Liderul nord-coreean Kim Jong Un a cerut o extindere în putere şi în dimensiune a arsenalului nuclear al ţării sale, a informat azi presa de stat, la o săptămână după ce un test nuclear efectuat de Coreea de Nord a atras condamnări din partea vecinilor săi şi a SUA, relatează Reuters online, potrivit Mediafax.
"Kim a făcut apel la consolidarea atât la nivel calitativ cât şi la nivel cantitativ a forţei nucleare, capabile să efectueze atacuri nucleare asupra Statelor Unite, conduse de imperialişti oricând şi oriunde...dacă acestea încalcă suveranitarea DPRK (n.r. Republicii Populare Democrate Coreeane) şi dacă lansează provocări", a anunţat agenţia oficială de stat, KCNA.
Agenţia a mai comunicat că preşedintele Coreei de Nord "a fixat în continuare sarcinile importante care trebuie îndeplinite în scopul consolidării forţei nucleare" şi că acesta a solicitat "detonarea unei bombe cu hidrogen mai puternice în viitor".
Kim a vorbit la o ceremonie dedicată premierii savanţilor şi a altor persoane care s-au aflat în spatele testului nuclear de săptămâna trecută.
Potrivit sursei, în luna aprilie, Wall Street Journal a anunţat că experţii chinezi în energie nucleară au emis avertismente asupra faptului că statul nord-coreean ar putea avea 20 de focoase nucleare şi capacitatea de a produce suficient uraniu de calitate militară pentru a-şi dubla arsenalul până în 2016.