Ghidul Arădean: Când a început pasiunea ta pentru munte?
Ovidiu Daniel Cismaş: O parte din rudele mele stau în zona Turda, aproape de Cheile Turzii, iar acolo am văzut prima oară muntele. Bunicii mei stăteau în judeţul Botoşani – satul Horodiştea, cea mai nordică localitate din România, iar pe drumul până la ei am văzut natura, vârfurile înzăpezite iarna, frumuseţi care mi-au trezit interesul.
În liceu am avut colegi care făceau parte din Asociaţia Turiştilor Montani Arad, club în care m-am înscris şi eu. În cadrul acestuia am început să particip la concursuri, mergând şi individual pe munte. În 1996 am ieşit campion naţional al Ligii Carpatine „Prietenii Naturii” Române, campionat derulat pentru partea de Vest a ţării, premiu câştigat pe echipe, la juniori.
Când am avut posibilitatea să aleg unde aş vrea să fac armata, am ales Vânătorii de Munte, iniţial în zona Petroşani, iar apoi în Braşov, l-a Corpul Alpin al Vânătorilor de Munte, cea mai bună unitate al Vânătorilor de Munte din ţară, unde am petrecut un an de zile şi am învăţat multe.
G.A.: Ce înseamnă alpinismul?
O.D.C: Alpinismul adevărat începe la 3000 de metri. În România se înţelege greşit alpinismul, mulţi considerând că cel de pe stâncă face alpinism, însă el face căţărare. Cel care urcă pe un perete artificial face escaladă, iar cei care merg pe poteci de munte, sun turişti.
G.A: Povesteşte-ne despre primele aventuri montane pe care le-ai avut.
O.D.C: Am văzut aproape toţii munţii României, în toate anotimpurile, în afara de zona Munţilor Rodnei, din cauza distanţei destul de mari pe care o ai de parcurs ca să ajungi la ei.
După un timp am vrut să trec la următorul nivel şi să merg şi în străinătate. Astfel, în 2007 am ajuns în Alpi şi pe vârful Mont Blanc, de 4810m, în Franţa.
G.A: Cum te-ai pregătit şi cum s-a desfăşurat expediţia din Franţa?
O.D.C: Am început prin a-mi căuta un coleg, o persoană care să ştie ce înseamnă mersul la munte, iarna şi care să ştie tehnică. Am găsit ce căutam în persoana lui Gabriel Nagy, coleg de la clubul care exista atunci, Clubul de Alpinism şi Escaladă "Phoenix" Arad.
Am pornit cu un tir pănâ aproape de Chamonix, capitala europeană al alpinismului. Acolo am stat cam două-trei zile, vremea fiind foarte urâtă. Când vremea şi-a revenit, am pornit spre vârf şi am ajuns la refugiul de la 3200 de metri. A doua zi, am urcat până pe la 4200 de metri, unde colegului meu i s-a făcut rău din cauza efortului şi a lipsei de oxigen şi a trebuit să renunţe. A fost un moment dificil, deoarece fără coleg ar fi trebuit să renunţ şi eu, pentru că este foarte periculos să mergi singur pe un astfel de traseu.
Am avut norocul să apară doi români, din judeţul Caraş Severin, care m-au chemat cu ei. Nu am vrut să îmi las colegul bolnav singur, însă în refugiu am avut şansa să avem nişte francezi care erau din acelaş camping în care am stat noi în Chamonix. Aceştia erau rămaşi în refugiu pentru că, la fel, nu se simţeau bine, şi aşteptau restul echipei care pornise spre vârf de 5 minute, aşa că Gabriel a rămas alături de ei.
Momentul în care am ajuns pe vârf este greu de explicat în cuvinte. A fost un sentiment extraordinar!
G.A: Cât timp ai petrecut pe vârf?
