Centrul pentru străini din Arad, extins la 160 locuri cu 2,3 milioane euro

Joi, 17 Septembrie, 2015 17:02 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Joi, 17 Septembrie, 2015 17:02 Tiparire

Centrul pentru străini din localitatea arădeană Horia, destinat în special celor care urmează să fie expulzaţi şi unde în prezent sunt cazate doar trei persoane, a fost extins de la 52 de locuri la 160, fiind construită o clădire nouă, iar investiţia este de 2,3 milioane de euro.

Lucrările de extindere a Centrului de cazare a străinilor luaţi în custodie publică din localitatea arădeană Horia au fost finalizate recent, proiectul ridicându-se la 2.358.893,21 euro, din care 2.148.715,83 euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, iar diferenţa a fost asigurată de Ministerul Afacerilor Interne, notează agenţia Mediafax.

Centrul, aflat în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), a fost înfiinţat în anul 2001, iar până la extindere a avut o capacitate de 52 de locuri de cazare.

În 2012, în timpul unei vizite la Horia, ministrul Administraţiei şi Internelor de atunci Mircea Duşă declara că va fi extinsă capacitatea de cazare a centrului cu ajutorul unei finanţări europene, prin Programul General Solidaritatea şi Gestionarea Fluxurilor Migratorii.
 
Proiectul venea în contextul în care centrul era ocupat, în unele perioade, peste capacitate, fiind şi 70 de străini, în special arabi şi nord-africani.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului General pentru Imigrări, noua clădire a fost construită în curtea centrului, având 108 locuri de cazare, astfel încât capacitatea totală ajunge acum la 160 de locuri.
 
Cu toate acestea, centrul este aproape gol în prezent, aici aflându-se doar trei străini. Săptămâna trecută era doar unul, o persoană împotriva căreia a fost dispusă măsura îndepărtării de pe teritoriul României.
 
Purtătorul de cuvânt al IGI, Ermina Mihai, a declarat azi că numărul persoanelor luate în custodie depinde de zona în care acestea au fost depistate, iar un centru similar există în Bucureşti, susţine sursa citată.
 
Întrebată dacă acest centru poate găzdui refugiaţi, Ermina Mihai a declarat că ”locaţia nu este destinată cazării persoanelor care solicită sau sunt beneficiare ale unei forme de protecţie internaţională în România”.
 
Centrul are un regim închis şi este special amenajat şi destinat cazării temporare a străinilor declaraţi indezirabili sau împotriva cărora s-a dispus măsura returnării ori expulzării şi au fost luaţi în custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul României”, a precizat  Ermina Mihai.
 
Cele două clădiri de la Horia oferă condiţii de cazare, hrană, asistenţă medicală şi igienă personală. Străinii cazaţi aici au dreptul la asistenţă juridică, medicală şi socială şi la respectarea opiniei şi specificului propriu, în materie religioasă, filozofică şi culturală”, adaugă Ermina Mihai, citată de Mediafax.
 
Conform art.97 din OUG nr.194/2002, luarea în custodie publică este o măsură de restrângere temporară a libertăţii de mişcare pe teritoriul statului român, dispusă de magistrat împotriva străinului care nu a putut fi îndepărtat sub escortă în termenul prevăzut de lege (24 de ore), precum şi a celor declaraţi indezirabili sau expulzaţi, până la data punerii în executare a hotărârii instanţei de judecată (data îndepărtării de pe teritoriul României).
 
În martie 2012, o organizaţie internaţională care apără drepturile migranţilor a publicat pe pagina de web un apel al unor refugiaţi aflaţi în centrul din localitatea Horia, care reclamau încălcarea drepturilor şi tratament violent din partea poliţiştilor. Informaţiile au apărut pe pagina web a organizaţiei Migreurop, cu sediul la Paris, care a publicat apelul ce ar fi fost trimis de migranţii aflaţi în Centrul de cazare a străinilor luaţi în custodie publică din localitatea Horia.
 
"Trebuie să ne ajutaţi, suntem peste 50 de deţinuţi în centrul de detenţie din Arad, în România. Suntem solicitanţi de azil şi am fost închişi aici. Unii suntem aici de o lună, alţii de şapte, opt sau nouă luni. Suntem bărbaţi, însă avem şi o femeie însărcinată printre noi. Suntem maltrataţi, mai rău ca animalele. Poliţiştii din centru ne lovesc, ne bat. Se întâmpla des", se arăta în mărturiile deţinuţilor postate pe site-ul Migreurop.
 
Potrivit mărturiilor, în 6 martie 2012 poliţiştii din cadrul centrului ar fi vrut să gazeze un bărbat."L-au dus jos în celula de izolare pentru a-l lovi. L-am auzit ţipând din celulele noastre", se arăta în apelul publicat.

Deţinuţii se plângeau că sunt închişi aproape 24 de ore din 24: "Avem dreptul de a ieşi pe hol doar una-două ore pe zi. Nu ni se permit plimbările afară, nu avem acces la televizor, nu putem primi bani de la familiile noastre prin Western Union. Primim mereu acelaşi fel de mâncare. Nu avem acces la niciun medic. Dacă ne îmbolnăvim, nu putem face nimic. În acest moment mai mulţi dintre noi avem mâncărimi de piele pe care le suportăm cu greu, însă nu primim niciun fel de îngrijire".
 
Deţinuţii spuneau în mărturiile respective că au vrut să facă greva foamei în semn de protest faţă de tratamentul aplicat şi că "anumite persoane sunt într-atât de epuizate încât doresc să se sinucidă".
 
Mărturiile deţinuţilor publicate pe site-ul reţelei Migreurop arătau că aceştia nu au căldură, nu le funcţionează duşul, iar saltelele sunt în stare foarte proastă.
 
Contactat atunci de agenţia de presă citată, şeful Centrului de cazare a străinilor luaţi în custodie publică din Horia, Petru Pădurean, declara că nu are cunoştinţă despre astfel de tratamente aplicate deţinuţilor şi că are audienţe de două ori pe săptămână, dar niciun străin nu i-a adus la cunoştinţă acuzaţiile enunţate.
 
În octombrie 2011, 24 de cetăţeni străini - 16 din Algeria şi opt din Tunisia - au evadat din centru prin forţarea gratiilor de la ferestrele camerelor, sărind gardul. Dintre aceştia, 23 au fost prinşi, majoritatea fiind repatriaţi. De asemenea, în mai 2012 trei algerieni şi un tunisian închişi în centru au fugit.

Stiri asemanatoare

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Luni, 12 Februarie, 2024 09:31

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor. &nbs ...

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Luni, 12 Februarie, 2024 13:30

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Luni, 12 Februarie, 2024 15:40

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului. &nb ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:10

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:13

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Luni, 12 Februarie, 2024 17:31

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:47

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.