Un bărbat din Timișoara, bănuit că ar fi traficat droguri prin intermediul unor firme de curierat, a fost arestat preventiv, pentru trafic de droguri de mare risc.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate din Arad, sub coordonarea D.I.I.CO.T.- Biroul Teritorial Arad, au depistat şi reţinut un bărbat, bănuit de trafic intern și internațional de droguri de mare risc.
Din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie 2016 – februarie 2017, bărbatul de 31 de ani, din Timișoara, ar fi importat în repetate rânduri, droguri de risc şi de mare risc, din Mexic, Olanda şi Germania, pe care le-ar fi comercializat prin intermediul unui magazin online. De asemenea, s-a mai stabilit că cel în cauză ar fi expediat droguri unor consumatori, prin intermediul unor firme de curierat rapid sau poștă.
La data de 23 februarie a.c., bărbatul a fost depistat în flagrant de polițiști, în Timișoara, în timp ce primea din Olanda un colet conținând 10 culturi de ciuperci halucinogene.
În urma efectuării a două percheziții în Timişoara, la locuințele celui în cauză, au fost descoperite și indisponibilizate 15 grame mescalină, 10 grame DMT, 49 timbre LSD, 200 de grame ciuperci halucinogene uscate, 20 de grame canabis, 9 recipiente cu ulei de canabis și 53.551 de lei, 1006 USD şi 20 de lire, sume susceptibile că ar fi provenit din vânzarea drogurilor.
Cel în cauză a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță de reținere, ulterior fiind prezentat magistraților Tribunalul Arad. Pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic droguri de mare risc.