Ministrul Educaţiei a anunţat că în săptămânile care urmează va fi modificat cadrul legislativ în baza căruia sunt verificate acuzaţiile de plagiat în lucrările de doctorat, astfel că noile reglementări vor include şi recomandarea ca demnitarii să nu se înscrie la doctorat în perioada în care se află în funcţii publice, fiecare sesizare urmând să fie analizată indiferent de poziţia persoanei acuzate de plagiat, informează gandul.info.
"Sunt foarte bucuros, comisia şi-a încheiat ieri activitatea. Are un raport foarte bun, excelent. Iar pe parcursul săptămânii care începe voi anunţa toate transformările propuse, iar cadrul legislativ va fi setat în următoarele săptămâni. Cred că în cadrul instituţional şi normativ stabilit vor fi tratate toate situaţiile, independent de poziţia celor care au doctorat şi vor fi făcute inclusiv recomandări ca demnitarii, pe perioada cât sunt demnitari, să se abţină să îşi susţină doctorat sau să se înscrie la doctorat", a declarat, la Digi 24, ministrul Educaţiei.
Reponsabilitatea analizării tuturor situaţiilor va cădea pe umerii universităţilor şi ai Academiei Române. Ministrul a anunţat, de asemenea, că "a introdus în contractul instituţional de finanţare a universităţilor din România obligativitatea ca, până la sfârşitul semestrului I, să îşi evalueze şcolile doctorale, să facă prezentarea raportului în Senat, iar raportul să fie apoi făcut public".
Adrian Curaj s-a declarat încrezător în măsurile care au fost discutate şi a asigurat că va reuşi să genereze "un mecanism care va duce la transformări majore şi la stabilirea încrederii în sistemul de doctorat din România", un segment al educaţiei extrem de vulnerabil, după acuzaţiile de plagiat aduse multor demnitari români, inclusiv fostului premier Victor Ponta.
foto:stiri.tvr.ro