Mass-media se pare a fii o armă destul de puternică, iar Kremlinul o foloseşte la capacitate maximă.
Dacă până acum românii a făcut faţă cu brio, propagandei purtate de Rusia împotriva ţării noastre, se pare că în ultimul timp gluma se cam îngroaşă.
Dmitri Kiseliov, cunoscut drept propagandistul-şef al Kremlinului, a realizat de curând un reportaj, în cadrul căruia prezenta situaţia protestelor din Piaţă Victoria.
Imaginile filmate au fost montate în aşa fel încât să pară, că notă dominantă a protestelor a fost bătălia dintre huligani şi oamenii de ordine, şi dezastrul lăsat în urmă de protestanţi.
Reporterii ruşii, au mers într-atât de departe încât au filmat locuri părăsite din Ferentari şi canalele din Gara de Nord, prezentându-le că fiind condiţiile de trai a poporului român.
Ba mai mult conform reportajului rusesc, s-au purtat lupte de-a dreptul fantasmagorice între oamenii de ordine şi demonstranți, care au folosit ca şi arme bulgări de zăpadă, pietre, cocktail-uri Molotov sau …tomberoane de gunoi.
Mass-media se pare a fii o armă destul de puternică, iar Kremlinul o foloseşte la capacitate maximă.
Dacă până acum românii a făcut faţă cu brio, propagandei purtate de Rusia împotriva ţării noastre, se pare că în ultimul timp gluma se cam îngroaşă.
Dmitri Kiseliov, cunoscut drept propagandistul-şef al Kremlinului, a realizat de curând un reportaj, în cadrul căruia prezenta situaţia protestelor din Piaţă Victoria.
Imaginile filmate au fost montate în aşa fel încât să pară, că notă dominantă a protestelor a fost bătălia dintre huligani şi oamenii de ordine, şi dezastrul lăsat în urmă de protestanţi.
Reporterii ruşii, au mers într-atât de departe încât au filmat locuri părăsite din Ferentari şi canalele din Gara de Nord, prezentându-le că fiind condiţiile de trai a poporului român.
Ba mai mult conform reportajului rusesc, s-au purtat lupte de-a dreptul fantasmagorice între oamenii de ordine şi demonstranți, care au folosit ca şi arme bulgări de zăpadă, pietre, cocktail-uri Molotov sau …tomberoane de gunoi.
O explozie s-a produs, vineri, 7 iunie, la magazinul Dedeman din orașul Botoșani. Deflagrația a fost urmată de un incendiu, iar din primele informații, cel puțin 12 persoane au fost rănite, în vrem ...
La 6 iunie se împlinesc 80 de ani de la Marea Debarcare din Normandia. Invadarea de către aliați a Franței ocupate, în acea dimineață cunoscută drept ”Ziua Z”, a fost momentul care a pe ...
Un cetățean român a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de trădare, după ce a fost prins că supraveghea obiective militare românești sau NATO și a trimis informații și imagini unor dipl ...
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ajuns joi dimineață la Beijing, în prima vizită de stat a liderului rus de după alegerea pentru al cincilea mandat la Kremlin.
În cele două zile în car ...
Pentru anul 2024, cuantumul compensației alocate în suma de 1.110.726 mii lei reprezintă aproximativ 47 % din necesarul fundamentat în suma de 2.380.440 mii lei. Asta duce la o neacoperire a chelt ...
Două cutremure la o adâncime mică s-au produs la un interval de mai puțin de 7 ore în Maramureș, o zonă ferită până acum de asemenea evenimente.
Astfel, marți seara, 07 mai,&n ...
La data de 19 aprilie 2024, în cultura grâului de toamnă, conținutul de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm prezintă valori scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată și put ...
Radiodifuzorul american ABC News a anunțat că Israelul a lansat azi dimineață un atac cu rachete împotriva unui site din Iran, citând un înalt oficial american, dar nu s-a aflat nicio veste din ...
Luna aprilie marchează o analogie istorică dramatică în prezentul unei comunități pașnice supusă la grele încercări de-a lungul deceniilor. Se împlinesc 73 de ani de la Operațiunea Nord, c ...