O.D.C: Nu poţi sta mult timp din cauza vântului foarte puternic, aşa că am stat aproximativ 10 minute. În acel timp ai parte de sentimente copleşitoare. Îţi vine să strigi, să plângi de bucurie, mai faci o poză, o mică filmare şi apoi te pregăteşti să cobori.
G.A: Care a fost următorul pas?
O.D.C: Următorul pas a fost vărful Uhuru de 5895m, din masivul Kilimanjaro şi l-am ales pentru că până atunci nu a fost urcat de nici un arădean.
Am început mediatizarea şi căutarea unui coleg de expediţie, iar atunci l-am găsit pe Adrian Moldovan. Adrian a ajutat mult la mediatizarea proiectului, fiind un jurnalist cu experienţă care a lucrat inclusiv în televiziunea arădeană. Am avut susţinere şi de la oficialităţile Aradului şi diferiţi sponsori, iar astfel în luna august a anului 2009 am pornit către Africa.
G.A: Povesteşte-ne despre cum a decurs ascensiunea spre vârful Africii.
O.D.C: Am parcurs cel mai lung traseu către muntele Kilimanjaro, Lemosho – Shira – Machame - Mweka, pe care ne-am întâlnit cu foarte mulţi turişti şi alpinişti din alte ţări. A fost foarte frumos şi interesant, cu momente şi bune şi rele. Unul dintre momentele mai puţin frumoase a fost în a patra zi de ascensiune când la Adi i s-a făcut rău de la mâncare, însă nu ne-am oprit. După încă trei zile, dimineaţă, într-un răsărit superb, am ajuns pe vârf.
Astfel eu şi Adi, am devenit primii arădeni care am urcat pe Kilimanjaro, realizând o dublă performanţă: cel mai înalt vulcan African şi cel mai înalt vârf din Africa. În urma acestei ascensiuni, întorşi în Arad, am făcut un film foarte frumos de două ore.
G.A: La cât timp după această acensiune ai ajuns în Ecuador?
O.D.C: După aproape 5 ani de zile în care am umblat după sponsorizări, în 2014, am reuşit să merg în America de Sud. De această dată am reuşit să ajung acolo singur, iar timp de patru zile am fost fără ghid sau alt ajutor. Am făcut în Ecuador mai bine de 100 de kilometrii de capul meu şi am reuşit să ajung pe un vârf de 4695m.
După patru zile singur, am luat legătura cu o agenţie din Ecuador, care mi-a pus la dispoziţie un ghid, Rodrigo Perez, şi maşină, pentru a urca pe 3 vârfuri. Din păcate, primele 2 vârfuri nu am putut să le urc din cauza vremii.
După aceste două experienţe mai că eram gata să renunţ. Este un moment pe care îl urăşti. Însă ghidul a fost foarte încurajator şi m-a împins din spate. Astfel, pe 27 iunie, după 12 zile, am ajuns pe cel mai înalt vârf al Ecuadorului şi cel mai înalt vârf de la centrul pământului la suprafaţă, vârful Chimborazo, de 6310m.
Cea mai frumoasă amintire a mea din această aventură este clipa în care am ajuns pe vârf, iar ghidul meu s-a întors şi mi-a urat „La mulţi ani!”, fiind ziua mea la acea dată.
G.A: Ce te motivează să practici acest sport?
O.D.C: Frumuseţea şi liniştea care e pe vârfuri! Este o libertate pe care nu o simţi nici unde altundeva şi te simţi foarte aproape de Dumnezeu, prin frumuseţea naturii. E modul în care mă detaşez de civilizaţia de acasă.
G.A: Care sunt planurile tale de viitor?
O.D.C: Doresc să continui proiectul „5 VÂRFURI – 5 CONTINENTE”, cu scopul de a reuşi să urc câte un varf din Europa, Africa, America de Sud, America de Nord şi Asia. O să încep un nou proiect, care se numeşte „Pe urmele şi în căutarea civilizaţiei Maya” - Din întunericul peşterilor până pe cele mai înalte vârfuri vulcanice, Mexic – America de Nord în 2016. Anul viitor, fie în februarie-martie, fie în noiembrie-decembrie, vreau să ajung în Mexic pentru 2 săptămâni, ca să urc trei vârfuri, să vizitez 2 piramide şi să cobor în 2 peşteri.
