Boca (PNL): Nu mai este nevoie de serviciul de salubritate, de acum înainte arădenii pot să își arunce gunoaiele în fața sediului PSD! (Declaraţie Video)
Consilierul PNL, Bogdan Boca, este revoltat de faptul că PSD-ul acționează constant împotriva arădenilor și consideră că este un act de lașitate din partea social-democraților ca după refuzul de a vota săptămâna trecută punctul de pe ordinea de zi referitoare la situația CET, să le refuze azi, oamenilor din Arad, dreptul de a beneficia de o continuitate a serviciilor de salubritate: Este pentru a doua oară într-o săptămână când consilierii PSD refuză să își exercite votul cu care au fost însărcinați de către arădeni la alegerile locale din iunie. De două ori s-a supus la vot punctul de pe ordinea de zi prin care să se continue serviciul de salubrizare a municipiului Arad, și de două ori, consilierii PSD au refuzat să voteze. Este inadmisibil să acționezi, în calitate de consilier local, împotriva oamenilor. Dacă săptămâna trecută PSD-ul avea de gând să lase arădenii fără căldură, acum vor să îi lase și îngropați în gunoaie.
Nici nu vreau să îmi imaginez în ce țară și oraș am trăi dacă PSD-ul ar lua deciziile. Am sta în frig, în mizerie și la mila statului care nu ar face nimic pentru cetățeni. Le propun colegilor mei PSD din Consiliu, ca soluție optimă, având în vedere că nu au fost de acord cu altă variantă, ca arădenii să arunce gunoaiele în fața sediului PSD de acum înainte. Oamenii din Arad au dreptul la o administrație care acționează în favoarea lor, nu nevoie de un grup de consilieri care joacă după cum cântă Fifor și Căprar. Prin urmare, le cer public, consilierilor PSD, demisia de îndată, iar celor doi conducători ai social democraților din Arad, domnul Fifor și Căprar, le cer să retragă sprijinul reprezentanților PSD din Consiliul Local Municipal. a încheiat președintele de ședință din CLM, liberalul Bogdan Boca.

Cei patru elevi care au primit nota maximă la examenele Bacalaureat şi Evaluarea naţională s-au bucurat de recunoaşterea meritelor şi apreciere în faţa unui public numeros şi generos cu aplauzele, la T ...
„Este criminal că, în plină criză de energie electrică, să se reducă capacitatea de producție de energie, alimentând sarabanda scumpirilor, în dauna populației și economiei.
...
”PSD a prezentat soluțiile pentru reducerea prețurilor la combustibili prin plafonare, respectiv introducerea unui preț maximal sau limitarea adaosului pe lanțul comercial. Acest lucru nu a exclus colabora ...
„În acest context, ministrul Energiei trebuie să vină URGENT cu o soluție alternativă, care să aibă ca finalitate oprirea creșterilor prețurilor de la pompă. Nu mai putem accepta la nesfâr ...
La fel ca în cazul programului ,,Tomata”, noile programe de sprijin pentru cartofi și pentru strugurii de masă sunt programe gândite de PSD pentru susținerea producătorilor români, pentru ...
În această săptămână guvernul va promova prin OUG prevederi dure anti-speculă, care vor sancționa, cu până la 1% din cifra de afaceri, practicarea unor prețuri nejustificat de mari, limitar ...
„Pachetul de măsuri fiscale este în faza de definitivare, dar, din perspectiva PSD, următoarele coordonate sunt esențiale:
NU vor fi taxe noi pentru veniturile salariale.
Pensi ...
Deputații PNL Sergiu Bîlcea și Glad Varga au votat pentru majorarea tichetelor de masă cu 50%, de la 20 de lei la 30 de lei.
„Măsura se aplică de la 1 iulie și se încadrează î ...
Continuă implementarea măsurilor inițiate și susținute de PSD in programul „Sprijin pentru România”. De astăzi, firmele interesate pot depune cererile de finanțare pentru schemele de ajutor ...
Nu e vorba doar de creșterea salariului minim la 3.000 de lei. TOATE salariile din acest domeniu vor crește ca urmare a scutirii sau reducerii unor taxe și impozite aplicate veniturilor salariale.
"Măsu ...
"România modernă, țara în care ne bucurăm astăzi de libertate şi democraţie, țara în care ne putem vorbi limba strămoșească, fără opreliști, înseamnă sacrificiul generațiilor d ...
Este o evaluare realistă a primelor 6 luni de guvernare, un raport onest în fața oamenilor.
"După 6 luni de guvernare, e un fapt dovedit că echipa PSD a impus și a susținut multe programe și măsuri bu ...
Partidul Social Democrat va prezenta Joi, 26 mai, ora 18.00, Live, pe pagina de Facebook a partidului, bilanțul primelor 6 luni de guvernare.
„Principalele obiective și măsuri :
Susținere ...
Coaliția de guvernare a decis ieri lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice de ”Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro.
„Pachetul cuprinde : ...
O nouă măsură propusă de PSD în programul „Sprijin pentru România” va intra în vigoare, cu scopul de a-i sprijini pe salariații cu cele mai mici venituri în fața creșterii ...
Reprezentanții PSD Arad vor susține în Consiliul Local al municipiului Arad toate proiectele care vizează dezvoltarea Aradului cu fonduri europene. În ședința de vineri a CLM, pe ordinea de zi vor f ...