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade a zguduit azi dimineață, 3 aprilie, Taiwanul. A fost cel mai puternic cutremur care a lovit insula în ultimii 25 de ani și s-a soldat după un bilanț provizoriu, cu ...
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Biroului de Protecție a Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a activităților ilegale din domeniul silv ...
Duminică dimineața, 24 martie, la ora 03:33:09, s-a produs în Zona Seismică Vrancea, Buzău, un cutremur cu magnitudinea ml 2.6, la adâncimea de 147.0 km.
Cutrem ...
Un atac armat a avut loc, vineri seară, într-o sală de spectacole din oraşul Krasnogorsk, situat la periferia Moscovei, anunță presa din Rusia. Cel puțin 50 de oameni au fost uciși de cel cinci atacator ...
De la începutul anului până în prezent, pe ”Autostrada Vestului”, A1 Deva-Nădlac, au avut loc 4 accidente de circulație, mai puțin cu 2 accidente față de aceeași perioadă a anul ...
Cristian Galea, consilier local în Consiliul Local Municipal din partea PMP, și-a anunțat candidature la fotoliul de primar însă nu din partea partidului Mișcarea Populară, ci din partea partidului ...
Vladimir Putin şi-a consolidat controlul asupra Rusiei, după ce a câştigat cel de-al cincilea mandat de preşedinte. Putin a obţinut cel mai mare scor din istoria Rusiei post-sovietice şi şi-a asigurat & ...
Parlamentul European regretă că Rusia nu a restituit integral României tezaurul său național, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor și cutumelor internaționale.
Într-o rezoluț ...
A mai rămas mai puțin de o săptămână până la simularea examenului de BAC 2024 care începe luni, 4 martie, cu prima probă, la Limba și literatura română.
Mai multe conținutu ...
Un opozant de la Tiraspol avertizează că pe 28 februarie, când este programat congresul administrației separatiste a Transnistriei, liderii pro-ruși ai autoproclamatei „republici” din stâ ...
Aleksei Navalnîi, politicianul care s-a afirmat drept cel mai proeminent opozant al regimului Vladimir Putin, a murit în închisoare, în Rusia. Decesul vine cu câteva săptămâni & ...
UTA a jucat slab cu Botoșaniul, dar cu șansă a obținut un egal în extremis. Poate posibilitatea de a ajunge printr-o victorie la doar un punct de locul 6 de play-off le-a înmuiat picioarele gazdelor. ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte directivele privind che ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, Boris Nadejdin, &ic ...
CNAIR a transmis luni, 5 fabruarie, spre validare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentația pentru construcția Variantei de Ocolire Timișoara Vest.
Viitoarea nouă rută (13,9 ...
Sâmbătă seara, 27 ianuarie, la ora 19:37:06 (ora locală a României) s-a produs în județul Timiș un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.0, la adâncimea d ...
NATO lansează săptămâna viitoare cel mai amplu exerciţiu organizat de Alianţa Nord-Atlantică de la sfârşitul Războiului Rece, în care va fi exersată întărirea cu trupe din America d ...
Reprezentantul fermierilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) Marius Micu a anunţat luni seară că „probabil că va fi decisă suspendarea oricărei iniţiative de proteste”, deoarece ...
Suedia se pregateste pentru un posibil razboi, iar cetatenii sunt indemnati sa isi intareasca rezistenta tarii. Comandantul seful al Fortelor Armate Suedeze, Mikael Büden, si ministrul Apararii Civile, Karl-Osc ...
Acum 17 ani, pe 1 ianuarie 2007, România, împreună cu Bulgaria, se alătura familiei statelor membre UE, după alți 17 ani de la Revoluție, de drum prin deșert, de încercări repetate ale& ...
Cel puțin 100 de oameni au murit în Iran în urma a două explozii ce au avut loc în apropierea mormântului lui Qassem Soleimani din orașul Kerman, unde o mulțime mare de oameni venise să ...
În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...
Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...
Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.
Firmele deținute de grupare aduceau străini ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel:
& ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.