Operă în concert – La Traviata
Mixtură impresionantă de dramă, pasiune şi melodii memorabile, La Traviata de Giuseppe Verdi, una dintre cele mai aclamate opere din istoria muzicii universale, este reluată în repertoriul de toamnă al Filarmonicii, într-o versiune de concert, sub conducerea dirijorului italian Giuseppe Carannante.
Este fără îndoială unul dintre cele mai importante repere muzicale ale anotimpului, care animă seara de 10 noiembrie 2016, de la ora 19.00, în spaţiul sălii Cercului Militar din B-dul Decebal nr. 19.00
Dedicăm, aşadar, genului de operă o nouă săptămână de ateliere şi de studiu în amănunt al uneia dintre cele mai pasionale poveşti de dragoste, care a creat senzaţie în Europa secolului al XIX-lea şi care continuă şi astăzi să îşi dispute primele locuri pe scenele de spectacol ale lumii.
Scrisă în 1853, după Dama cu camelii a lui Alexandre Dumas fiul, La Traviata a fost inspirată de tabloul artistic şi literar parizian, iar în contextul creaţiei verdiene marchează despărţirea de personajele istorice sau mitologice ale deceniului precedent. Repede acceptate de consumatorii de operă ai momentului, noutăţile din La Traviata devin modelele noii mişcări “veriste”, iar numerele ei muzicale vor fi percepute ca entităţi sonore reprezentative pentru întreaga muzică de operă a secolului romantic.
Versiunea noastră de concert implică ansamblul mare de scenă - corul academic, pregătit de Robert Daniel Rădoiaş, orchestra simfonică şi o distribuţie care alătură nume ale scenelor lirice actuale: Narcisa Brumar (Violetta Valery), Mihai Irimia (Alfredo Germont), Şerban Vasile (Giorgio Germont), Gabriella Varvari (Flora), Florica Burduleanu (Annina), Marius Zaharia (Gastone), Bogdan Ilisie (Baronul Douphol), Mircea Dan Petcu (Marchizul d’Obigny), David Buzgău (Doctorul Grenvil), Ioan Moţiu (Servitorul Violettei), Andrei Ormanji (Servitorul Florei/Curierul) .