Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu - Sectorul P.F. Bistreț au descoperit un grup format din șase cetăţeni irakieni și doi sirieni, dintre care patru minori, care a trecut fluviul Dunărea cu două bărci, încercând să intre ilegal în România.
În baza unor informații obținute la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț, judetul Dolj, în ziua de 20.09.2015, ora 18.30, a fost declanșată o acțiune specifică de combatere a migrației ilegale.
Cu această ocazie, au fost depistate și reținute, în apropierea malului românesc al fluviului Dunărea, opt persoane din care patru adulți și patru minori, care nu își justificau prezența în zonă și care nu erau vorbitori de limba română. Persoanele au fost conduse la sediul S.P.F. Bistreț pentru identificare, ocazie cu care s-a stabilit că grupul era format din șase cetățeni irakieni și doi sirieni (trei bărbați, o femeie și patru minori), cu vârste cuprinse între 4 și 33 de ani.
Aceștia au declarat că au plecat din țările de origine cu intenția de a ajunge în Austria, fapt pentru care au apelat la ajutorul unor călăuze care le-au organizat călătoria, contra unor sume cuprinse între 2.000 şi 3.500 de dolari de persoană. Migranţii s-au deplasat pe traseul Turcia - Bulgaria și au fost cazați într-un hotel din Sofia. Ulterior au fost preluaţi de un cetăţean bulgar, care i-a transportat la malul Dunării, cu un autovehicul şi i-a îmbarcat în două ambarcațiuni de mici dimensiuni cu care au traversat fluviul Dunărea.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca aceștia să fie predaţi Poliţiei de Frontieră Bulgare conform protocolului româno-bulgar, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Sursa foto, video: Poliţia de Frontieră
Sursa: Pol.Frortieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu - Sectorul P.F. Bistreț au descoperit un grup format din șase cetăţeni irakieni și doi sirieni, dintre care patru minori, care a trecut fluviul Dunărea cu două bărci, încercând să intre ilegal în România.
În baza unor informații obținute la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț, judetul Dolj, în ziua de 20.09.2015, ora 18.30, a fost declanșată o acțiune specifică de combatere a migrației ilegale.
Cu această ocazie, au fost depistate și reținute, în apropierea malului românesc al fluviului Dunărea, opt persoane din care patru adulți și patru minori, care nu își justificau prezența în zonă și care nu erau vorbitori de limba română. Persoanele au fost conduse la sediul S.P.F. Bistreț pentru identificare, ocazie cu care s-a stabilit că grupul era format din șase cetățeni irakieni și doi sirieni (trei bărbați, o femeie și patru minori), cu vârste cuprinse între 4 și 33 de ani.
Aceștia au declarat că au plecat din țările de origine cu intenția de a ajunge în Austria, fapt pentru care au apelat la ajutorul unor călăuze care le-au organizat călătoria, contra unor sume cuprinse între 2.000 şi 3.500 de dolari de persoană. Migranţii s-au deplasat pe traseul Turcia - Bulgaria și au fost cazați într-un hotel din Sofia. Ulterior au fost preluaţi de un cetăţean bulgar, care i-a transportat la malul Dunării, cu un autovehicul şi i-a îmbarcat în două ambarcațiuni de mici dimensiuni cu care au traversat fluviul Dunărea.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca aceștia să fie predaţi Poliţiei de Frontieră Bulgare conform protocolului româno-bulgar, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
În perioada 24 aprilie – 14 mai 2024, Jandarmeria Arad desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc să urmeze o carieră militară în Jandarmeria Română.
La ...
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii arădeni au desfășurat mai multe acțiuni preventive, pentru impunerea respectării legislației rutiere și descurajarea fenomenului infracțional.
&n ...
În perioada 11-14 aprilie 2024, sub egida Ministerului Educației și a Inspectoratului Școlar Județean Arad, se desfășoară la Arad Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ...
La Nădlac II, coloana de camioane măsoară nu mai puțin de 13 km la intrarea în Ungaria, iar timpii de așteptare sunt de 240 de minute, deşi sunt deschise cinci artere, deschise de luni seara de la ora 23 ...
Polițiștii orașului Pecica au fost sesizați despre faptul că, în noaptea de 28/29 martie, un bărbat de 30 de ani, din Turnu, ar fi pătruns în locuința unei femei cu care este implicat într- ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Pr ...
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat optsprezece cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în U ...
Direcția Generală Poliția Locală Arad aduce la cunoștința cetățenilor modificările aduse Legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*) pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme d ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunși într-o autoutilitară condusă de un român, șaptesprezece cetăţeni din div ...
Legislația care prevede interzicerea vânzării produselor de tutun către minori este depășită, prin proliferarea consumului de produse noi, printre care țigările electronice. Deputații au dat votul fin ...
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 16cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi ...
Camera Deputaților, for decizional, a votat pentru interzicerea vânzării de băuturi energizante către minori. Măsura interzicerii se aplică inclusiv în instituții de învățământ sau ...
Un preot ortodox care slujește la o biserică din municipiul Satu Mare a fost ridicat marți, 13 februarie, de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare și dus, la cererea ...
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 18 cetăţeni din Nepal, Siria și Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera &ic ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, ascunși într-un TIR condus de un bulgar, respectiv pe jos, opt cetăţeni din diverse state care au ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezenta ...
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la aspectele reclamate în spațiul public, privin ...
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat 50 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera &i ...
815 cetățeni au avut nevoie de îngrijiri medicale, în regim de urgență, în perioada minivacanței de Crăciun.
602 adulți și 213 copii s-au prezentat în Unitatea de Primire Urg ...
Un perete s-a prabușit luni după-amiază, 18 decembrie, la internatul Liceului „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc, mai mulți minori fiind surprinși sub dărâmături.
...
A început coșmarul la vămile din vestul țării. Cozile de mașini se întind pe distanțe mari iar timpii de așteptare ajung și la 2 ore, apropo, mulțumim Nehammer și Austria că ne țineți & ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu, judeţul Arad, dar şi cei din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac I şi II, au desfăşurat acţiuni pe li ...
De curând deputatul francez, Doamna Maxette Pirbakas, a organizat la Bruxelles o conferință cu tema: „Drepturile Fundamentale ale Minorităților Religioase și Spirituale în Uniunea Europeană&r ...
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac ll, au depistat, în total, 58 de cetăţeni din Siria, Irak și Iran care au încercat să tr ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit, la intrare în ţară, într-un automarfar condus de un cetățean român, 1.120 de baxuri de țigări ...
Noile reguli privind accesul minorilor la tehnologie au intrat în vigoare, în Italia, la 21 noiembrie. Măsurile sunt cuprinse într-un set de reguli impuse de Autoritatea de reglementare în d ...
În după-amiaza zilei de joi, 16 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiștii Secției 5 Rurală Arad, au depistat un bărbat de 24 de ani, din Șicula.
...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au depistat, ascunși în trei automarfare, respectiv pe jos, 82 cetăţeni d ...
În data de 01 noiembrie, în jurul prânzului, o patrulă de poliție locală aflată în zona Pieței Mihai Viteazul pentru verificarea unei sesizări, a identificat și însoțit la S.C.J ...
Fostul primar al comunei cărășene Pojejena, Omer Radovancovici, supranumit și „Prințul Clisurii”, a fost ridicat vineri, 6 octombrie, de polițiști și dus la sediul DIICOT Reșița.
Procu ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.