În primul rând, vrem să vă spunem că ne-am liniştit, aveam ceva emoţii dar ele au fost spulberate la începul lunii noiembrie. De ce aveam emoţii? Sau pentru cine aveam emoţii mai exact? Pentru Mihăiţă Calimente, dar ne-am liniştit, Calimente se votează pe el însuşi, asta e bine, un vot are sigur! Cum am aflat acest secret? De pe pagina domniei sale de Facebook. Când am zărit postarea, parcă ni s-a luat o piatră de pe inimă!
Acum pentru că ne-am lămurit în legătură cu aspectul votului, vrem să ne aplecăm asupra acestui personaj interesant şi vocal din când în când, exact în direcţia care-i serveşte propriului interes de moment, tipic politicianist nu? Datorită acestui comportament, a fost dat afară de la mai multe emisiuni de la teveviziuni naţionale pentru atitudine şi limbaj “adecvat” (dat afară din emisiune atât de la RTV căt şi de la Antena 3, vezi momentele mai jos în articol)
Dar hai vedem cine este de fapt Mihăiţă Calimente şi care este legătura dintre domnia sa, traseism politic şi ipocrizie.
Fost rugby-ist, apoi profesor de sport intră în politică în anul 1990 în PNŢCD-ul lui Coposu, partid cu care ajunge deputat în Parlamentul României între anii 1996-2000. După ce PNŢCD-ul intră în vrie şi nu se mai poate redresa, Calimente simte momentul şi sare în barca PNL unde în perioada 2004-2012 “prinde” două mandate de deputat de Arad. În aceeaşi perioadă, mai precis 2008-2012 îşi angajează fiul în funcția de referent al propriului birou parlamentar cu venituri totale 33.258 ron, încălcând astfel articolul 70 din Legea 161/2003 privind conflictul de interese administrativ (la acea vreme cel puţin).
Vine anul 2012, şi marele liberal Calimente se îmbrăţişează cu PSD-ul lui Ponta dansând hora frăţiei şi “preteniei” vorba tovarăşului, înfierând tot ce era în partea opusă a eşicherului politic, iar în decembrie 2012 ajunge pentru a patra oară deputat, de acestă dată sub sigla USL. Hora preteniei cu Iliescu, Ponta, şi Căprar continuă până în 2014 când se conturează Alianţa Creştin Liberală (ACL) cu Partidul Democrat Liberal, care-l susţine pe Klaus Iohannis la preşedenţia României, şi dintr-o dată, Ponta şi PSD-ul devin din partener de dans al horei frăţeşti, marele duşman. Calimente se adaptează rapid, primarul Falcă nu mai este “marele rău”, răul acum devine PSD-ul lui Ponta, Dragnea, Căprar şi Fifor.
Trist este că după 8 ani de deputăţie pe colegiul 4 deputaţi din Arad, Mihăiţă nu stapâneşte nici măcar date minime despre colegiul pe care l-a reprezentat.
Mihăiţă Calimente în momente jenante la West TV
2014-2016 este perioada în care Calimente înfierează pe la emisiuni tv PSD-ul, consecinţa înfierărilor nu se lasă aşteptată, Răzvan Dumitrescu de la Antena 3 şi Andreea Creţulescu de la RTV îi arată usă de exit din emisiuni pentru comportament şi limbaj demn de un deputat la al 4-lea mandat. În această perioadă, primarul Falcă nu mai este nici rău, nici ….nici….nici….. înţelegeţi voi semnificaţia punctelor.
Înfierarea şi lupta de clasă nu-l ajută, şi simţind că nu mai intră în cărţi pentru al 5-lea mandat de deputat pe listele PNL Arad, Calimente se reorientează din nou şi sare în barca ALDE instalându-se direct în scaunul de şef de filială judeţeană ALDE Arad. Ca nou şef, se şi pune primul pe lista de deputaţi la ALDE Arad, aşa cum îi stă bine unui preşedinte de filială, în capu la listă cum ar spune unii.
Proaspăt preşedinte ALDE-ist, intră din nou în hora prieteniei PSDist-o-ALDE-istă, Ponta va fi coleg de Camera Deputaţilor cu Calimente (din nou), se sterge toată înfierarea din perioada vara 2014- vara 2016 la adresa PSD. Ponta, Dragnea, Fifor şi Căprar devin dintr-o dată oameni onorabili şi frecventabili, atât de frecventabili încât Calimente începe să ţină conferinţe de presă la sediul PSD Arad. Adevărul este că nu-i stă taman rău cu sigla PSD în faţă.
Mai mult, într-un interviu recent acordat unei publicaţii on-line locale, Calimente are cele mai frumoase vorbe despre socialistul doljean Fifor, transferat la Arad, spunând despre el :
” Este unul din oamenii din PSD cu care am o relaţie foarte bună, un om civilizat şi educat, un om care, chiar dacă este de stânga, îmi face plăcere să stau de vorbă cu el.” Iar Falcă şi ai săi devin ,…….. şi …. şi……. again and again.
Uitându-ne mai atenţi la parcursul acestui “veşnic” deputat, vă lăsăm pe voi să trageţi singuri concluzia ce se impune, noi am încercat doar să sintetizăm o activitate politică de 26 de ani.
Ca şi încheiere, l-am întreba pe domnul Calimente (căci în interviul recent acordat de care aminteam nu a fost întrebat şi ne cam rod nişte curiozităţi):
1.Care este cea mai mare realizare a domniei sale ca şi deputat timp de 16 ani? 2.Care este aportul adus judeţului Arad pe care l-a reprezentat în cei 16 ani ca deputat? 3.Ce-l recomandă pentru al 5-lea mandat în această funcţie?
