Unde în țară ar putea fi cazați refugiații și ce condiții vor avea

Miercuri, 23 Septembrie, 2015 12:14 Redactia NATIONALE Comentarii 1587 vizualizari  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia NATIONALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Miercuri, 23 Septembrie, 2015 12:14 1587 vizualizari Tiparire

Primăria comunei timișene Comloșu Mare a pus la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne (MAI) fosta pășune, în suprafață de 15.000 de metri pătrați, pe raza localității Lunga, unde s-au montat zeci de corturi, în cadrul exercițiului de verificare a capacității operaționale de răspuns a autorităților române la situația înregistrată în statele din vecinătate, în contextul crizei migranților, notează agerpres.ro.

Locul este amplasat lângă o fostă unitate militară, unde acum este Punctul de Trecere a Frontierei de la Lunga.

"Terenul este amplasat pe raza localității Lunga și are o suprafață de 15.000 mp. Refugiații, după câte știu, nu vor ajunge în zona noastră. Se efectuează un exercițiu, după care vor fi demontate toate corturile și tot ce se află acolo. Corturile au ajuns în zonă sâmbătă, cu camioanele de la ISU, iar duminică a început montarea. Am încheiat un Protocol cu Ministerul Afacerilor Interne, le-am pus la dispoziție suprafața. Elicopterele mai survolează deasupra frontierei", a declarat, marți, pentru Agerpres, Ovidiu Ștefănescu, primarul comunei Comloșu Mare.

El estimează că la Lunga s-au montat în jur de 100 de corturi, fiecare având o capacitate de 11 locuri.
 
"Au toate utilitățile necesare, au apă curentă, curent, toalete ecologice, bucătărie amenajată într-un cort, paturi, saltele, pături. De la primărie nu mai au nevoie de nimic. Locul este amplasat lângă o fostă unitate militară, unde acum are sediul Poliția de Frontieră (Punctul de Trecere a Frontierei de la Lunga, n.r.)", a precizat Ștefănescu.

Tabăra este așezată la circa 50 de metri de primele case din sat, iar bătrânii locului, potrivit edilului localității, privesc cu îngrijorare acțiunile din zonă și faptul că aici ar putea veni migranți.

"Oamenii sunt speriați de ceea ce prezintă televiziunile și mass-media, care amplifică acest fenomen al refugiaților. (...) Speriați sunt cei mai bătrâni; ei stau și se uită la televizor și au informații numai de la televizor. Dacă televizorul și presa nu relatează faptele exacte ...

Unii (media, n.r.) au dat informații că sunt deja cazați câțiva migranți acolo. Nu este niciunul cazat, dar ei sunt speriați că "vin peste noi". Eu zic că va fi bine, să nu ne speriem de ceva ce încă nu e real. Precauți suntem. Acum se testează și timpul de reacție al tuturor celor implicați în instalarea taberei, securitatea oamenilor"
, a apreciat primarul comunei Comloșu Mare.

Ovidiu Ștefănescu consideră că nu este cazul se ia în discuție, acum, identificarea și a altor spații încălzite.
 
"Nu se pune problema aceasta. Să nu ne gândim așa de departe. Dacă va veni frigul, nici ei nu vor mai veni încoace. Avem și noi cămine culturale, dar să nu mergem așa de departe. Cred că Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor de Externe se gândesc și la aceasta. Până acum, nu ne-au cerut astfel de spații", punctează Ștefănescu.

Satul Lunga aparține de comuna Comloșu Mare, situată la extremitatea vestică a județului Timiș, la circa 60 km de Timișoara.

În toamna trecută, aici a fost inaugurat Punctul de Trecere a Frontierei Lunga (județul Timiș) — Nakovo (Serbia).

Stiri asemanatoare

ABONARE LA NEWSLETTER

Introduceti adresa dvs de email:
   
Trupele speciale intervin la centrul de carantină de la Nădab!

Marti, 10 Martie, 2020 22:03

Trupele speciale intervin la centrul de carantină de la Nădab!

40 de persoane care se află în carantină la centrul din Nădab,  s-au încuiat în centru. Pompierii au fost chemaţi pentru a sparge uşile, întrucât reprezent ...

Marian Toader: “Da, sunt primul primar din România condamnat pe o chestiune ce ține de OPORTUNITATEA unei investitii!”

Miercuri, 11 Martie, 2020 12:24

Marian Toader: “Da, sunt primul primar din România condamnat pe o chestiune ce ține de OPORTUNITATEA unei investitii!”

Am vazut foarte multe comentarii rostogolite in spatial public, privitor la persoana mea si as dori sa aduc cateva clarificari. Propunerea unui proiect de hotărâre spre aprobarea Consiliul ...

