurile bine."

GA : Există cineva în viaţa dumneavoastră acum? O femeie?

IVF  : "Nu. Au existat tentative, însă deocamdată nu am pe nimeni în viaţă. Dacă voi găsi însă, o femeie cu care să mă căsătoresc, mi-aş dori o femeie plină de dragoaste şi iubire. De altceva nu aş avea nevoie de la ea. Consider că dragoastea şi iubirea pot învinge orice. Iar oamenii mai nou au uitat să spună “TE IUBESC”, pentru că asta vine la pachet cu o mare responsabilitate. Aceastea ar trebuie să fie cuvintele dintre doi soţi, şi nu doar spuse ci şi arătate."

 Sursa foto : Facebook