Facebook a avut mai multe întreruperi joi, utilizatorii din mai multe țări întâmpinând dificultăți în accesarea rețelei. În mesajul de întâmpinare se preciza că se lucrează și problema va fi reglementată cât mai repede posibil, transmite France Presse, conform Agenţiei Naţionale de Presă.
Mai multe site-uri web specializate în monitorizarea acestor probleme au arătat un vârf de plângeri din partea utilizatorilor în jurul orei 16.30 GMT.
Unul dintre aceste site-uri, currentlydown.com, estimează durata perturbărilor la aproximativ 14 minute. Un altul, downdetector.com, publică o hartă care arată că problemele raportate au afectat Europa occidentală (în special Franța, Benelux, Regatul Unit și Germania), precum și nord-estul Statelor Unite ale Americii și sudul Californiei.
Contactată de AFP, compania nu a reacționat.
Facebook, care revendică 1,49 de miliarde de utilizatori în lume, a avut ultima întrerupere de amploare la sfârșitul lunii ianuarie, cu perturbări de aproape o oră în întreaga lume. Conform sursei citate, compania a invocat atunci introducerea unei schimbări care i-a afectat sistemele de configurare, dezmințind speculațiile privind un atac cibernetic.
Întreruperi mai scurte, de aproximativ 20 de minute potrivit currentlydown.com, au mai fost înregistrate la jumătatea lunii iulie.