Cele două peşteri sunt speciale. Una din ele are picturi rupestre, iar a doua are o deschidere de 300 de metrii la suprafaţă şi de 500 de metrii la interior, iar în ea trăiesc colonii de papagali.
Piramidele se află în peninsula Yucatan, una din ele având singurele picturi ale civilizaţiei Maya, iar cele 3 vârfuri sunt şi ele alese în mod special: unul este considerat cel mai tehnic din Mexic, al doilea este un vulcan activ, iar ultimul va fi – Pico de Orizaba – 5636m, fiind cel mai înalt vârf din Mexic şi cel mai înalt vulcan din America de Nord.
G.A: Cine te va însoţii în acest proiect?
O.D.C: Există o candidată, Laura Laios, alături de care am mai fost pe munte şi ştiu ce poate. Anul acesta ea va merge în zona Himalaya pentru traking, iar între timp eu am început să caut sponsori şi sper să găsesc sprijinul necesar.
G.A: Cum poţi fi contactat?
O.D.C: Pot fi contactat pe mail: japan_ovi_ar@yahoo.com, fie pe pagina mea personala de facebook, precum şi pe blogul meu personal, www.codmunte.wordpress.com
G.A: Care este mesajul tău pentru cititori?
O.D.C: Vreau să ofer un exemplu oamenilor, să arăt că atâta timp cât te ţin picioarele, inima şi mintea, e foarte important să faci mişcare. De aceea am iniţiat Grupul Turistic „Hop şi noi” – Munte şi Natură, care este un grup destinat tuturor celor care vor să iasă în natură. Trebuie să ieşi în natură, plimbă-te, ieşi din casă! Fă mişcare!
Silvia Irimie
Ghidul Arădean: Când a început pasiunea ta pentru munte?
Ovidiu Daniel Cismaş: O parte din rudele mele stau în zona Turda, aproape de Cheile Turzii, iar acolo am văzut prima oară muntele. Bunicii mei stăteau în judeţul Botoşani – satul Horodiştea, cea mai nordică localitate din România, iar pe drumul până la ei am văzut natura, vârfurile înzăpezite iarna, frumuseţi care mi-au trezit interesul.
În liceu am avut colegi care făceau parte din Asociaţia Turiştilor Montani Arad, club în care m-am înscris şi eu. În cadrul acestuia am început să particip la concursuri, mergând şi individual pe munte. În 1996 am ieşit campion naţional al Ligii Carpatine „Prietenii Naturii” Române, campionat derulat pentru partea de Vest a ţării, premiu câştigat pe echipe, la juniori.
Când am avut posibilitatea să aleg unde aş vrea să fac armata, am ales Vânătorii de Munte, iniţial în zona Petroşani, iar apoi în Braşov, l-a Corpul Alpin al Vânătorilor de Munte, cea mai bună unitate al Vânătorilor de Munte din ţară, unde am petrecut un an de zile şi am învăţat multe.
G.A.: Ce înseamnă alpinismul?
O.D.C: Alpinismul adevărat începe la 3000 de metri. În România se înţelege greşit alpinismul, mulţi considerând că cel de pe stâncă face alpinism, însă el face căţărare. Cel care urcă pe un perete artificial face escaladă, iar cei care merg pe poteci de munte, sun turişti.
G.A: Povesteşte-ne despre primele aventuri montane pe care le-ai avut.
O.D.C: Am văzut aproape toţii munţii României, în toate anotimpurile, în afara de zona Munţilor Rodnei, din cauza distanţei destul de mari pe care o ai de parcurs ca să ajungi la ei.
După un timp am vrut să trec la următorul nivel şi să merg şi în străinătate. Astfel, în 2007 am ajuns în Alpi şi pe vârful Mont Blanc, de 4810m, în Franţa.
