Pecica a fost vedeta sărbătorii Bulevardului Tervueren, unul dintre arterele importante de circulaţie din capitala Belgiei, care duce la Arcul de Triumf ridicat în anul 1880 pentru a aniversa cincizeci de ani de la declararea independenţei.
Evenimentul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, iar oraşul arădean a fost invitatul de onoare, fiind sărbătoriţi 25 de ani de colaborare între Pecica şi comuna Woluwe-Saint-Pierre.
Delegaţia numeroasă din Pecica a ajuns vineri dimineaţă în Belgia.
Programul a început vineri cu vizitarea cartierului-gazdă, unul dintre cele mai verzi din capitala Belgiei.
Seara, primarul Petru Antal, însoţit de consilierii locali dr. Vasile Chifor, Nicolae Demeter, Andrei Halasi, Lucian Mocanu, prof. Eugenia Pete şi Dimitrie Vîrtaci şi reprezentanţii Primăriei Oraşului Pecica au purtat discuţii la sediul Primăriei Woluwe-Saint-Pierre cu privire la posibilele proiecte de colaborare.
A fost organizată apoi o recepţie oficială cu participarea mai multor invitaţi, printre care Olivia Toderean, însărcinat cu afaceri ad interim al Ambasadei României în Belgia.
Petru Antal i-a înmânat omologului său Benoit Cerexhe o placă de granit bilingvă, pentru a aniversa cei 25 de ani de prietenie dintre Pecica şi Wolluwe-Saint-Pierre, după care toţi cei prezenţi au ciocnit un pahar de şampanie pentru viitorul comun.
„Sper ca urmaşi noştri să poată sărbători la fel de mândri 50 de ani de prietenie şi colaborare între oraşele noastre” a spus primarul oraşului Pecica.
Sâmbătă pecicanii au văzut şi principalele atracţii din centrul Bruxellesului, inclusiv Atomiumul, Piaţa Mare, celebra statuie Manneken Piss şi Parlamentul European.
Duminică dimineaţa pecicanii au pregătit standul oraşului la sărbătoarea Bulevardului Tervueren, un eveniment care se întinde pe mai mulţi kilometri lungime şi adună sute de participanţi şi zeci de mii de vizitatori pe durata întregii zile.
Cortul a inclus o expoziţie de obiecte vechi, amenajată de reprezentanţii Asociaţiei Pro Pir Kult din satul aparţinător Turnu, Piroska Tóth şi Andrei Suttyák şi o masă cu produse tradiţionale, printre care Pita de Pecica, slănină, salam, ţuică şi vin, amenajată cu ajutorul Asociaţiei Păstrătorii Tradiţiei.
Vizitatorii au fost atraşi de aspectul tradiţional al standului şi au degustat în număr mare din pita cu unsoare şi boia, slănina afumată sau ţuica de prune.
După deschiderea festivă, dansatorii celor trei ansambluri folclorice pecicane: Ansamblul Păstrătorii Tradiţiei (însoţiţi de coregraf prof. Vasile Peri, prof. Anca Chevereşan, Augustin Cionca şi Mircea Igrişan) Ansamblul Búzavirág (însoţiţi de coregraf prog. Márta Engi şi Ilie Engi) şi formaţia Romaflores (coregraf Doru Creiţar) au dansat împreună. A urmat spectacolul pregătit de fiecare dintre formaţii, ocazie cu care traficul pietonal a fost blocat de numărul mare de curioşi.
La ora 16 a avut loc dezvelirea plăcii bilingve şi o horă comună a gazdelor şi a delegaţiei pecicane. După o săptămână de ploi, duminică vremea a fost ţinut cu organizatorii, astfel că evenimentul a atras un număr foarte mare de vizitatori, iar mulţi dintre ei au rămas plăcut impresionaţi de Pecica şi România.
Standul pecican a fost vizitat şi de mulţi români stabiliţi la Bruxelles, unii dintre ei sărbătorind Paştele dansând pe ritmuri populare.
Oficialităţile din Woluwe-Saint-Pierre au acceptat invitaţia de a vizita Pecica în august, la Praznicul de Pită Nouă, pentru a continua sărbătorirea a peste 25 de ani de prietenie.