UTA și-a găsit antrenor! Tehnicianul e în drum spre Arad pentru a semna contractul!

Data publicare: Miercuri, 06 Septembrie, 2017 Total: 4372 accesari

UTA și-a găsit antrenor! Tehnicianul e în drum  spre Arad pentru a semna contractul!

După plecarea lui Adrian Mihalcea în urma egalului pe teren propriu cu formaţia CS Baloteşti şi încercarea eşuată de a-l aduce pe bancă pe Liviu Ciobotariu, UTA ARAD pare să fi ajuns la un consens cu un nou antrenor. Este vorba de Adrian Falub.

 

Falub a mai pregătit formaţia arădeană în perioada 2012-2015. De la despărţirea din 2015 de Bătrâna Doamnă, Adrian Falub a mai antrenat la U cluj, Al Urooba şi Concordia Chiajna iar în prezent este liber de contract.

 

Conform GspTv, tehnicianul în vârstă de 46 de ani a plecat deja de la Cluj urmând ca peste câteva ore să ajungă la Arad pentru a parafa contractul cu Bătrâna Doamnă însă având în vedere "telenovela" de ieri în care Liviu Ciobotariu a anunţat în ultimul moment că refuză oferta UTA-ei, se poate întâmpla orice.

 

 

Adrian Falub s-a născut la Dej şi a debutat în cariera de fotbalist la formaţia locală UNIREA DEJ. A fost transferat la U Cluj unde şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei(9 sezoane). Din cauza problemelor financiare ale clubului, Falub a fost vândut în Belgia la FC BASEL, formaţie pentru care a jucat un singur sezon. După "experienţa belgiană", Falub a mai trecut pe la formaţii precum U cluj, Gloria Bistriţa, FC Naţional şi Digenis Akritas, formaţie din Cipru la care şi-a încheiat şi cariera fotbalistică.

 

În anul 2006, Falub a început cariera de antrenor la U Cluj. De atunci a mai antrenat formaţii precum Sportul Studenţesc, Unirea Alba Iulia, ASA Târgul Mureş, CSM Iaşi, UTA Arad, Al Urooba şi Concordia Chiajna.