G.A: Cum te-ai pregătit şi cum s-a desfăşurat expediţia din Franţa?
O.D.C: Am început prin a-mi căuta un coleg, o persoană care să ştie ce înseamnă mersul la munte, iarna şi care să ştie tehnică. Am găsit ce căutam în persoana lui Gabriel Nagy, coleg de la clubul care exista atunci, Clubul de Alpinism şi Escaladă "Phoenix" Arad.
Am pornit cu un tir pănâ aproape de Chamonix, capitala europeană al alpinismului. Acolo am stat cam două-trei zile, vremea fiind foarte urâtă. Când vremea şi-a revenit, am pornit spre vârf şi am ajuns la refugiul de la 3200 de metri. A doua zi, am urcat până pe la 4200 de metri, unde colegului meu i s-a făcut rău din cauza efortului şi a lipsei de oxigen şi a trebuit să renunţe. A fost un moment dificil, deoarece fără coleg ar fi trebuit să renunţ şi eu, pentru că este foarte periculos să mergi singur pe un astfel de traseu.
Am avut norocul să apară doi români, din judeţul Caraş Severin, care m-au chemat cu ei. Nu am vrut să îmi las colegul bolnav singur, însă în refugiu am avut şansa să avem nişte francezi care erau din acelaş camping în care am stat noi în Chamonix. Aceştia erau rămaşi în refugiu pentru că, la fel, nu se simţeau bine, şi aşteptau restul echipei care pornise spre vârf de 5 minute, aşa că Gabriel a rămas alături de ei.
Momentul în care am ajuns pe vârf este greu de explicat în cuvinte. A fost un sentiment extraordinar!
G.A: Cât timp ai petrecut pe vârf?
O.D.C: Nu poţi sta mult timp din cauza vântului foarte puternic, aşa că am stat aproximativ 10 minute. În acel timp ai parte de sentimente copleşitoare. Îţi vine să strigi, să plângi de bucurie, mai faci o poză, o mică filmare şi apoi te pregăteşti să cobori.
G.A: Care a fost următorul pas?
O.D.C: Următorul pas a fost vărful Uhuru de 5895m, din masivul Kilimanjaro şi l-am ales pentru că până atunci nu a fost urcat de nici un arădean.
Am început mediatizarea şi căutarea unui coleg de expediţie, iar atunci l-am găsit pe Adrian Moldovan. Adrian a ajutat mult la mediatizarea proiectului, fiind un jurnalist cu experienţă care a lucrat inclusiv în televiziunea arădeană. Am avut susţinere şi de la oficialităţile Aradului şi diferiţi sponsori, iar astfel în luna august a anului 2009 am pornit către Africa.
G.A: Povesteşte-ne despre cum a decurs ascensiunea spre vârful Africii.
O.D.C: Am parcurs cel mai lung traseu către muntele Kilimanjaro, Lemosho – Shira – Machame - Mweka, pe care ne-am întâlnit cu foarte mulţi turişti şi alpinişti din alte ţări. A fost foarte frumos şi interesant, cu momente şi bune şi rele. Unul dintre momentele mai puţin frumoase a fost în a patra zi de ascensiune când la Adi i s-a făcut rău de la mâncare, însă nu ne-am oprit. După încă trei zile, dimineaţă, într-un răsărit superb, am ajuns pe vârf.
Astfel eu şi Adi, am devenit primii arădeni care am urcat pe Kilimanjaro, realizând o dublă performanţă: cel mai înalt vulcan African şi cel mai înalt vârf din Africa. În urma acestei ascensiuni, întorşi în Arad, am făcut un film foarte frumos de două ore.
G.A: La cât timp după această acensiune ai ajuns în Ecuador?