Este doar un prim pas în deblocarea situației, după paralizia din mandatul fostului ministru al Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu. PSD este încrezător că actualul titular al portofoliului ...
Viceprimarul Lazăr Faur, prim-vicepreşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad, susţine că parcul din Micălaca, Zona 300 prinde contur, fiind o investiţie în grafic, care merge bine.
Investi ...
Zeci de primari și sute de consilieri locali din toate localitățile județului au ales vineri noua conducere a Ligii Aleșilor Locali PNL, partidul care are cea mai mare reprezentare în administrația local ...
Partidul Social Democrat a susținut în permanență că cetățenii români trebuie să se bucure de un tratament egal față de toți ceilalți cetățeni europeni. În acest sens, combaterea stand ...
„PSD denunță minciunile lansate în serie de USR în încercarea disperată de a-și ascunde culpa pentru achiziția supradimensionată de vaccinuri COVID-19, într-un moment în car ...
„ Prima propusă de PSD: 10% din valoarea produselor agricole procesate în țară. Stimulăm astfel principiul „Fabricat în România” pentru a produce hrană românească, mai ...
„Sunt mai multe măsuri foarte importante propuse de PSD pentru combaterea creșterii prețurilor la alimente și carburanți:
1) Vouchere pentru cumpărarea de alimente de bază, pentru familiile vul ...
Conducerea PSD Arad s-a reunit în cursul acestei dimineți la Chișineu Criș într-o ședință de analiză a Biroului Permanent Județean, care a coincis și cu alegerile pentru președinția organizaț ...
Biroului județean al PSD Arad s-a întrunit în cursul zilei de sîmbătă la Chișineu-Criș, unde Ilie Cheșa, actualul viceprimar al municipiul Arad a fost votat pentru funcția de președin ...
Gheorghe Falcă, preşedintele PNL Arad, a declarat pentru PS News, că organizaţia pe care o conduce a fost de acord să se convoace Consiliul Național de Coordonare de duminică, în care Florin C&ici ...
Ministrul PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, a finalizat noua schemă de ajutor de stat care va susține, în mod real, finanțarea proiectelor de investiții cu impact major în economie și va avea ...
PSD salută faptul că partenerii liberali din Coaliția de guvernare susțin propunerea social-democrată privind acordarea de vouchere, a câte 50 de euro, la fiecare două luni, pentru achiziția alimentelor ...
PSD salută decizia Comisiei Europene de a adopta un cadru temporar de criză care permite statelor membre să extindă ajutoarele de stat/compensațiile pentru daunele suferite de companii în actualele &bdquo ...
Din perspectiva PSD, evaluarea ministrilor este un foarte bun prilej pentru discutarea unor probleme esențiale a căror rezolvare ține de o mai bună colaborare interministerială.
"PSD continuă, in tot ...
În contextul viitoarei Președinții a Uniunii Europene pe care o va prelua Cehia, Grupul Partidului Popular European are o reuniune extraordinară la Praga.
„Alături de col ...
În România a fost raportat până acum un caz al unei fetițe în vârstă de 5 ani, cu simptomatologie de hepatită de cauză necunoscută. Este internată la un spita ...
În noaptea de 27/28 aprilie a.c., în jurul orei 01.50, a avut loc un accident rutier ușor pe D.N.7, în comuna Vladimirescu.
Din cercetări a reieșit că un t&ac ...
Arădenii au beneficiat de căldură și apă caldă în această iarnă cu sprijinul Guvernului. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a amintit într-o conferință de presă că orașul ...
În perioada 15 martie -15 aprilie 2022, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au desfășurat acțiuni de monitorizare a platformelor gospodărești de pe raza municip ...
Chiar dacă e greu de crezut, în meciul patru al finalei Ligii Națioanle de Baschet Feminin, dintre FCC Baschet UAV Arad și Sepsi Sfântu Gheorghe, Sala Sporturilor „Victoria&r ...
Lazăr Faur, viceprimarul Aradului, a prezentat situația investițiilor în derulare în municipiul Arad.
„Am vorbit despre proiectele de viitor, acum prezentăm lucrăr ...
Echipa Delta Force de la Liceul Național de Informatică din Arad a scris istorie la Campionatul Mondial de Robotică din Houston (SUA). Tinerii arădeni sunt marii câștigători ai compet ...
În această dimineață în jurul orei 7.30, a avut loc un accident rutier ușor pe D.J.709 în afara localității Horia.
Din cercetări a reieșit că un bărbat de 62 ...
În contextul viitoarei Președinții a Uniunii Europene pe care o va prelua Cehia, Grupul Partidului Popular European are o reuniune extraordinară la Praga.
„Alături de col ...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că România va fi prima țară din Europa care va avea o centrală cu SMR - reactor modular cu fisiune nucleară de mici dimensiuni.
...
Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” organizează, în zilele de 28 și 30 aprilie, o serie de activități dedicate sărbătoririi celei mai numeroase categorii de f ...
Prim-ministrul României Nicolae-Ionel Ciucă a efectuat, la 26 aprilie 2022, o vizită de lucru în Ucraina, la Kiev, pe parcursul căreia a fost însoțit de președintele Camere ...
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a declarat, la Europa FM, că persoanele pentru care au trecut mai mult de 9 luni de la efectuarea dozei doi ar trebui să-și facă doza booster p ...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.