Germania a trimis înapoi în Austria tot mai mulţi imigranţi, de la începutul anului, pe fondul agresiunilor comise de Revelion la Koln, care exercită presiuni asupra cancelarului Angela Merkel, a anunţat poliţia austriacă, relatează gandul.info, citând BBC News Online.
Mulţi dintre imigranţii retrimişi în Austria nu aveau documente valide, în timp ce alţii nu voiau să ceară azil în Germania, ci în alte ţări, mai ales în cele scandinave, a precizat poliţia.
Majoitatea celor retrimişi în Austria nu sunt sirieni, care de obicei obţin azil. Ei sunt în mare parte imigranţi din Afganistan, dar şi din Maroc şi Algeria, a adăugat poliţia austriacă.
"Numărul zilnic de imigranţi trimişi înapoi a crescut de la 60 în decembrie, la 200 de la începutul anului", a declarat pentru AFP David Furtner, purtător de cuvânt al poliţiei din landul Austria Superioară.
Săptămânaa trecută, Suedia, una dintre destinaţiile preferate de mulţi dintre imigranţi, a încercat să reducă numărul acestora impunând controale de identitate persoanelor care intră în ţară din Danemarca, aminteşte sursa citată.
Sursa: news.yahoo.com