O.D.C: După aproape 5 ani de zile în care am umblat după sponsorizări, în 2014, am reuşit să merg în America de Sud. De această dată am reuşit să ajung acolo singur, iar timp de patru zile am fost fără ghid sau alt ajutor. Am făcut în Ecuador mai bine de 100 de kilometrii de capul meu şi am reuşit să ajung pe un vârf de 4695m.
După patru zile singur, am luat legătura cu o agenţie din Ecuador, care mi-a pus la dispoziţie un ghid, Rodrigo Perez, şi maşină, pentru a urca pe 3 vârfuri. Din păcate, primele 2 vârfuri nu am putut să le urc din cauza vremii.
După aceste două experienţe mai că eram gata să renunţ. Este un moment pe care îl urăşti. Însă ghidul a fost foarte încurajator şi m-a împins din spate. Astfel, pe 27 iunie, după 12 zile, am ajuns pe cel mai înalt vârf al Ecuadorului şi cel mai înalt vârf de la centrul pământului la suprafaţă, vârful Chimborazo, de 6310m.
Cea mai frumoasă amintire a mea din această aventură este clipa în care am ajuns pe vârf, iar ghidul meu s-a întors şi mi-a urat „La mulţi ani!”, fiind ziua mea la acea dată.
G.A: Ce te motivează să practici acest sport?
O.D.C: Frumuseţea şi liniştea care e pe vârfuri! Este o libertate pe care nu o simţi nici unde altundeva şi te simţi foarte aproape de Dumnezeu, prin frumuseţea naturii. E modul în care mă detaşez de civilizaţia de acasă.
G.A: Care sunt planurile tale de viitor?
O.D.C: Doresc să continui proiectul „5 VÂRFURI – 5 CONTINENTE”, cu scopul de a reuşi să urc câte un varf din Europa, Africa, America de Sud, America de Nord şi Asia. O să încep un nou proiect, care se numeşte „Pe urmele şi în căutarea civilizaţiei Maya” - Din întunericul peşterilor până pe cele mai înalte vârfuri vulcanice, Mexic – America de Nord în 2016. Anul viitor, fie în februarie-martie, fie în noiembrie-decembrie, vreau să ajung în Mexic pentru 2 săptămâni, ca să urc trei vârfuri, să vizitez 2 piramide şi să cobor în 2 peşteri.
Cele două peşteri sunt speciale. Una din ele are picturi rupestre, iar a doua are o deschidere de 300 de metrii la suprafaţă şi de 500 de metrii la interior, iar în ea trăiesc colonii de papagali.
Piramidele se află în peninsula Yucatan, una din ele având singurele picturi ale civilizaţiei Maya, iar cele 3 vârfuri sunt şi ele alese în mod special: unul este considerat cel mai tehnic din Mexic, al doilea este un vulcan activ, iar ultimul va fi – Pico de Orizaba – 5636m, fiind cel mai înalt vârf din Mexic şi cel mai înalt vulcan din America de Nord.
G.A: Cine te va însoţii în acest proiect?
O.D.C: Există o candidată, Laura Laios, alături de care am mai fost pe munte şi ştiu ce poate. Anul acesta ea va merge în zona Himalaya pentru traking, iar între timp eu am început să caut sponsori şi sper să găsesc sprijinul necesar.
G.A: Cum poţi fi contactat?
O.D.C: Pot fi contactat pe mail: japan_ovi_ar@yahoo.com, fie pe pagina mea personala de facebook, precum şi pe blogul meu personal, www.codmunte.wordpress.com
G.A: Care este mesajul tău pentru cititori?
O.D.C: Vreau să ofer un exemplu oamenilor, să arăt că atâta timp cât te ţin picioarele, inima şi mintea, e foarte important să faci mişcare. De aceea am iniţiat Grupul Turistic „Hop şi noi” – Munte şi Natură, care este un grup destinat tuturor celor care vor să iasă în natură. Trebuie să ieşi în natură, plimbă-te, ieşi din casă! Fă mişcare!
Silvia Irimie
4.756 ron
4.194 ron
