ARAD. Întâlnire de gradul zero la Biblioteca Judeţeană ”A.D.Xenopol” Arad pentru fanii fotbalului. Cei mai importanţi arbitrii de fotbal din Arad s-au aflat astăzi în faţa admiratorilor timp de aproximativ 2 ore.
Este vorba despre ultimul arbitru din România care a arbitrat un Campionat Mondial, Ioan Igna şi Ovidiu Haţegan, cel mai important arbitru din România la ora actuală.
Cei doi au raspuns astăzi la întrebările celor prezenţi în sală şi totodată au povestit cele mai frumoase dar şi cele mai controversate întâmplări trăite în cariera de arbitru.
Ioan Igna, este singurul arbitru român care a reuşit să schimbe regulamentul în fotbal.
Acesta a povestit cum la descoperit pe mai tânărul arbitru Ovidiu Haţegat dar şi ce la determinat să-l propună la primul meci important din cariera lui Haţegan.
Ovidiu Haţegan este sigurul arbitru român după 28 de ani care a condus la centru meciuri atât în Europa Legue şi Liga Campionilor dar şi partide din cadrul Campionatului European EURO 2016 şi din preliminarile Campionatului Mondian 2018. Cel care acum 28 de ani a arbitrat un turneu final a fost Ioan Igna.
Pentru Ovidiu Haţegan cel mai greu eveniment din "viaţa" de arbitru a fost, spune el, "meciul de la Moscova, dintre CSKA Moscova şi Manchester City" Acesta susţine că săptămâna care a urmat după acel meci ”a fost cea mai grea din carieră”.
La acel meci, fanii CSKA prezenţi pe stadion au scandat lozinci rasiste iar Haţegat a fost acuzat că nu respectat protocolul. La finalul anchetei cerută de Michel Paltini, preşedintele UEFA de atunci, s-a dovedit că protocolul a fost respectat de central.
În anul 2016 Haţegan s-a clasat pe locul 16 în ierarhia arbitrilor din lume, întru-un clasament întocmit de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului.
Acest eveniment a făcut parte din proiectul ”Personalități Arădene” al Bibliotecii Județene ”A.D.Xenopol” Arad.
Cu siguranţă întâlnirea de astăzi va rămâne în istoria sportului arădean.