ARAD: Miercuri, 18 ianuarie 2017, a avut loc la Primăria Municipiului Arad, o conferinţă de presă comună a auorităţilor locale şi a reprezentanţilor clubului de fotbal UTA Arad.
Subiectul principal a fost, "cuiul lui Pepelea", gazonul de pe arena "Motorul", care a pus atât de multe probleme în ultima vreme şi, care ne-a adus în atenşia ţării, din păcate într-un sens negativ.
Primăria Arad va asigura condițiile de desfășurare a activității competiționale a echipei de fotbal UTA în acest sezon pe arena Gloria, începând din luna martie. În paralel, municipalitatea va realiza investiții de modernizare la stadionul Motorul pentru sezonul 2017-2018, care va găzdui meciurile de fotbal până la finalizarea șantierului noului Stadion Municipal Francisc Neuman.
Anunțul a fost făcut în conferința de presă organizată în această dimineață de viceprimarul municipiului Arad, domnul Călin Bibarț, alături de care a fost prezent ca reprezentant al echipei UTA, domnul Alexandru Meszar.
“Încep cu o afirmaţie pe care am mai repetat-o, UTA este a Aradului, a tuturor arădenilor, iar cetăţenii este firesc să fie reprezentaţi de Primărie, iar Primăria este pilonul cel mai important în proiectul Noua UTA , având în vedere că acoperă bugetul clubului în procent de 80%. Ţinând cont de acestea, este normal şi firesc ca soluţia pentru infrastructură să vina tot din partea Primariei.
Ne bucurăm foarte mult de angajamentul făcut azi de Primarie, dar trebuie sa subliniez că este un angajament ambitios care necesită o sincronizare perfectă şi respectarea termenelor în totalitate, deoarece etapele se joacă, datele lor nu pot fi modificate, iar terenurile Gloria si Motorul trebuiesc omologate de FRF, respectiv Gloria până în data de 30 martie pentru Liga a 2-a, iar arena Motorul până undeva în data de 15 iulie pentru Liga 1.
După finalizarea acestei lucrări, şi aici mă refer în special la noul gazon, sunt sigur că arena Motorul va rămâne în continuare în atenţia canalelor mass media naţionale deoarece va fi un GAZON UNIC in Romania, un gazon unic pe care-şi vor dori mai toate echipele să joace. Eu personal (Meszar Alexandru), am călcat pe un gazon de acest gen la Manchester, iarbă naturală perfecta, fără smocuri, fără pământ la suprafaţă, nu se îngălbeneşte, şi nu îngheaţă.
Mai mult decât atat gazonul va fi astfel conceput încât liniile de tuşă şi careu să nu necesite trasarea tradiţională …cu var. “ a declarat Alexandru Meszar, Managerul proiectului UTA BD
Viceprimarul Calin Bibart a declarat :
“Primele două etape din 2017 ale returului se vor juca pe arena Motorul, în timp ce pe arena Gloria se vor efectua lucrări de amenajarea gazonului(care acum nu este tipic pentru disputarea meciurilor de fotbal), se vor instala tribune metalice pentru cca 2.000 de spectatori, se va omologa pentru Liga a 2-a, apoi echipa UTA Arad primeşte terenul, vestiare în vederea disputării meciurilor din etapa 3-a până la finalul sezonului competitional.
Arena Motorul va intra în lucrări ample de drenaj, instalaţii de udat, gazonarea suprafetei de joc cu un gazon stratificat unic in Romania, tribune pănă la 4.000 locuri. Se va omologa la standardele cerute de FRF pentru disputarea meciurilor din Liga 1. Costul estimat al lucrarilor este de 600.000 euro.
Dacă UTA va promova în aceasta vara in Liga 1, iar noul stadion Francisc Neuman nu va fi apt să găzduiască, încă meciuri, atunci stadionul Motorul va gazdui meciuri din prima liga şi va rămâne bază de antrenament. Se aşteapta votarea bugetului national, direcţionarea bugetelor către localităţi, pentru a se demara procedura de licitaţie publica a lucrarilor menţionate.”
A consemnat: Viorel Musca
Foto & video Viorel Musca

Primăria Municipiului Arad a anunţat deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ, începând de luni, 22 aprilie 2024:Proiect d ...
Viceprimarul Lazăr Faur le declarase ”război” acum aproximativ o lună, celor care abuzează de talonul pentru persoane cu dizabilități și ocupă gratuit ore întregi locurile și așa insufici ...
La sfârșitul acestei săptămâni se va deschide Târgul de Paște. Una dintre noutățile acestei ediții este locația care va găzdui evenimentul, respectiv Piața Catedralei, recent supusă unor ...
Luni 22.04.2024 B-dul Revolutiei, Carol Davila, I. C. Bratianu, Sp. G-ral. Praporgescu, Alecu Russo, Ioan Alexandru, D. Bolintineanu, Dr. Ioan Suciu, Malul Muresului, Gen. Traian Mosoiu, Splaiul Muresului, Sabin Dra ...
Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că în intervalul 23 -30 aprilie 2024 sunt programate noi acțiuni de dezisecție: tratament chimic antilarvar (delarvizare), tratament chimic terestr ...
Având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare pentru zilele următoare precum şi Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, anunţăm consumatorii racordaţi la sistemul centr ...
Începând de joi, 11.04.2024 până vineri, 10.05.2024, traficul va fi restricționat pe strada Eugen Popa, tronsonul cuprins între Podul Rutier Micălaca și sensul giratoriu din interse ...
Din cauza unei avarii apărute la instalaţia de alimentare cu energie electrică a mijloacelor de transport, tramvaiele sunt blocate pe șine în zona Podgoria-Centru, anunță Primăria Arad
Ec ...
Vineri, 05.04.2024, ora 18:00, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, partidul ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR (AUR) își lansează candidații pentru alegerile locale, lansare anulat ...
Descoperă moștenirea atemporală a Sfântului Martin, simbol al generozității și compasiunii, alături de subiecte inedite și fascinante ce prezintă intersecția dintre spiritualitate, cavalerism și pat ...
Asociația Europeanul, Primăria Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad anunță că în perioada 11 - 12 aprilie va avea loc cea de a patra ediție a Festivalului de muzică religioasă. Evenimentul va cu ...
Primăria Municipiului Arad anunţă stabilirea amplasamentelor pentru desfăşurarea comerţului ambulant pe domeniul public al Municipiului Arad, cu flori, în zona cimitirelor, în perioada 10-12.05.202 ...
Municipalitatea arădeană continuă investițiile în modernizarea căii de rulare a tramvaielor din dorința de a îmbunătăți sistemul de transport public astfel încât acesta să devină m ...
Sportivii Master ai Asociației Clubul West Sport Arad au participat în ultimul weekend la Campionatul National de Canotaj pe Ergometru din "Baza Nouă " Snagov Elisabeta Lipa, unde au obținut rezultate remar ...
Subiectul „pajiști urbane” se află de ceva vreme în atenția municipalității arădene. După modelul altor orașe din Europa, Aradul a optat pentru astfel de amenajări peisagistice din dorinț ...
Având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultimele zile precum şi Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, anunţăm consumatorii racordaţi la sistemul centralizat ...
Bibarț: „Aradul primește Cetatea fără să cheltuie niciun ban”
Municipiul va primi Cetatea Aradului fără să mai fie nevoie să construiască din bugetul local o unitate militară ...
După ”scandalul arborelui secular” tăiat de primărie în Parcul Eminescu din cauza că prezenta pericol, primăria a decis să planteze în locul său un arbore Ginkgo Biloba. La operațiun ...
Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că joi, 4 aprilie și vineri, 5 aprilie 2024 se vor desfășura activităţi de dezinsecţie pe domeniul public și privat al municipalității.
&nb ...
Un nou sens giratoriu a fost amenajat în cursul zilei de joi, 21 martie a.c.
Este vorba de sensul giratoriu situat pe strada ”Pădurii” actualmente Aurel Ardelean, la intersecție cu strad ...
Aproximativ jumătate dintre autoturismele parcate în zona centrală a municipiului Arad folosesc carduri speciale pentru persoane cu dizabilități, susțin reprezentanții Primăriei Arad, care vor să pună ...
Municipiul Arad va dispune de cel mai performant sistem de supraveghere video din țară, aprobat de către Autoritatea pentru Digitalizarea României. Anunțul a fost făcut de primarul Călin Bibarț în ...
Cristian Galea, consilier local în Consiliul Local Municipal din partea PMP, și-a anunțat candidature la fotoliul de primar însă nu din partea partidului Mișcarea Populară, ci din partea partidului ...
Comunicat de presă - SCU Arad:”Începem prin a reaminti tuturor suporterilor faptul că, în urmă cu mai bine de o lună de zile, Alexandru Meszar și oamenii pe care i-a introdus în Asociaț ...
Primăria Municipiului Arad, prin Serviciul Edilitar, Compartimentul Amenajare și Întreținere Spații Verzi, Mediu anunță faptul că o dată cu începerea curățeniei de primăvară se vor face probe ...
Într-o epocă dominată de rapiditate și cantitate, valori care adesea umbresc principiile excelenței și performanței, ne propunem să aducem o schimbare revitalizantă în comunitatea noastră, pun&a ...
Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a susținut marți, 5 martie 2024, o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat propunerea noului parc din cel mai mare cartier al orașului, Aurel Vlaicu. ...
În cadrul conferinței de presă de astăzi, primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a semnat contractul cu câștigătorul licitației pentru proiectare, asistență tehnică și execuția lucrărilor ...
Ziua de 1 martie marchează, calendaristic, începutul primăverii, motiv pentru care Primăria Municipiului Arad inițiază, începând cu această dată, programul de colectare a biodeșeurilor și ...
Municipiului Arad anunță că de luni, 26 februarie 2024, va demara procedura de virare a banilor pentru stimulentul de casare din cadrul Programului Rabla Local. La momentul actual prin platforma Primăriei Munici ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.