Cosmin Buruc, expertul PSD-ist în credite, ne dă o adevărată lecţie de cum să trăieşti din bani puţini şi să plăteşti credite de miliarde

Data publicare: Vineri, 06 Octombrie, 2017 Total: 5958 accesari

Cosmin Buruc, expertul PSD-ist în credite, ne dă o  adevărată lecţie de cum să trăieşti din bani puţini şi să plăteşti credite de miliarde

Consilierul municipal PSD, Cosmin Buruc-Alexandru, ne încântă într-un comunicat de presă, cu o analiză financiară a proiectului Regenerare Urbană pe care Municipalitatea intenţionează să-l demareze în anul 2018.


Domnul „Consiliere”, mânat de un avânt mai mult decât proletar, înfierează administraţia şi pe duşmanul Falcă pentru că apelează ca formă de finanţare pentru o parte din acest proiect, la credite. Dreptul domniei sale să aibe o opinie, şi încă una absolut credibilă având în vedere experienţa domniei sale în domeniu.

Mai exact, domnul consilier pare a fi un adevărat artizan în credite, mai ales în plata acestora, şi se descurcă mai mult decât admirabil în această ipostază, domnul ajungând la nişte performanţe chiar de invidiat.

 

Mai exact, să o luăm cu începutul, domnul Cosmin Buruc reuşeşte să achite ratele unui credit contractat în anul 2008 de la o instituţie bancară, în valoare de 41.200 euro cu termen scadent în 2038, adică cu o perioadă de rambursare de 30 de ani, în condiţiile în care, domnia sa a câştigat conform declaraţiilor de avere, în anul 2015 suma de 3.200 lei (adică 266,6 lei/lună), iar în anul 2016, fiind unul chiar „prosper”, suma de 6.104 lei (adică 508,66 lei / lună). Este o adevărată performanţă să reuşeşti cu venituri de 266 lei, respectiv 508 lei/ lună să trăieşti şi să mai reuşeşti să-ţi şi plăteşti ditamai creditului de 41.200 euro (aproape 1,8 miliarde vechi, sau 177.000 lei noi).


Vezi AICI declaraţia de avere a lui Cosmin Buruc pe 2015

Vezi AICI declaraţia de avere a lui Cosmin Buruc pe 2016

 

Bănuim că rata lunară trebuie să ajungă în cel mai fericit caz, la minim 200 euro lunar, adică vreo 900 de lei/lună (deşi credem că depăşeşte acestă sumă). O să vă întrebaţi de unde ştim cât este rata, păi este simplu, din creditul de 41.200 de euro doar rambursarea în rate egale cu dobândă 0 în 30 de ani (360 luni), ar fi 114,44 euro, la care se adaugă dobânda lunară la zeci de mii de euro. Evident că aceste calcule sunt mult mai complexe şi nu intrăm acum în detaliile lor, însă mergând şi pe acestă rată lunară de 114 euro (524 lei), observăm cu ochiul liber că domnul Buruc nu a câştigat niciodata atât de mult într-o lună în ultimii doi ani, cel puţin asta reiese din declaraţia de avere.

 

Colac peste pupăză, pentru că este un om gosdpodar, pe lângă că a reuşit să trăiască şi să şi plătească creditul din 266 lei/lună în 2015, respectiv 508 lei/lună în 2016, în 2016 a reuşit că şi achiziţioneze un autoturism Volvo V40..... Păi în aceste condiţii, omul chiar are dreptate, Gh. Falcă ar trebui să ţină cont de performanţele financiaro-economice ale consilierului şi să-l consulte de acum când doreşte să facă credite, omul chiar pare a fi un adevărat artizan în domeniul financiar.

 

Ipocrizia acestui consilier PSD este cu atât mai mare, vorbind de „funie în casa spânzuratului”, pentru că guvernul partidului din care şi domnia sa face parte, s-a împrumutat în primele 7 luni ale lui 2017, îndatorând ţara, cu nu mai puţin de 10,2 miliarde de euro, adică cu 553 euro/ secundă, conform celor de la romanialibera.ro, iar domnul Buruc ne vorbeşte despre credite şi dobânzi.... ţară, ţară vrem ostaşi! 








Iată şi comunicatul de presă:

Cosmin Buruc (PSD) : “Regenerarea urbană se face în detrimentul buzunarelor arădenilor şi are la bază cea mai nefericită soluţie de finanţare.”

 

<<Consilierul local municipal PSD, Cosmin Buruc, este revoltat că administraţia locală dă dovadă de totală lipsă de viziune şi face Regenerarea Urbană a spaţiilor dintre blocuri, în condiţii financiare extrem de dezavantajoase pentru arădeni. Soluţia de finanţare este una nefericită, respectiv un credit BERD în valoare de 20 milioane de Euro, contractat de Primărie pentru acest proiect.

 

„Sigur că noi ne-am exprimat public opinia cu privire la acest subiect, prin vocile parlamentarilor PSD de Arad şi evident a echipei de consilieri municipali. Părere de care mult prea prea preţiosul primar de Arad nu a vrut să ţină cont. Din start, calea de finanţare nu este cea potrivită şi arată cât de puţină consideraţie are edilul faţă de banii arădenilor. Pentru că, să fie foarte clar, în tradiţia lipsei de respect a primarului faţă de cetăţenii oraşului, acest credit este garantat cu veniturile provenite din taxele şi impozitele locale, care după cum ştim cu toţii, sunt în mod expres menţinute de administraţia locală la cote foarte înalte. Cu alte cuvinte, pentru a putea contracta acest credit, Falcă a mai dat o palmă serioasă cetăţenilor, majorând plafonul local de fiscalitate. Nu este o noutatea pentru noi şi nici pentru arădeni, faptul că primarul nu are habar de administraţie publică şi în loc să recurgă la utilizarea resurselor excedentului bugetar uriaş al Aradului, a preferat să crească din nou, în mod substanţial, gradul de îndatorare al urbei. Doar în 2017 plătim dobânzi de peste 1 milion de Euro pentru împrumuturile nesăbuite ale administraţiei liberale, ce a eşuat masiv în buna administrare a acestui oraş.

 

Ca să nu mai vorbim că acelaşi Gheorghe Falcă nici nu a vrut să ia în considerare pentru Regenerarea Urbană soluţia atragerii de fonduri Europene nerambursabile.

 

De suferit, suferă arădenii care trăiesc într-unul dintre cele mai scumpe oraşe din ţară, sub raportul taxelor şi impozitelor, cu servicii de foarte proastă calitate şi care zilnic dau cu nasul de lucrările de calitate îndoielnică, executate de clientela de partid din zona primarului. Pentru că asta este singura sa grijă şi preocupare, alimentarea constantă cu proiecte şi lucrări a sponsorilor PNL Arad. Unele din care acest nucleu restrâns, grupat în jurul liderului local, câştigă gras, storcând din greu puşculiţele cetăţenilor.

 

Noi considerăm că administraţia trebuie făcută cu cap, trebuie să fie întotdeauna în interesul arădenilor iar calea spre identificarea celor mai bune soluţii trece prin consultări constante cu toate formaţiunile politice reprezentate în CLM şi cu societatea civilă. Aspecte pe care Gheorghe Falcă nu vrea sau nu poate să le priceapă” – afirmă consilierul local municipal PSD, Cosmin Buruc.>>