În perioada 15– 22 noiembrie a.c, au continuat activităţile de control ale ofiţerilor şi subofiţerilor din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad la societăţi comerciale cu domeniul de activitate „alimentaţie publică” (cluburi, discoteci, baruri, restaurante).
Au fost executate controale atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte la locaţiile care îşi desfăşoară activitatea doar noaptea.
Potrivit unui comunicat de presă emis azi de ISU Arad, inspectorii au verificat 7 de societăţi comerciale unde au fost depistate 20 nereguli astfel:
-
Lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu;
-
Deficienţe privind organizarea apărării împotriva incendiilor
-
Lipsa sau reducerea gabaritului căilor de evacuare;
-
Deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărarea împotriva incendiilor
Pentru aceste nereguli au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 63.500 lei.
O parte din nereguli au fost sancţionate cu avertisment sau remediate pe timpul controlului.
Nu s-a luat măsura opririi activităţii nici unui agent economic.