Scandalul din cortul PSD de la Ţebea a scăpat presei duminică. Stoenescu şi Căprar s-au ciocnit din nou pe şefia ISJ Arad

Data publicare: Luni, 11 Septembrie, 2017 Total: 5822 accesari

Scandalul din cortul PSD de la Ţebea a scăpat presei duminică. Stoenescu şi Căprar s-au ciocnit din nou pe şefia ISJ Arad

Duminică la Ţebea, ca în fiecare an, mii de români din toată ţara, au venit să participe la serbările de la Ţebea şi să-l omagieze pe crăişorul munţilor, Avram Iancu. PSD-istii însă, au venit să-şi elogieze şi ei crăişorul lor, boss-ul PSD Liviu Dragnea, iar cu această ocazie, au monopolizat şi politizat într-un mod destul de greţos serbarea de la Ţebea, transformând-o într-o depunere de coroane PSD-istă. Zeci de organizaţii de cătune şi sate au depus coroane amintindu-se fiecare în parte, iar de exemplu, Primăria Municipiului Arad, a fost lăsată la urmă, deşi conform protocolului şi cutumei, instituţiile depun coroanele înaintea partidelor, nu şi de această dată când a trebuit să se audă PSD de vreo 20 de ori gâdilându-i  auzul crăişorului din Teleorman.

 

Pentru prima dată, PSD-ul a avut ditamai cortul, luxos amenajat cu scaune roşii din lemn, capitonate frumos, tacâmuri şi farfurii (nu din plastic), feţe de mese, lux de lux, cu mâncare şi băutură la discreţie, toate pentru a-l impresiona pe Boss de la Bucureşti, şi, deşi au dat impresia de unitate, cutitele erau ascuţite, gata de împuns.



Clinciurile dintre tabăra Fifor şi tabăra Căprar s-au văzut de la ceremonie, singurul amintit la microfon din tot PSD-ul arădean a fost Mihai Fifor,ceilalţi parlamentari: Căprar, Tripa şi Todor, toţi deputaţi PSD, deşi prezenţi, au fost ignoraţi cu toate că alţi deputaţi din ţară au fost înşiruiţi de te-ai plictisit până s-a terminat lista.

 

Sursele noastre din PSD ne-au relatat că, la cortul PSD, n-a fost lapte şi miere, lupta pentru şefia ISJ Arad a continuat şi acolo, favorita lui Fifor a intrat în clinciuri cu Căprar (care o susţine la şefia ISJ pe Maria Pascalau) pe tema: şefia ISJ, de faţă fiind şi fostul ministru al învăţământului, Ecaterina Andronescu, cea mai pricepută în ale învăţământului ever, şi cea care a distrus şcolile de meserii din România.


Situaţia este destul de clară, Fifor o susţine se pare necondiţionat pe Anca Stoenescu, încercând astfel să-i ia nu doar faţa lui Dorel Căprar, dar se pare că, după ce acesta l-a primit cu braţele deschise la Arad, acum vrea să-i ia şi fotoliul de preşedinte al filialei arădene şi să-l tragă pe dreapta, iar dacă-i iasă asta, Căprar la următoarele alegeri nu mai prinde un loc pe listele de parlamentare.

 

Pentru moment, se pare că Mihai Fifor are mai multă putere la Bucureşti, şi a reuşit cel puţin temporar, să-şi impună favorita la şefia ISJ Arad, numirea Mariei Pascalau n-a venit nici azi, aceasta din urmă deschizând anul şcolar la liceul unde este actualmente director, Colegiul Naţional de Informatică, unde evident, Dorel Căprar a fost prezent în calitate de deputat.... poate o fi doar o coincidenţă şi totul se petrece doar în mintea noastră, poate.....da, poate nu....., însă un lucru este cert, săbiile sunt ascuţite şi scoase din teacă la PSD Arad, iar mărul discordiei acum este, postul de Inspector Şcolar General, unde momentan este instalată cel puţin temporar, Anca Stoenescu, care din aceleaşi surse am aflat şi că ar avea vise de Bucureşti.  


Dorel Căprar la deschiderea anului şcolar la Colegiul de Informatică