Echipa de omologare a stadionului, chemată la Arad în aprilie

Joi, 12 Martie, 2020 20:36

Echipa de omologare a stadionului, chemată la Arad în aprilie

Veşti bune pentru stadionul nou al Aradului. O echipă de 70 de muncitori lucrează intens pentru terminarea lucrărilor. În acest timp, Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului ...

Se închid mai multe puncte de frontieră, printre care cel de la Turnu!

Joi, 12 Martie, 2020 21:42

Se închid mai multe puncte de frontieră, printre care cel de la Turnu!

Comitetul Național pentru Situații de Urgență ÎNCHIDE puncte de frontieră cu Serbia, Moldova şi Ungaria   Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că în cadrul Comi ...

Se ÎNCHID toate școlile din țară, inclusiv cele private începând de MIERCURI , până pe 22 martie

Luni, 09 Martie, 2020 20:13

Se ÎNCHID toate școlile din țară, inclusiv cele private începând de MIERCURI , până pe 22 martie

Luni seara,într-o conferință de presă, Ludovic Orban a anunțat că școlile se închid în perioada 11-22 martie, tocmai pentru a feri copiii de acest virus care este în ...

Tensiuni la un centru de carantină în Grădişte

Joi, 12 Martie, 2020 19:45

Tensiuni la un centru de carantină în Grădişte

Un centru de carantină a fost înfiinţat într-o pensiune aflată între case, în cartierul arădean Grădişte. Aici autorităţile au decis să-i carantineze pe cei care ...

Se închid toate piețele din Arad cu excepția celor agroalimentare!

Miercuri, 11 Martie, 2020 15:18

Se închid toate piețele din Arad cu excepția celor agroalimentare!

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad, în ședințele desfășurate ieri și astăzi, a mai luat următoarele măsuri de prevenire a răspândirii coronavirus COVID-19 ...

Compania de Apă Arad anunță că a luat măsuri în vederea prevenirii contactării și răspândirii virusului COVID-19

Miercuri, 11 Martie, 2020 15:44

Compania de Apă Arad anunță că a luat măsuri în vederea prevenirii contactării și răspândirii virusului COVID-19

Compania de Apă Arad anunță că a luat măsuri în vederea prevenirii contactării și răspândirii virusului COVID-19. În condițiile alertei naționale, contactul direct &ic ...

Incendiu generalizat la o construcţie de pe strada Mărului

Sambata, 07 Martie, 2020 21:10

Incendiu generalizat la o construcţie de pe strada Mărului

Sâmbătă seara, în jurul orei 18:45, a fost solicitat Detașamentul de Pompieri Arad la un incendiu pe strada Mărului.   Incendiul se manifesta la o construcție de aproximat ...

Încă un FAKE NEWS demontat: Primăria a acordat valoarea maximă prevăzută de lege a avansului pentru lucrările de la Stadionul UTA

Vineri, 06 Martie, 2020 17:01

Încă un FAKE NEWS demontat: Primăria a acordat valoarea maximă prevăzută de lege a avansului pentru lucrările de la Stadionul UTA

Ca urmare a informațiilor apărute în presa scrisă și în mediul online cu privire la valoarea avansului acordat de Municipiul Arad societății DRAST COMPANY SRL pentru continuarea ...

Să ne rupem “cămieşa” după Bulumac

Sambata, 07 Martie, 2020 09:44

Să ne rupem “cămieşa” după Bulumac

Sebastian Bulumac, de care ne-am obişnuit să auzim odată la patru ani când vin alegerile pentru primar, s-a supărat pe PLUS ca “ţiganul pe sat”, şi a demisionat renunţ&ac ...

Gala Dynamite Fighting Show la Arad ne-a arătat un Eduard Gafencu de excepţie

Vineri, 06 Martie, 2020 20:47

Gala Dynamite Fighting Show la Arad ne-a arătat un Eduard Gafencu de excepţie

Joi seara, 5 matie, a avut loc în Sala Polivalentă din Arad, Gala Dynamite Fighting Show, organizată de către Cătălin Moroșanu. Arădenii prezenţi au avut parte de zece meciuri, din ...

Grav accident pe DN7 lângă domeniul Lupaş! Şoferul extras din autotursim în stare de inconştienţă!

Sambata, 07 Martie, 2020 15:10

Grav accident pe DN7 lângă domeniul Lupaş! Şoferul extras din autotursim în stare de inconştienţă!

Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă în jurul orei 12:00, pe DN79 langa Domaniul Lupas.    În incidental rutier au fost implicate intre un autoturism şi un a ...

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.