Filarmonica de Stat Arad îşi închide Stagiunea 2015 - 2016 în seara de 30 iunie 2016, la ora 19.30, în maiestuosul spaţiu al Catedralei Catolice Sfântul Anton de Padova. Ultima întâlnire a actualului “lanţ “ concertistic este girată de la pupitrul dirijoral de Roberto Salvalaio, însoţit şi de această dată în munca sa de atelier de dirijorul corului academic Robert Daniel Rădoiaş, dar şi de un cvartet solistic atent selecţionat – soprana Lăcrimioara Cristescu, mezzosoprana Liliana Mattei Ciucă, tenorul Adrian Dumitru şi basul Iustinian Zetea.
Partitura aleasă pentru concertul final este Messa da Requiem de Giuseppe Verdi. Una dintre cele mai impresionante muzici dedicate vreodată aparatului mare, de voci şi instrumente, ea reflectă deopotrivă tradiţia ecleziastică, discretă şi lipsită de ostentaţie, şi opera italiană a secolului al XIX-lea, contrastantă, dramatică, încărcată de strălucire şi extravaganţă. Transpunere originală şi neobişnuită a Missei pro defunctis catolice, lucrare etalon a tezaurului verdian, partitura a avut parte de-a lungul timpului de aprecieri devenite celebre: “o operă în veşminte ecleziastice” - sunt cuvintele lui Hans von Bülow, primul care a dat startul controverselor legate de predominanţa sacrului sau a spectaculosului în această capodoperă închinată memoriei lui Alessandro Manzoni. ”Doar un geniu ar fi putut scrie o asemenea lucrare” afirmase ulterior Johannes Brahms, iar o remarcă apărută în presa britanică, după premiera londoneză de la Albert Hall (1875) considera lucrarea drept “cea mai frumoasă muzică bisericească de după Recviemul lui Mozart”.
Verdi a concentrat în Recviemul său multe dintre convenţiile operistice, scriitura sa pentru cele patru voci soliste fiind comparabilă cu aceea a marilor sale roluri din La Traviata, Aida sau titlurile sale de maturitate. În Recviem, tehnicile sunt similare cu cele utilizate în opere: melodii splendide, contraste dramatice şi efecte teatrale. Iar dacă pentru auditorii timpului partitura părea improprie prezentării ei în biserică, pentru publicul de astăzi diferenţele de stil între muzica tradiţională bisericească şi tratarea operistică a partiturii Recviemului se anulează de la sine.
Adaptate perfect vocii umane, melodiile Recviemului sunt garantele esenţiale ale accesibilităţii acestei partituri, considerată de mulţi drept “cea mai mare operă nescrisă a lui Verdi”. Nu trebuie eliminate însă din atenţie spectacolul orchestral precum şi acela coral. În cazul unei distribuţii perfecte, sunt aspectele care completează fără niciun efort tabloul sonor verdian.
Filarmonica de Stat Arad îşi închide Stagiunea 2015 - 2016 în seara de 30 iunie 2016, la ora 19.30, în maiestuosul spaţiu al Catedralei Catolice Sfântul Anton de Padova. Ultima întâlnire a actualului “lanţ “ concertistic este girată de la pupitrul dirijoral de Roberto Salvalaio, însoţit şi de această dată în munca sa de atelier de dirijorul corului academic Robert Daniel Rădoiaş, dar şi de un cvartet solistic atent selecţionat – soprana Lăcrimioara Cristescu, mezzosoprana Liliana Mattei Ciucă, tenorul Adrian Dumitru şi basul Iustinian Zetea.
Partitura aleasă pentru concertul final este Messa da Requiem de Giuseppe Verdi. Una dintre cele mai impresionante muzici dedicate vreodată aparatului mare, de voci şi instrumente, ea reflectă deopotrivă tradiţia ecleziastică, discretă şi lipsită de ostentaţie, şi opera italiană a secolului al XIX-lea, contrastantă, dramatică, încărcată de strălucire şi extravaganţă. Transpunere originală şi neobişnuită a Missei pro defunctis catolice, lucrare etalon a tezaurului verdian, partitura a avut parte de-a lungul timpului de aprecieri devenite celebre: “o operă în veşminte ecleziastice” - sunt cuvintele lui Hans von Bülow, primul care a dat startul controverselor legate de predominanţa sacrului sau a spectaculosului în această capodoperă închinată memoriei lui Alessandro Manzoni. ”Doar un geniu ar fi putut scrie o asemenea lucrare” afirmase ulterior Johannes Brahms, iar o remarcă apărută în presa britanică, după premiera londoneză de la Albert Hall (1875) considera lucrarea drept “cea mai frumoasă muzică bisericească de după Recviemul lui Mozart”.
Verdi a concentrat în Recviemul său multe dintre convenţiile operistice, scriitura sa pentru cele patru voci soliste fiind comparabilă cu aceea a marilor sale roluri din La Traviata, Aida sau titlurile sale de maturitate. În Recviem, tehnicile sunt similare cu cele utilizate în opere: melodii splendide, contraste dramatice şi efecte teatrale. Iar dacă pentru auditorii timpului partitura părea improprie prezentării ei în biserică, pentru publicul de astăzi diferenţele de stil între muzica tradiţională bisericească şi tratarea operistică a partiturii Recviemului se anulează de la sine.
Adaptate perfect vocii umane, melodiile Recviemului sunt garantele esenţiale ale accesibilităţii acestei partituri, considerată de mulţi drept “cea mai mare operă nescrisă a lui Verdi”. Nu trebuie eliminate însă din atenţie spectacolul orchestral precum şi acela coral. În cazul unei distribuţii perfecte, sunt aspectele care completează fără niciun efort tabloul sonor verdian.