Mihăiţă Calimente dat afară din emisiune de la RTV
Mihăiţă Calimente dat afară din emisiune de la Antena 3
Un pamflet presărat cu multe adevăruri.
Surse poze: Facebook

“PRIN NOI ÎNȘINE!” (Vasile Goldiș)
Universitatea de Vest „Vasile Goldis” din Arad a fost fondată la 2 mai 1990 - în urma unui miting al tinerilor arădeni - organizat ...
În perioada 26 aprilie – 01 mai 2024, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” al Județului Arad, împreună cu polițiști din ...
În urma investigațiilor polițiștilor Serviciului Județean Poliția Transporturi, a fost identificat și depistat un tânăr de 17 ani, din județul Bihor.
Din cercetări, a reieșit că, &ici ...
Se întâmpla în vara anului 1898 că Aradul era zguduit de un mare scandal de delapidare. O sumă colosală, de 800.000 de franci a fost furată de funcționarul Krivány János, casier ...
În data de 23 aprilie, în jurul orei 01:35, un echipaj de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad ce patrula în zona străzii Banu Mărăcine, a identificat un autoturi ...
Polițiștii Secției 2 Micălaca au identificat un arădean de 26 de ani, care, în cursul a două nopți, din luna decembrie a anului trecut, ar fi sustras 4 acumulatori, de pe două autoutilitare parcate &ic ...
În această dimineață (26 aprilie), în jurul orei 08:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o clădire abandonat ...
Marți 23.04.2024, în cadrul programului ‘’Săptămâna verde”, Fundația universitară și Colegiul Particular ‘’Vasile Goldiș’’ din Arad, au organizat workshop ...
Azi după masă (25 aprilie), în jurul orei 18:00, o fetiță de 6 ani a fost lovită de o mașină pe strada Dacilor, vizavi de stadionul Gloria.
Copila, care a suferit un traumatism la membrul infer ...
Alertă într-un liceu din Arad, acolo unde a fost înregistrat un caz de râie, descoperit în timpul unui control de rutină efectuat de medicul şcolii. După descoperirea infecției sălile d ...
În această seară (24 aprilie), puțin înainte de ora 18:00, s-a produs o ciocnire violentă între 2 autoturisme pe Calea Radnei, în zona supermarketului Kaufland, din Arad.
Î ...
Melinda-Impex Instal, o companie din Odorheiu Secuiesc, cumpără companiile Dennymona MG şi Arnew Den din judeţul Arad, potrivit unui anunţ al Consiliului Concurenţei, care a autorizat această tranzacţie.
&n ...
Cel mai important festival de teatru pentru copii din Turcia înscrie în programul de anul acesta un spectacol din repertoriul Trupei Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Es ...
A fost emis ordinul de confirmare pentru funcția de rector al universității arădene de stat pentru conf.univ.dr Teodor Florin Cilan, care va conduce, începând cu data de 27 aprilie, Universitatea &bd ...
Polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi au desfășurat o acțiune, împreună cu polițiștii de ordine publică, ai Biroului Rutier, jandarmi arădeni și polițiști locali.
Activit ...
Târgul educațional al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a fost deschis astăzi. Peste o mie de liceeni din clasele terminale și-au exprimat interesul pentru oferta educațională ...
Studenții Facultății de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad au simulat ieri un proces în instanță. Acțiunea a fost organizată într-o sală d ...
În această dimineață, 20 aprilie, în jurul orei 10:00 pe strada Păpădiei colt cu strada Somesului din Arad, un biciclist a fost accidentat de un autoturism.
Victima, un bătrân î ...
Peste 900 de elevi din liceele arădene au participat joi, 18 aprilie, la Ziua Porților Deschise, eveniment organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
Ca în fiecare an, mesajul d ...
În seara de 14 aprilie, în jurul orei 21:40, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un eveniment rutier.
Din primele verificări, a reieșit că un arădean ...
În această seară, 10 aprilie, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme pe strada Ogorului din Arad.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu ...
Deputații au adoptat marți, 9 aprilie, cu 243 de voturi „pentru„ şi 4 abţineri, proiectul de lege care înăsprește legislația pentru locurile în care se desfășoară jocurile de noroc. ...
În urma activităților desfășurate de polițiștii Secției 2 Micălaca, a fost identificat un bărbat de 50 de ani, din județul Sibiu, care, la data de 2 aprilie, ar fi sustras o bicicletă din curtea unu ...
Două proiecții speciale ale filmului „Unde ești, Adame?”, realizat de arhid. Oleksandr Plyska, ce descrie viața de zi cu zi a monahilor din Mănăstirea Dohiariu din Muntele Athos, în vremea st ...
Compania de Apă Arad anunță că joi, 04 aprilie, vor avea loc lucrări de remediere a unei avarii la rețeaua de distribuție apă potabilă.
Pentru executarea lucrărilor va fi nevoie de întrerupe ...
Fermierii care doresc să-și irige culturile au la dispoziție peste 102 milioane de euro pentru înființarea unor sisteme de irigații. Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, vicepreședinte al Co ...
Acum 106 ani, Sfatul Țării din Chișinău adopta prin vot deschis unirea cu Regatul României, proclamând: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Mo ...
Duminică noaptea, 31 martie, în jurul orei 23:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească situate pe ...
Sâmbătă, 30 martie a.c., între orele 10,00-13.30, Jandarmeria Arad a organizat „Ziua Porților Deschise”, în Parcul “Mihai Eminescu”, din municipiul Arad.
Jandarm ...
Consilierii județeni arădeni au aprobat contractarea de noi servicii sociale. Este vorba despre două loturi de contracte: primul deservește un număr de 11 copii și tineri, aflați în centre rezidențiale ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.